Acţiune în evacuare. Competenţa instanţei civile. Calitatea procesuală activă a locatorului

Comentarii

0

C. civ., art. 1411 C. com., art. 3

în sistemul legislaţiei româneşti este consacrată concepţia obiectivă cu privire la comercialitatea unui raport juridic. Astfel, comercialitatea se determină potrivit elementelor intrinseci ale raportului juridic, respectiv sunt fapte de comerţ cele enumerate în art. 3 pct. 1 - 20 C. com. în calificarea unui raport juridic ca aparţinând dreptului comercial fundamentală este interpunerea în schimb sau activitatea economică organizată sub formă de întreprindere sau conexiunea unui raport juridic cu un act sau fapt juridic de comerţ, calificat ca atare pe baza primelor idei. Ori, în prezenta cauză, niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte.

La dosarul de fond este depus contractul de locaţiune şi prestări de servicii încheiat între cele două părţi şi în baza căruia a fost emisă notificarea din 25.10.2007, în baza căreia recurentul a fost somat că elibereze în termen de 5 zile spaţiul. în notificare se arată că la 01.02.2001 a expirat termenul prevăzut în contractul de locaţiune nr. 6 din 27.01.1998. Cum intimata este parte în contractul încheiat cu privire la spaţiul în litigiu, aceasta are calitate procesuală activă

C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ. şi pt. cauze de min. şi fam., dec. nr. 703 din 6 iunie 2011 (nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 5107 din 30.03.2009 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă RA APPS, în contradictoriu cu pârâtul - reclamant Cabinet de Avocatura F.N., s-a dispus evacuarea pârâtului-reclamant din imobilul situat în Bucureşti, b-dul M. nr. 28 - 30, sector 1 şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că locaţiunea a încetat în februarie 2001 prin simpla trecere a termenului. Pârâtul s-a opus evacuării invocând în primul rând că a operat tacita relocaţiune, a fost facturat şi a plătit în continuare, după februarie 2001, în condiţiile contractului din 1998. Chiar în condiţiile acceptării de către reclamant a apărării pârâtului în temeiul tacite relocaţiuni, observând că pârâtul a deţinut imobilul în discuţie din 1998 şi până în 2001 în temeiul unui contract de locaţiune şi prestări servicii încheiat ca urmare a câştigării de către acesta a licitaţiei din 12.01.1998, observând şi adresa emisă de reclamant către pârât la data de 17.11.2008, instanţa a constatat că în cauză nu sunt aplicabile regulile instituţiei juridice a tacitei relocaţiuni.

întrucât s-a împlinit termenul de 3 ani pentru care a fost încheiat contractul şi constatând că pârâtul nu a participat la o altă licitaţie publică, acesta nu are un titlu locativ în baza căruia să justifice folosinţa camerelor.

în ceea ce priveşte cererea reconvenţională acesta a fost respinsă ca neîntemeiată pentru aceleaşi motive pentru care a fost admisă cererea de evacuare.

Prin decizia civilă nr. 286 A din 04.04.2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a NI-a civilă a respins apelul formulat de apelantul - pârât Cabinetul de Avocatură I.F.N., în contradictoriu cu intimata - reclamantă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat prin SA I.F.I., împotriva sentinţei civile nr. 5107 din 30.03.2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a constatat, în ceea ce priveşte motivul de apel ce vizează încălcarea normelor de competenţă a instanţelor de judecată ca urmare a naturii cauzei, considerată a fi comercială, că şi această critică este nefondată în absenţa calităţii de comerciant a reclamantului sau pârâtului, în sensul Codului comercial, solicitarea reclamantului de evacuare a pârâtului din spaţiul în cauză neavând caracter comercial, acest imobil nefacând parte din fondul de comerţ nici al reclamantului şi nici al pârâtului.

Referitor la lipsa calităţii procesuale active, tribunalul a constatat că această excepţie este neîntemeiată, intimata - reclamantă justificându-şi calitatea procesuală activă de a solicita evacuarea apelantului - pârât din spaţiu întrucât la încheierea contractului de închiriere a avut calitatea de locator, putând să ceară concediul chiriaşului la expirarea termenului locaţiunii. De asemenea, în cererea de evacuare nu are importanţă din care fond face parte acest imobil, adică dacă imobilul aparţine statului sau reclamantei. în ceea ce priveşte importanţa situaţiei juridice a imobilului pentru dovedirea cererii reconvenţionale, în acest caz apelantului îi revenea obligaţia de a indica fondul din care face parte acest imobil şi, de asemenea, să indice care sunt consecinţele pe plan obligaţional, pentru ca aceste aspecte să poată fi verificate de instanţa de judecată.

