Acţiune în anularea testamentului. Prescripţie extinctivă. Momentul curgerii acesteia
| Comentarii |
|
Decretul nr. 167/1950, art. 9 alin. (2)
Termenul de prescripţie pentru anularea unui act juridic, inclusiv a testamentului, curge de la data la care persoana interesată a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului, conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, dacă motivul anulării actului a fost adus la cunoştinţa persoanei interesate după 4 ani şi jumătate de la data încheierii actului, acţiunea pentru anulareâ actului încheiat cu viclenie şi manopere dolosive nu mai poate fi supusă cenzurii instanţei , deoarece dreptul material la acţiune este prescris.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1978 din 23 noiembrie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 25 mai 2003 reclamanta C.D.A.P. a chemat în judecată pe pârâta I.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate deschise succesiunile defuncţilor
B.G., H.D., S.M. şi P.T. şi să se constate că reclamanta este unica moştenitoare a tuturor defuncţilor menţionaţi în calitate de fiică a lui B.T., respectiv nepoată de frate; să se constate nulitatea certificatului de moştenitor nr. 1894/1994; să se constate componenţa masei succesorale, iar bunurile succesorale să-i fie atribuite în proprietate şi posesie.
Prin sentinţa civilă nr. 974 din 8 februarie 2006 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins cererea în totalitate (în parte ca prescrisă - capetele de cerere nr. 7 şi 8 şi în parte pentru lipsa calităţii procesuale active - celelalte capete de cerere).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, reclamanta nu are calitate de moştenitor, deoarece nu a acceptat succesiunile defuncţilor indicaţi în cerere - conform regulilor reprezentării şi retransmiterii succesorale - toate succesiunile fiind dezbătute pe cale notarială, iar certificatele eliberate fac dovada deplină a calităţii de moştenitor a altor persoane decât reclamanta. Instanţa a respins ca fiind prescrisă cererea de anulare a certificatelor de moştenitor nr. 1894 din 4 noiembrie 1994 şi cererea de anulare a testamentului, de asemenea, reţinând că, pentru persoanele interesate termenul de prescripţie a început să curgă cel mai târziu după 18 luni de la data încheierii actului, termenul de prescripţie pentru anularea certificatului de moştenitor din anul 1994 fiind deja împlinit la data de 15 februarie 1997.
împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi din proces pârâta I.E. solicitând numai stabilirea unei taxe de timbru la valoarea bunurilor cerute prin acţiune.
Prin decizia civilă nr. 144 din 7 februarie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă a respins ambele apeluri. Instanţa de apel a menţinut sub toate aspectele motivarea instanţei de fond, aducând detalii în plus ce justifică hotărârile date de instanţele de fond.
împotriva deciziei dată în faza apelului a declarat recurs apelanta - reclamantă C.D.A.P. solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. pentru următoarele motive:
a) în mod greşit a fost calificată nulitatea certificatului de moştenitor ca fiind relativă şi nu absolută;
b) termenul de prescripţie pentru anularea unui testament nu curge de la data prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, ci de la data la care persoana interesată a cunoscut existenţa testamentului.
c) în mod greşit,instanţa nu a analizat nulitatea certificatului de moştenitor nr. 23429/1992, deşi această solicitare este cuprinsă în cererea introductivă.
d) Certificatul de moştenitor nr. 1894/1994 a fost emis prin fraudă ta lege, deoarece eliberarea lui a încălcat multiple dispoziţii legale. în legătură cu acest aspect, instanţa de apel a invocat în mod eronat dispoziţiile art. 132 pct. 1 C. pr. civ. deoarece nulitatea absolută poate fi invocată oricând de parte, şi de instanţă din oficiu chiar şi după prima zi de înfăţişare.
e) Reclamanta are calitate de moştenitor, ca şi tatăl ei, care nu a fost exheredat
- cum a reţinut greşit instanţa de apel - deoarece a primit un legat cu titlu particular (100 lei şi o şapcă). în raport de situaţia de fapt expusă pe larg în motivele de recurs, calitatea de moştenitor a reclamantei trebuie recunoscută de către instanţă.
f) Numai printr-o aplicare greşită a legii instanţa nu s-a considerat investită cu
o cerere de constatare a nulităţii certificatelor de moştenitor nr. 311/1975 şi nr. 651/1993.
