Contestaţie la executare. Prescripţia executării şi întreruperea prescripţiei. Diligenţa creditoarei şi perimarea executării
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 405, art. 4052
în termenul de prescripţie de trei ani, la data de 02.10.2001, creditoarea - intimată a adresat executorului judecătoresc o cerere de executare silită a bunurilor debitoarei, astfel că, potrivit prevederilor art. 405 C. proc. civ., cursul prescripţiei a fost întrerupt. De asemenea creditoarea a formulat numeroase cereri de stăruinţa în executare, executorul emiţând somaţii de plată, acte de executare de natură să întrerupă cursul prescripţiei.
Perimarea este o sancţiune procesuală care constă în stingerea procesului, în faza în care se găseşte, considerându-se că partea, printr-o îndelungată lipsă de stăruinţă, a pierdut orice interes în soluţionarea cererii sale, cerere care, ca urmare a perimării, este considerată că nu ar fi fost introdusă. Instituţia perimării executării, ca şi perimarea acţiunii, contribuie la creşterea diligenţei creditorului şi are rol de accelerare a procedurii judiciare în vederea lămuririi raporturilor dintre părţi. Ori, în speţă, instanţa reţine că intimata-creditoare a manifestat diligenţă în continuarea executării silite, depunând nenumărate cereri de stăruinţă în executare şi iniţiind mai multe litigii pentru a obţine readucerea bunurilor urmărite în patrimoniul debitoarei.
Trib. Bihor, s. civ., dec. nr. 788 din R din 9 martie 2011 (portalul instanţelor judecătoreşti)
Prin sentinţa civilă nr. 2172 din 1 martie 2010, pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la executarea silită, s-a respins contestaţia formulată de contestatorii F.D.C. şi F.S., împotriva intimatei F.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că în cauză nu a intervenit perimarea executării silite, iar cursul prescripţiei a fost întrerupt, astfel că a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită formulată de contestatoare, precum şi contestaţia la executare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii F.S. şi F.
D.C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei la executare.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 788 din R din 2010 a respins ca nefondat recursul declarat, reţinând următoarele:
împotriva contestatoarei debitoarei F.S. a fost iniţiată executarea silită în dosar execuţional nr. 177 din E din 2001 al BEJ P.E., la solicitarea creditoarei F.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 323 din 20.06.2001 pronunţată în dosarul nr. 2678 din 2000 al Judecătoriei Oradea. Prin această hotărâre s-a dispus obligarea debitoarei F.S. la plata către creditoarea F.A. a sumei de 37.310 DM, cu dobânda la zi, cu titlu de împrumut.
Conform dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită, iar prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.
Pentru ca prescripţia sa-şi producă efectul său sancţionator este necesar ca pentru titularul dreptului să existe pe lângă voinţa de a acţiona şi posibilitatea reală de a acţiona, adică de a se adresa organului competent pentru protecţia dreptului său.
în timpul curgerii termenului de prescripţie pot interveni anumite împrejurări ori cauze obiective care îl pun pe titularul dreptului de a cere executarea silita în imposibilitatea de a acţiona. Dacă pe timpul cât durează asemenea împrejurări, prescripţia nu ar fi oprită s-ar ajunge la situaţia în care titularului dreptului să i se aplice efectul sancţionator al prescripţiei fară a i se putea imputa pasivitatea ori neglijenţa în a acţiona.
Pentru a înlătura în asemenea situaţii, efectul extinctiv al prescripţiei s-au prevăzut în lege pe de o parte, suspendarea cursului prescripţiei şi pe de altă parte întreruperea prescripţiei.
Faţă de caracterul prescripţiei, care apare ca şi o sancţiune, producerea efectelor prescripţiei nu-şi mai găseşte justificarea, în situaţiile în care inacţiunea nu i-ar fi imputată titularului dreptului la acţiune, ea fiind datorată unor cauze, care l-ar împiedica să-şi exercite dreptul, deci unor obstacole de ordin material, juridic sau moral.
Conform art. 4052 C. proc. civ. cursul prescripţiei se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condiţiile art. 453 alin. (2); d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; e) pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condiţiile art. 3716 alin. (1); f) în alte cazuri prevăzute de lege.
După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.
în speţă, instanţa de recurs reţine că în termenul de prescripţie de trei ani, la data de 02.10.2001, creditoarea - intimata a adresat executorului judecătoresc o cerere de executare silita a bunurilor debitoarei, astfel ca, potrivit prevederilor art. 4052 C. proc. civ., cursul prescripţiei a fost întrerupt. De asemenea creditoarea a formulat numeroase cereri de stăruinţă în executare, executorul emiţând somaţii de plată, acte de executare de natură să întrerupă cursul prescripţiei.
Aşadar, în mod corect a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, în contextul în care creditoarea a formulat cerere de executare silită anterior împlinirii termenului general de prescripţie de 3 ani, iar imposibilitatea îndestulării creanţei sale s-a datorat lipsei din patrimoniul debitoarei a unor bunuri proprii care să poată fi urmărite silit, creditoarea fiind pusă în situaţia de a promova mai multe litigii pentru a obţine împărţirea bunurilor comune pe care debitoarea le deţine în proprietate devălmaşă împreună cu soţul său, anularea unui contract de donaţie încheiat în vederea fraudării intereselor creditoarei, respectiv anularea unui act de adjudecare încheiat într-o altă procedură de executare silită pornită împotriva debitoarei la cererea unui alt creditor.