în ceea ce priveşte prematuritatea şi inadmisibilitatea cererii de evacuare, aceste excepţii au fost apreciate nefondate. Astfel, instanţa de fond a considerat că cererea reconvenţională a apelantului este neîntemeiată şi întrucât acesta nu justifică un titlu locativ trebuie să evacueze spaţiul. De asemenea, în contra susţinerilor apelantei, tribunalul a constatat că nu există nicio obligaţie legală în sarcina RA A.P.P.S. de a încheia contracte de închiriere a spaţiilor pe care le deţine cabinetelor de avocatură. Ca atare, neexistând o astfel de obligaţie, cererea de evacuare este şi admisibilă iar dreptul la acţiune este născut, actual şi necondiţionat de existenţa vreunui termen sau condiţie.

în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea rolului activ de către instanţa de fond şi aceasta a fost apreciată nefondată, tribunalul reţinând că prin analizarea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor solicitate de părţi în dovedirea cererilor şi susţinerilor lor de către instanţa de judecată nu se încalcă principiul rolului activ ci se verifică îndeplinirea condiţiilor de utilitate a probelor solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 167 C. proc. civ. De asemenea, tribunalul a constatat că apelantul nu arată care anume probe, ce nu au fost încuviinţate de instanţa de fond, aveau o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei şi întrucât nu au fost încuviinţate, hotărârea este netemeinică.

Referitor la susţinerile apelantului în sensul că intimata-reclamantă aplică un tratament discriminatoriu atunci când refuză să încheie un nou contract de închiriere în baza obligaţiei legale, tribunalul a constatat că, pe de o parte, apelantul nu arată în ce constă tratamentul discriminatoriu, limitându-se la simple afirmaţii fară un suport argumentat, iar, pe de altă parte, nu există o obligaţie în sarcina intimatei de a încheia un nou contract în lipsa participării apelantului la licitaţia pentru închirierea spaţiului.

Prin cel de-al şaptelea motiv de apel, se arată că instanţa era obligată să respecte în temeiul dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie tratatele internaţionale la care România este parte. Tribunalul a constatat că prin pronunţarea hotărârii atacate nu au fost încălcate dispoziţiile invocate, instanţa de fond argumentând motivele pentru care a considerat că hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi invocate de apelant nu sunt aplicabile în speţa de faţă. Tribunalul a reţinut că în mod corect instanţa a constatat că prin admiterea cererii de evacuare şi respingerea cererii reconvenţionale nu se aduce atingere dreptului prevăzut de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât în cauza de faţă ingerinţa în dreptul pârâtului urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică. De asemenea, folosinţa continuă a apelantului şi după data expirării termenului contractului nu poate fi folosită ca argument în păstrarea acesteia întrucât folosinţa nu este realizată în baza unui titlu şi nimeni nu se poate prevala de propria culpă. în ceea ce priveşte dreptul la muncă prin admiterea cererii de evacuare nu se aduc încălcări acestui drept şi, de asemenea, acesta nu face obiectul protejării prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

în ceea ce priveşte temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pe aspectul celor referitoare la neintervenirea tacitei relocaţiuni, tribunalul a reţinut că în speţă întrucât contractul de închiriere şi prestări servicii a fost încheiat cu apelantul ca urmare a câştigării licitaţiei de către acesta, prin neparticiparea la o nouă licitaţie pentru încheierea unui nou contract, pe data expirării termenului de locaţiune, nu a operat un nou contract între părţi prin tacita relocaţiune, întrucât una dintre cerinţele legii pentru încheierea contractului nu a fost îndeplinită. Argumentul adus de apelant în apărare pe cererea de evacuare în sensul că intimata nu şi-a justificat oportunitatea evacuării nu reprezintă argument juridic care să conducă la concluzia că cererea de evacuare este neîntemeiată.

împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul Cabinet de Avocatura F.N., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanţele au soluţionat cauza cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, hotărârile sunt lipsite de temei legal şi interpretează total greşit actele deduse judecăţii.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., l-a respins pentru următoarele considerente:

Cu privire la încălcarea competenţei de ordine publică, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocate de recurent nu îşi găsesc aplicarea în prezenta cauză, deoarece încheierea pronunţată în camera de consiliu la 18.12.2009 este legală.

Recurentul a invocat nelegalitatea încheierii, apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art. 2812 şi 2813 C. proc. civ. Curtea a constatat că încheierea a cărei nulitate se invocă respectă dispoziţiile art. 281 şi 2811 C. proc. civ., invocate de recurent prin cererea de îndreptare a erorii materiale. Instanţa fondului era obligată să respecte principiul disponibilităţii şi să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Cum recurentul este cel care a fixat cadrul procesual în care să se deruleze judecata, în mod corect instanţa fondului a soluţionat cauza în limitele judecăţii stabilite de petent.

