Cerere de chemare în judecată semnată de către mandatar. Lipsa împuternicirii. Sancţiune

C. proc. civ., art. 112 alin. (1) pct. 6, art. 133 alin. (2), art. 161 alin. (2)

instanţa de recurs, din oficiu, a invocat lipsa de semnătură şi întrucât aceasta nu a putut fi remediată la acel termen, a procedat la acordarea unui termen de judecată în acest sens. Cu toate acestea societatea comercială prin reprezentantul legal nu s-a prezentat personal pentru a complini lipsa de semnătură şi nici nu a făcut dovada împuternicirii acordate altei persoane fizice sau juridice pentru a semna legal cererea adresată instanţei.

C.A. Cluj, s. com. şi de cont. admin. şi fisc., dec. nr. 2004 din 13 septembrie 2010 (B.J. CA Cluj Trim. IV 2010)

Prin sentinţa civilă nr. 4521 din 9.12.2009 a Tribunalului Maramureş, s-a admis cererea creditoarei SC E. ZRT V.A. Ungaria prin mandatar SC A.T.R. SRL Sfăntu Gheorghe împotriva debitoarei SC H.T. SRL Baia Mare, s-a respins contestaţia debitoarei şi s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la 05.06.2009 creditoarea SC E. ZRT VA Ungaria a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC H.T. SRL Baia Mare pentru neplata unei datorii de 12.955,49 Euro certă, lichidă şi exigibilă, rezultată dintr-un contract de vânzare-cumpărare în rate a unor vehicule.

Debitoarei i s-a comunicat acţiunea la 10.06.2009.

S-a contestat existenţa stării de insolvenţă în termenul legal de 10 zile de la primirea copiei acţiunii aşa cum prevede art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Din actele de la dosar a rezultat cu certitudine existenţa datoriei debitoarei către creditoare şi că debitoarea nu are fonduri pentru achitarea acesteia. în consecinţă, judecătorul sindic a dat o sentinţă de deschidere a procedurii care poate fi generală sau simplificată.

întrucât debitoarea nu se încadrează în nici una din situaţiile pentru care legea prevede deschiderea procedurii simplificate, s-a dispus deschiderea procedurii generale, conform dispozitivului.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC H.T. SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza în fond, admiterea recursului, respingerea cererii creditoarei SC E. ZRT V.A. şi admiterea contestaţiei împotriva stării de insolvenţă formulată în cauză.

în dezvoltarea motivelor de recurs debitoarea arată că instanţa de fond a admis cererea creditoarei SC E. ZRT V.A. din Ungaria, prin mandatar SC A.T.R. SRL Sfântu Gheorghe şi a respins contestaţia sa privind existenţa stării de insolvenţă.

Arată că prin facturile ce le anexează prezentului recurs face dovada existenţei lichidităţilor la firma SC H.T. SRL. Astfel, depune chitanţele 7020 din 21.12.2009;7391 din 21.12.2009,5059467 din 11.01.2010; 5059458 din 21.12.2009; 5059471 din 18.01.2010; 000462 din 08.01.2010; 7284 din 05.01.2010; 0000311 din 07.01.2010; 0002713 din 18.01.2010; 5059452 din 16.12.2009; 1365 din 03.12.2009; 41584 din 16.12.2009.

în această perioadă, debitoarea arată că a achitat şi salariile personalului angajat al firmei.

învederând cele de mai sus precum şi faptul că îşi recunoaşte datoria faţă de debitoare pe care urmează să o şi achite într-o perioadă relativ scurtă (2-3 luni), solicită admiterea recursului în sensul celor solicitate.

La data de 16 iunie 2010 creditoarea E. a depus întâmpinare prin care arată că recurenta a contestat de fapt existenţa stării de insolvenţă, fără a avea dovezi de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

Prioritar dezbaterii recursului. Curtea a luat în discuţie conform dispoziţiilor din încheierea precedentă incidentul referitor la dovada calităţii de reprezentant legal al creditoarei în persoana mandatarului SC A.T.R. SRL.

Curtea constată că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei a fost semnată prin mandatar SC A.T.R. SRL, iar înscrisurile existente la dosar nu fac dovada mandatului încredinţat de către creditoare mandatarului său.

Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art. 112 pct. 6 C. proc. civ., între alte cerinţe obligatorii, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă şi semnătura reclamantului respectiv semnătura socială a administratorului desemnat conform regulilor specifice raporturilor comerciale grefate pe funcţionarea societăţilor comerciale, fie semnătura realizată de împuternicit prin act sub semnătură legalizată ori prin avocat cu delegaţie avocaţială, aceste puteri fiind date în mod expres în numele societăţii comerciale de către administratorul care are dreptul de a reprezenta şi angaja societatea faţă de terţi.

Lipsa semnăturii ori lipsa dovezii unei astfel de împuterniciri conduce la nulitatea actului de procedură respectiv aşa cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 161 corelat cu art. 112 C. proc. civ. Această lipsă, însă, poate fi remediată, potrivit procedurii prevăzute la art. 161 alin. (2) corelat cu art. 133 alin. (2) din acelaşi cod.

Instanţa de recurs, din oficiu, a invocat lipsa de semnătură şi întrucât aceasta nu a putut fi remediată la acel termen, a procedat la acordarea unui termen de judecată în acest sens. Cu toate acestea societatea comercială prin reprezentantul legal nu s-a prezentat personal pentru a complini lipsa de semnătură şi nici nu a făcut dovada împuternicirii acordate altei persoane fizice sau juridice pentru a semna legal cererea adresată instanţei.