Recursul nu este fondat.
în cererea formulată la data de 26 mai 2003 prin care a investit instanţa cu soluţionarea a unsprezece capete de cerere, reclamanta a cerut, printre altele,constatarea nulităţii certificatului de moştenitor nr. 1894/1994 şi a testamentului nr. 23429/1992 pentru că „testamentul a fost întocmit în urma folosirii unor mijloace viclene şi a unor manopere dolosive de către pârâta I.E.” iar certificatul de moştenitor este nul pentru că s-a bazat pe un astfel de testament. Faţă de situaţia de fapt menţionată, reţinută în mod clar de ambele instanţe de fond, rezultă că, motivele invocate de reclamantă sunt dintre cele care atrag nulitatea relativă a actelor şi nu nulitatea absolută,context în care sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la prescripţia dreptului la acţiune; nefiind invocate motive de nulitate absolută, acţiunea trebuia formulată într-un anumit termen, care a fost depăşit.
Instanţele au calificat corect cererea reclamantei - în raport de motivarea prezentată - concluzionând în sensul că reclamanta a cerut constatarea nulităţii testamentului pentru motive ce nu pot fi invocate oricând, ci numai în termenul de prescripţie.
Termenul de prescripţie pentru anularea unui act juridic(inclusiv testament) curge de la data la care persoana interesată a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului [conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, corect aplicat în speţă de ambele instanţe de fond]. în acest sens, dacă motivul anulării actului a fost adus la cunoştinţa persoanei interesate după 4 ani şi jumătate de la data încheierii actului, acţiunea pentru anularea actului încheiat cu viclenie şi manopere dolosive nu mai poate primi o rezolvare judiciară, deoarece dreptul material la acţiune este prescris.
Reclamanta nu a investit instanţa cu soluţionarea cererilor de anulare a certificatelor de moştenitor nr. 23429/1992, nr. 311/1975 şi 651/1993 în condiţii legale, astfel cum au reţinut ambele instanţe de fond. Cererea de anulare a actelor a fost formulată cu mult după prima zi de înfăţişare şi cu încălcarea dispoziţiile art. 132 C. pr. civ. Este adevărat că, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958 nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie - far acest text de lege se referă la termenul de exercitare a acţiunii în anulare. Sub acest aspect, acţiunea în nulitate a unui act juridic poate fi formulată oricând(dar în condiţiile impuse de procedura civilă în ceea ce priveşte modalitatea de sesizare a instanţei) iar excepţia de nulitate a unui act juridic poate fi invocată oricând - într-un proces în curs - dar numai de către pârât(care se apără - excepţia fiind un mijloc de apărare) şi nu de către reclamant, care are la dispoziţie calea acţiunii şi nu pe aceea a excepţiei.
Nu are relevanţă în speţă faptul că certificatul de moştenitor nr. 1894/1994 a fost emis prin fraudă la lege, deoarece instanţa nu a fost legal sesizată pentru analizarea acestor aspecte.
Ambele instanţe de fond au aplicat corect dispoziţiile art. 132 C. pr. civ., dând cererilor formulate de reclamantă calificarea juridică impusă de lege (vezi art. 2 din Decretul nr. 167/1958 şi calificarea „excepţiilor" invocate de reclamantă - de către instanţa de fond - motivare susţinută şi în faza apelului).
Calitatea de moştenitor a reclamantei a fost exclusă pentru lipsa dovezilor de acceptare a succesiunii de către autorul ei, concomitent cu stabilirea existenţei actelor notariale care au stabilit calitatea de moştenitor în favoarea altor persoane. în acest context, instanţa a invocat corect dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995.
Aceasta este situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond ca urmare a analizării în detaliu a probelor administrate în cauză (acte, interogatorii, declaraţii de martor) şi nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. - text de lege care permite modificarea hotărârii date în apel numai pentru aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie.
De aceea,recursul formulat şi analizat în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. a fost respins ca nefondat. (G.S.)
| ← Acceptare tacită a succesiunii. Existenţa unei convenţii... | Acţiune în constatarea nulităţii contractului de... → |
|---|