Al doilea motiv de recurs a vizat încălcarea normelor privitoare la competenţa instanţelor de judecată, apreciind că natura cauzei este comercială. Curtea nu a putut reţine această critică, deoarece în sistemul legislaţiei româneşti este consacrată concepţia obiectivă cu privire la comercialitatea unui raport juridic. Astfel, comercialitatea se determină potrivit elementelor intrinseci ale raportului juridic, respectiv sunt fapte de comerţ cele enumerate în art. 3 pct. 1 - 20 C. com. în calificarea unui raport juridic ca aparţinând dreptului comercial fundamentală este interpunerea în schimb sau activitatea economică organizată sub formă de întreprindere sau conexiunea unui raport juridic cu un act sau fapt juridic de comerţ, calificat ca atare pe baza primelor idei. Ori, în prezenta cauză, niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte.

Recurentul a arătat că reclamanta nu şi-a justificat calitatea procesuală activă, critică ce nu poate fi reţinută de Curte, deoarece la dosarul de fond este depus contractul de locaţiune şi prestări de servicii încheiat între cele două părţi şi în baza căruia a fost emisă notificarea din

25.10.2007, în baza căreia recurentul a fost somat că elibereze în termen de 5 zile spaţiul din Bd. M. nr. 28-30, sector 1, Bucureşti. în notificare se arată că la 01.02.2001 a expirat termenul prevăzut în contractul de locaţiune nr. 6 din 27.01.1998. Cum intimata este parte în contractul încheiat cu privire la spaţiul în litigiu, Curtea a constatat că această critică nu poate fi reţinută.

Esenţa contractului de închiriere, aşa cum este definit în art. 1411 C. civ., presupune un termen al locaţiunii şi un preţ al acesteia. Curtea a constatat că ambele instanţe au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1411, 1436 C. civ. şi cum contractul a fost încheiat pentru o perioadă determinată, locaţiunea a încetat de la sine la împlinirea termenului. Nu era necesară o notificare pentru evacuarea recurentului, deoarece împlinirea termenului a presupus încetarea contractului. în cauză nu sunt aplicabile prevederile privitoare la tacita relocaţiune, deoarece între părţi contractul a fost încheiat în urma unei licitaţii publice şi închirierea acestui spaţiu nu se poate face decât în aceste condiţii. Recurentul avea posibilitatea să participe la o nouă licitaţie publică organizată pentru spaţiul obiect al contractului.

Pentru a putea face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţia României, aşa cum a solicitat recurentul prin motivele de recurs, instanţele trebuiau să constate existenţa unei neconcordanţe între legea internă invocată de recurent şi pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Cu privire la dreptul comunitar şi jurisprudenţa Curţii de la Luxembourg, în mod simetric, în condiţiile art. 148 din Constituţia României, instanţele trebuiau să constate dispoziţii contrare în legile interne faţă de prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene sau celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoria. Dispoziţiile dreptului european şi dispoziţiile dreptului comunitar au prioritate faţă de legile interne numai în condiţiile constatării neconcordanţelor sau contrarietăţii cu legile interne. Recurentul nu s-a încadrat prin susţinerile sale în normele imperativ constituţionale, astfel că nici aceste critici nu au fost reţinute de Curte.

Faptul că recurentul a părăsit spaţiul în litigiu la 30.08.2010 nu face ca acţiunea să rămână fară obiect, deoarece cererea introductivă de instanţă a fost promovată la 22.09.2008, apelul împotriva sentinţei instanţei fondului a fost declarat la 04.01.2010, iar spaţiul în litigiu a fost evacuat ulterior acestor acţiuni procesuale.

Curtea nu a reţinut nici critica formulată în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece ambele hotărâri cuprind motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia instanţei şi fac posibilă exercitarea controlului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului.

Cu privire la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Curtea a reţinut că recurentul nu critică interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, ci interpretarea dată probelor. Aceasta nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, ci constituie o chestiune de fapt care nu se circumscrie motivului de recurs expres prevăzut de legiuitor.

Faţă de aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.

1

Comentariu:

Faţă de modificările intervenite prin noul cod civil şi Legea nr. 71/2011[1), este lipsită de importanţă sub aspectul competenţei natura litigiului, respectiv între profesionişti sau între profesionişti şi neprofesionişti. Elementul esenţial pentru determinarea competenţei materiale este criteriul valoric.

în noul Cod de procedură civilă, art. 92 pct. 1 lit. f) prevede că cererile de evacuare vor fi judecate de către judecătorie, art. 1021 prevede aceeaşi instanţă competentă pentru procedura accelerată a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept.

111 A se vedea nota de la hotărârea nr. 30 - Mărfuri confiscate abuziv de către stat. Acţiune în despăgubire întemeiată pe Legea nr. 221/2009. Caracter civil.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: