Ajutor material al salariaţilor reprezentând contravaloarea a 4.000 m3 de gaze. Neexecutarea obligaţiei

Comentarii

0

C. muncii, art. 283 alin. (1) lit. e), art. 284

Faptul că Legea nr. 168/1999, care constituie legea speciala de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor de muncă, prevede în art. 72, competenţa teritorială a instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea, nu determină aplicabilitatea în cauză a dispoziţiei art. 72 menţionata, având în vedere că în prezent este în vigoare Legea nr. 53/2003 (noul cod al muncii) care este ulterioară Legii nr. 168/1999.

Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune pe capătul de cerere referitor la pretenţiile vizând plata ajutorului material -contravaloarea a 4.000 mc gaze, s-a apreciat ca aceste drepturi cad sub incidenţa art. 283 lit. e) C. muncii. Potrivit art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, pretenţiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

C.A. Constanţa, s. civ., pt. cauze cu min. şi de fam., precum şi pt. cauze priv. confl. de muncă şi asig. soc., dec. nr. 143 din CM din 23 martie 2010 (portalul instanţelor judecătoreşti)

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 6598 din 118 din 2009 reclamanţii M.A. SA au chemat în judecata pe parata SC P. SA - Membru O.G. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc din an de gaze naturale fiecărui reclamant, sumă pe care au solicitat-o actualizată la data plăţii, pentru o perioada de 3 ani în urma de la data promovării acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

în considerentele acţiunii, reclamanţii au învederat că începând cu anul 1996 prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, societatea pârâta era obligată să acorde fiecărui salariat, anual, un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 m.c. de gaze naturale, la preţul zilei.

Acest drept a fost statuat prin art. 187 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze, iar pentru neacordarea dreptului menţionat, unitatea datorează aceste sume actualizate cu rata inflaţiei. Faptul că ulterior prin art. 178 din CCM la nivel de unitate s-a prevăzut că aceste drepturi ar fi compensate prin includerea în salariul de bază, constituie un caz de nulitate deoarece contravine prevederilor legale în domeniu, în condiţiile în care nu pot fi restrânse drepturile acordate de CCM la nivel de ramura prin CCM la nivel inferior, potrivit art. 238 alin. (1) C. muncii.

în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 155, art. 238 şi art. 241

C. muncii, art. 11 din Legea nr. 130/1996.

Prin întâmpinarea depusă la 04.08.2008, pârâta SC P. SA. -Membru O.G. a solicitat respingerea acţiunii, invocând două excepţii: de necompetenţă teritorială a Tribunalului Constanţa, motivat de faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 168/1999 - cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea, respectiv Tribunalul Bucureşti şi de prescripţie a dreptului la acţiune prin prisma prevederilor art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, în considerarea faptului că ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gaze nu se include în categoria drepturilor salariale.

Prin sentinţa civilă nr. 1172 din 12.11.2009, Tribunalul Constanta a respins excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, invocată de pârâta SC.P. SA - membru O.G. - Bucureşti.

A dispus disjungerea pricinilor cu privire la reclamanţii M.V. SA şi a cererii de intervenţie cu privire doar la intervenientul L.I. şi înregistrarea separată a acestora, în acest sens formându-se alte 10 dosare corespunzător domiciliilor reclamanţilor sus-menţionaţi. (Iaşi, Bacău, Neamţ, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Gorj, Argeş, Buzău şi Prahova).

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii T.G., C.I., C.A.N.,

D.D., D.S., S.G., B.G., C.N., D.L., D.C., B.L., P.I., C.N., cu domiciliu procesual ales în loc. Constanţa - la sediul SCA. C. şi Asociaţii, ca fiind prescrisă.

A respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul O.E., cu domiciliu procesual ales în loc. Constanţa - la sediul SCA C. şi Asociaţii, întrucât pretenţiile solicitate prin aceasta sunt prescrise.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, prima instanţă a reţinut, următoarea situaţie de fapt:

1. Faţă de excepţia de necompetenţă teritorială, s-au reţinut următoarele:

Articolul 284 C. muncii prevede în alin. (1) că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă. Aceeaşi dispoziţie legală, în alin. (2), stabileşte că cererile referitoare la asemenea litigii se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Faptul ca Legea nr. 168/1999, care constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor de muncă, prevede în art. 72, competenţa teritorială a instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea, nu determină aplicabilitatea în cauză a dispoziţiei art. 72 menţionată, având în vedere că în prezent este în vigoare Legea nr. 53/2003 (noul cod al muncii) care este ulterioară Legii nr. 168/1999.