Astfel, pentru a readuce bunul în patrimoniul debitoarei şi pentru a-1 putea urmări silit, recurenta a fost pusă în situaţia de a promova mai multe litigii în cadrul cărora s-a dispus anularea donaţiei încheiată în vederea fraudării intereselor sale, respectiv partajarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de donaţie, în sensul atribuirii cotei de A parte pe seama debitoarei.
Instanţa reţine că prin acţiune creditoarea a solicitat partajarea bunurilor comune ale debitoarei şi ale şotului său, iar acest dosar s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 7322 din 2010 în sensul admiterii acţiunii precizate. Iar la data de 07.10.2005 reclamanta a promovat procesul din dosar nr. xxx din 271/2005 al Judecătoriei Oradea, finalizat prin sentinţa civilă nr. 207 din 2007, irevocabilă prin dec. nr. 1403 din 11.12.2007, în sensul stabilirii că debitoarea are o cota de A parte din imobilul situat în Oradea, str. I., nr. 4 din C.
Total nefondate sunt şi susţinerile recurentei referitoare la perimarea formelor de executare silită intervenită în dosarul execuţional nr. 177 din 2001 al executorului judecătoresc P.E., dat fiind faptul că la dosarul cauzei există depuse în copie cererile formulate de creditoare prin care aceasta a solicitat cu regularitate continuarea executări silite. Iar aceste cereri de continuare a executării silite exista în dosarul execuţional ataşat Ia dosarul cauzei, nefiind depuse de către reprezentanta intimatei, aşa cum eronat susţine recurenta.
Astfel perimarea este o sancţiune procesuală care constă în stingerea procesului, în faza în care se găseşte, considerându-se că partea, printr-o îndelungată lipsă de stăruinţă, a pierdut orice interes în soluţionarea cererii sale, cerere care, ca urmare a perimării, este considerata că nu ar fi fost introdusă. Instituţia perimării executării, ca şi perimarea acţiunii, contribuie la creşterea diligentei creditorului şi are rol de accelerare a procedurii judiciare în vederea lămuririi raporturilor dintre părţi. Ori, în speţă instanţa reţine că intimata-creditoare a manifestat diligenţă în continuarea executării silite, depunând nenumărate cereri de stăruinţă în executare şi iniţiind mai multe litigii pentru a obţine readucerea bunurilor urmărite în patrimoniul debitoarei.
Mai reţine instanţa că suma înscrisa în publicaţia de vânzare coincide cu suma menţionată în titlul executoriu, astfel că susţinerea recurentei în sensul că executarea s-a pornit pentru altă sumă este nefondată.
Articolul 696 alin. (2) N. C. proc. civ. prevede că termenul de prescripţie a executării începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive. Astfel, este infirmată acea opinie jurisprudenţială potrivit căreia dreptul de a cere executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti se naşte la data la care hotărârea devine executorie şi poate fi învestită cu formulă executorie, potrivit art. 376 C. proc. civ.(1]
111 C. proc. civ. adnotat, p. 786 pct. 6.
Precizăm aici că în ipoteza în care hotărârea judecătorească îşi pierde puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, art. 2539 alin. 3 teza a Il-a din N.C. civ. prevede că reclamantul va putea face o nouă cerere de chemare în judecată sau de arbitrare, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau termenul de prescripţiei al dreptului material la acţiune nu s-a împlinit încă. într-o astfel de situaţie, reclamantul se va putea prevala de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi va obţine un nou titlu executoriu. Pârâtul însă nu va putea invoca efectul negativ al autorităţii de lucru judecat pentru a obţine respingerea acţiunii. Dispoziţia este reluată la art. 6968 N. C. proc. civ., introdus prin LPAm.
Trebuie menţionat că în noua reglementare s-a renunţat la sintagma „definitiv şi irevocabil”, legiuitorul adoptând numai noţiunea de hotărâri definitive121, care au fost enumerate la art. 625 N. C. proc. civ.:
- hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; (regulatorul de competenţă pronunţat de I.C.C.J. conf. art. 130 alin (4) N. C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării potrivit art. 139 alin. (2) N. C. proc. civ., cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv, conform art. 92 pct. 11N. C. proc. civ.[3i)
- hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; ari. 23-626
- hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
- hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; (cererile evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv, cererile posesorii, cererile de evacuare, cererile privitoare la nulitatea, anularea sau desfacerea căsătoriei potrivit art. 477 N. C. proc. civ. precum şi hotărârile pronunţate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, potrivit art. 1018 alin. (1) N. C. proc. civ.)
- hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
- orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Perimarea executării silite este prevăzută în Secţiunea a V-a din N. C. proc. civ. art. 687 - 689, art. 687 alin (1) N. C. proc. civ. prevede sancţiunea perimării executării în cazul în care creditorul, a lăsat din culpa sa să treacă 6 luni fară să îndeplinească un demers necesar executării, demers care i-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc. Prin urmare, termenul de perimare curge de la momentul comunicării în scris de către executorul judecătoresc a demersului pe care creditorul trebuie să îl îndeplinească în vederea continuării executării.
| ← Ajutor material al salariaţilor reprezentând contravaloarea a... | Contestaţie în anulare. înţelesul sintagmei „cu călcarea... → |
|---|