Curtea reţine că manifestarea de voinţă care învesteşte instanţa de judecată este materializată în cererea de deschidere a procedurii de faliment a debitoarei din data de 04 iunie 2009 care este semnată de către SC A.T.R. SRL şi nu de către creditoarea SC E. VA prin reprezentantul său legal sau convenţional cu împuternicirea corespunzătoare.

în consecinţă, reţinând că la termenul de astăzi nu s-a complinit lipsa semnăturii din cererea de chemare în judecată şi că nu s-a prezentat nici o procură specială ori alt act pentru exerciţiul legal al dreptului de a formula această cerere, valabilă la data de 04 iunie 2009, în temeiul art. 161 alin. (2) corelat cu art. 112 alin. (1) pct. 6, cu art. 133 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a admis recursul declarat de către debitoare şi a anulat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditoarea SC E. VA prin mandatarul SC A.T.R. SRL.

Comentariu:

Deşi este lipsit de relevanţă sub aspectul sancţiunii incidente, considerăm că instanţa a admis în mod greşit excepţia lipsei semnăturii, în speţă fiind vorba de excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. Astfel, din datele prezentate în hotărâre, se deduce că cererea era semnată de către SC A.T.R. SRL, în calitate de mandatar al creditoarei SC E. SA, însă reclamantul nu depusese la dosarul cauzei împuternicirea. Prin urmare, ne aflăm în ipoteza clasică a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, cererea conţinând o semnătură, chiar şi din partea unei persoane fără împuternicire. Aşadar, cererea trebuia într-adevăr anulată, însă pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Lipsurile cererii de chemare în judecată vor fi tratate în etapa verificării şi regularizării cererii, moment procesual situat între înregistrarea cererii şi fixarea primului termen de judecată. Din interpretarea art. 196 N. C. proc. civ. rezultă că primul termen de judecată nu va fi fixat înainte ca judecătorul să constate că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.

Verificarea vizează conţinutul cererii de chemare în judecată (art. 189 N. C. proc. civ.), numărul de exemplare necesare potrivit legii (art. 190 N. C. proc. civ.), existenţa şi suficienţa timbrajului (art. 192 N. C. proc. civ.). Lipsa oricăruia din elementele enumerate mai sus va fi notificată reclamantului, care în termen de 10 zile de la primirea comunicării va trebui să completeze lipsurile, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată.

Spre deosebire de reglementarea actuală, art. 195 alin (3) N. C. proc. civ. prevede că anularea cererii se va dispune prin încheiere, în cameră de consiliu, de către completul căruia i s-a repartizat cauza. încheierea va fi supusă numai reexaminării în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se soluţionează de aceeaşi instanţă, dar de un alt complet, care poate să revină asupra măsurii anulării pentru două motive, potrivit art. 195 alin (6) teza finală: (i) anularea a fost dispusă eronat sau (ii) neregularităţile au fost complinite în termenul iniţial de 10 zile. Per a contrar io dacă, spre exemplu, cererea a fost anulată ca netimbrată iar reclamantul timbrează după pronunţarea încheierii de anulare şi formulează cerere de reexaminare, aceasta din urmă va fi respinsă pentru că neregularitatea a fost într-adevăr înlăturată, însă după expirarea termenului de 10 zile.

în privinţa lipsei semnăturii de pe cererea de chemare în judecată, art. 191 alin. (2) N. C. proc. civ. prevede o derogare de la art. 195 N. C. proc. civ. Procedura este preluată din actualul art. 133 alin. (2) C. proc. civ. şi prevede două ipoteze: (i) lipsa semnăturii este invocată de către pârât sau orice altă parte iar reclamantul nu este prezent în instanţă, caz în care instanţa îl va cita pe reclamant cu menţiunea de a se prezenta pentru a semna cererea, iar dacă reclamantul nu se prezintă la termenul următor, instanţa va anula cererea în condiţiile art. 195 N. C. proc. civ, şi (ii) reclamantul este prezent în instanţă la momentul ridicării excepţiei lipsei semnăturii, caz în care reclamantul va trebui să semneze cererea sub aceeaşi sancţiune a anulării.

1

Acţiunile care ar putea fi formulate în materia cărţii funciare în ipoteza întoarcerii executării silite, pot fi, spre exemplu, cele întemeiate pe dispoziţiile art. 892 C. civ. şi art. 896-897 C. civ.. Pentru unele dezvoltări privitoare la acestea, a se vedea G. Boroi, C.A1. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 287 şi G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 59-65.

2

Pentru prezentarea celor două opinii, a se vedea, G. Boroi, O. Spineanu-Matei, codul de procedură civilă adnotat, ed. a 3-a, revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 783-784.

3

[1! La momentul întocmirii prezentei lucrări, recursul împotriva sentinţei încă nu era soluţionat.

4

Pentru detalii privind modalitatea de redactare a cererii privind pronunţarea unei hotărâri preliminare de către CJUE, a se vedea B. Andreşan-Grigoriu, Procedura hotărârilor preliminare, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 259-283.

5

Pentru o discuţie asupra interpretării actuale, a se vedea G. Boroi, O. Spineanu-Matei, op. cit., p. 227 - 228 pct. 19.

6

Pentru detalii, a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 454.

7

Pentru regimul excepţiei după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 cât şi după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, a se vedea nota de la decizia civilă nr. 12 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi.

8

Articolul 13 pct. 184.

9

A se vedea şi dec. nr. 1313 din 4 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 12 din 06.01.2012) prin care s-a statuat că neindicarea de către autorul excepţiei a normei constituţionale pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituţional sau trimiterea generică la încălcarea Constituţiei, constituie un motiv de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de chemare în judecată semnată de către mandatar. Lipsa împuternicirii. Sancţiune