Pentru aceste motive, având în vedere că o parte din reclamanţi îşi au domiciliile în judeţul Constanta, iar ceilalţi în alte judeţe din tara, instanţa urmează a dispune disjungerea cauzei pentru reclamanţii care îşi au domiciliile pe raza altor judeţe din tară cu excepţia judeţului Constanta, iar pentru aceştia din urmă va respinge excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă prin întimpinare, reţinând, faţă de cele expuse, că această instanţă este competentă teritorial să soluţioneze pricina.

Aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la cererea de intervenţie formulată de intervenienţii O.E. şi L.I., respectiv disjungerea cauzei cu privire la intervenientul L.I., având în vedere că acesta are domiciliul în judeţul Bacău şi reţinerea cauzei spre judecată pentru intervenientul

O.E., cu domiciliul pe raza judeţului Constanţa.

2. Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune pe capătul de cerere referitor la pretenţiile vizând plata ajutorului material - contravaloarea a 4.000 mc gaze, instanţa a apreciat că aceste drepturi cad sub incidenţa art. 283 lit. e) C. muncii.

S-a avut în vedere astfel, reglementarea distinctă dată de art. 283 alin. (1) lit. c) şi e) C. muncii, regulilor vizând calculul prescripţiei.

Conform art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data naşterii dreptului la acţiune pretenţiile reclamantului în situaţia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

Potrivit art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, pretenţiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

în speţă, pretenţiile ce formează obiectul litigiu nu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 154 C. muncii contraprestaţia muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 155 C. muncii - salariul de baza, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

Masurile de protecţie sociala, în cadrul cărora se includ şi drepturile acordate periodic în vederea creşterii nivelului de viaţa al salariaţilor ori compensaţiile dispuse prin contractul colectiv de munca în domeniul asigurării şi securităţii în muncă nu sunt însa drepturi salariale, ci alte drepturi cu valoare patrimoniala, acordate în raport cu dispoziţiile contractului.

împotriva sus menţionatei sentinţe civile au declarat recurs -recurenţii reclamanţi T.G. SA şi,

- recurenţii reclamanţi M.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. Prin recursul formulat de recurenţii reclamanţi T.G. SA, se critica hotărârea primei instanţe, prin prisma disp. art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., pentru următoarele aspecte :

în mod eronat instanţa de fond s-a pronunţat asupra pretenţiilor solicitate ca fiind prescrise, întrucât sunt drepturi cu caracter patrimonial ce intra în sfera de aplicare a art. 283 pct. 1 lit. c) C. muncii, potrivit cu care termenul de prescripţie este de 3 ani.

Instanţa recunoaşte caracterul patrimonial al pretenţiilor şi apreciază că nu sunt drepturile salariale în condiţiile în care angajatorul nu a acordat aceste drepturi în aceşti ani, tocmai pentru ca a susţinut ca a inclus aceste drepturi în salariul acordat. Este o contradicţie în aceste susţineri şi considera ca în mod eronat a apreciat instanţa de fond asupra pretenţiilor solicitate, ca fiind prescrise. Clauzele contractuale din contractul colectiv de muncă sunt clauze ce fac implicit parte din contractul individual de munca.

2. Prin recursul declarat de către recurenţii reclamanţi M.A. SA, este criticată hotărârea instanţei de fond, sub următoarele aspecte:

Prevederile art. 47 din C. proc. civ. stabilesc că „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză”. în mod clar, toţi angajaţii P., Zona de operare P. Constanţa, domiciliaţi sau nu în Constanţa au solicitat acelaşi drept, respectiv un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 m.c. gaze naturale, care trebuia achitat anual, deci se justifică pe deplin coparticiparea procesuală în prezenta cauză a angajaţilor care locuiesc în Constanţa împreună cu angajaţii aceleiaşi unităţi, dar care au domiciliul în alte oraşe din ţară. Riscul în cauză este ca parte din aceşti angajaţi să dobândească acest drept şi alţii să nu beneficieze de acest drept în condiţiile în care au promovat aceeaşi acţiune şi au solicitat acelaşi drept, dar vor exista hotărâri judecătoreşti cu soluţii contrare. Pe de alta parte, nimic nu justifică efortul acestei disjungeri, atunci când legea ne permite coparticiparea procesuală, atât pentru obiect comun, cât şi pentru cauză comună.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 284 alin. (1) C. muncii şi coroborând art. 2 C. proc. civ. cu art. 47 C. proc. civ., apreciază că Tribunalul Constanţa este pe deplin competent în soluţionarea cauzei cu privire la toţi reclamanţii cuprinşi în cererea de chemare în judecata.

începând din anul 1996 s-a prevăzut, în conformitate cu art. 187 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol şi gaze, se va acorda ajutorul de gaz natural pentru „salariaţii P. şi sucursale (...) vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 m.c. de gaze naturale” şi cu toate acestea, drepturile nu au fost acordate.

Ulterior, prin art. 178 din CCM la nivel de unitate s-a prevăzut că aceste drepturi ar fi compensate prin includerea în salariul de bază. Această clauză este nulă, deoarece contravine prevederilor legale în domeniu pentru că nu pot fi restrânse drepturile acordate de CCM la nivel de ramură prin CCM la nivel inferior şi, de asemenea, nu pot fi anulate drepturi care au fost recunoscute anterior.

în conformitate cu prevederile art. 238 alin. (1) C. muncii: „contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

în respectarea art. 6 şi 7 din C.C.M. la nivel de ramură energie electrica, termica, petrol şi gaze, nu se pot prevedea drepturi sub limitele minime sau dispoziţii contrare celor deja aprobate şi pe cale de consecinţă neacordarea acestor drepturi este ilegală, astfel că orice clauză în acest sens este nulă.

C.C.M. încheiat în 1997, în art. 176 alin. (1), prevedea că începând cu 01.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 m.c. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea de calcul va face obiectului unui act adiţional la contract. Cu toate acestea, acest act adiţional nu a fost încheiat niciodată deci acest ajutor nu putea fi inclus în salariul de bază deoarece nu exista o bază legală.

Pe de alta parte, acest ajutor determinabil nu se putea include în salariul de baza din doua alte motive :

a) acest ajutor cuantificat în 4000 m.c. gaze naturale pe un an nu are o valoare fixă, deoarece anual valoarea pentru 1 m.c. gaz natural este actualizat;

b) salariul în conformitate cu art. 155 C. muncii cuprinde salariul de baza, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, prin urmare acest ajutor nu se poate include în salariul de baza deoarece acesta reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat raportat la munca prestată, la calificarea acestuia şi la funcţia deţinută.

în plus, includerea în salariul de baza a altor drepturi salariale creează un mod arbitrat la îndemâna angajatorului de a calcula drepturile angajaţilor şi lipsesc angajatul de control asupra drepturilor sale şi transparenţa necesară în relaţia angajat şi angajator.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 284 alin. (2) din C. muncii „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţelor competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul”.

Prin urmare, în materia litigiilor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, reglementată prin norme imperative, astfel că reclamanţii legaţi printr-un consorţiu procesual nu pot alege instanţa competentă teritorial în funcţie de domiciliul unuia dintre ei.

Articolul 9 C. proc. civ. creează posibilitatea opţiunii reclamantului pentru instanţa competentă în cazul pluralităţii de pârâţi, ceea ce nu înseamnă că, extrapolând, este permisă alegerea instanţei competente teritorial în cazul pluralităţii de reclamanţi.

Alegerea instanţei competente permisă în cadrul pluralităţii de pârâţi, nu este posibilă în tăcerea legii pentru pluralitatea de reclamanţi, prorogarea de competenţă operând doar când există o dispoziţie expresă a legii.

Legiuitorul a instituit competenţa teritorială absolută la domiciliul reclamantului în litigiile şi conflictele de muncă pentru a-i uşura sarcina probei şi pentru a evita cheltuieli şi deplasări specifice unui proces.

în consecinţă, în cazul pluralităţii de reclamanţi, în conflictele şi litigiile de muncă, acţiunea se introduce întotdeauna la instanţa competentă teritorial de la domiciliul acestora, nefiind permisă alegerea de domiciliu, în vederea stabilirii unei alte instanţe competente teritorial.

In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în mod corect prima instanţa a admis excepţia invocata de pârâta şi a respins cererea pentru o parte din reclamanţi şi cererea intervenientului O.E., ca fiind prescrise.

Potrivit art. 283 alin. (1) lit. e) din C. muncii: „cererile în vederea soluţionării unui conflict de munca, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.

Prin cererea formulata, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv 4000 m.c. anual.

Ajutorul material solicitat este prevăzut prin art. 176 din C.C.M. la nivel P. şi respectiv art. 187 din C.C.M. la nivel de ramură, energie electrică, termică, petrol şi gaze.

Prin chiar voinţa părţilor, contravaloarea celor 4000 m.c. gaze naturale reprezintă un ajutor material acordat fiecărui salariat.

Pretenţiile solicitate, izvorând din neexecutarea unor clauze înserate în contractul colectiv de muncă, care prevăd acordarea unor ajutoare materiale, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca prescrisă.

Prescripţia extinctivă este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care face de prisos analizarea celorlalte motive referitoare la fondul cauzei.

Notă:

Articolul 283 alin. (1) lit. e) C. muncii este în prezent art. 268 alin. (1) lit. e) C. muncii, iar art. 284 este în prezent art. 269 C. muncii.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: