Acceptare tacită a succesiunii. Existenţa unei convenţii între succesibili, de a nu pretinde drepturi succesorale pe parcursul vieţii unuia dintre ei
| Comentarii |
|
C. civ., art. 700
Existenţa unei convenţii între succesibili, în sensul de a nu pretinde drepturi succesorale după defunct, în timpul vieţii unui succesibil (soţ supravieţuitor), nu poate valora acceptare tacită a succesiunii.
Nu se poate recunoaşte valoare de acceptare tacită a succesiunii, înţelegerii despre care succesibilii susţin că ar fi intervenit între ei, în sensul de a efectua demersuri pentru eliberarea certificatului de moştenitor după defunct, abia după decesul soţiei supravieţuitoare a acestuia, deoarece acceptarea tacită presupune efectuarea de acte de administrare importante sau de acte de dispoziţie asupra bunurilor succesorale, succesibilii recunoscând la interogatoriu, că nu s-au interesat de bunurile succesorale.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 7977din 22 noiembrie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 1B80 din 15 februarie 2006 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosar nr. 3272/300/2005, a fost anulată cererea privind pe reclamantulŢ.O. pentru lipsa calităţii de reprezentant, a semnatarului cererii, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G.F., M.C., Ţ.A., N.M., A.F., V.C., A.G., Ţ.Ş., Ţ.L., B.F., S.N. împotriva pârâtului I.F., prin care se solicitase anularea certificatului de moştenitor nr. 15 din 2 aprilie 2004 de pe urma defunctului Ţ.N., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
S-a arătat de către prima instanţă că la termenul din 23 noiembrie 2005, reclamantul S.M.C. a declarat că înţelege să renunţe la judecarea prezentei cereri, instanţa luând act de această manifestare de voinţă în condiţiile art. 246 C. pr. civ.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut în esenţă că reclamanţii sunt succesibili ai defunctului Ţ.N., în calitate de nepoţi şi strănepoţi de frate, iar pârâtul este legatarul universal al defunctei Ţ. C., cea care l-a moştenit pe Ţ.N., în calitate de soţie supravieţuitoare.
Din analiza materialului probator, rezultă că reclamanţii nu au acceptat nici expres şi nici tacit moştenirea defunctului Ţ.N., apreciind că existenţa unei convenţii cu soţia supravieţuitoare în sensul de a nu pretinde drepturi succesorale după defunctul Ţ. N. în timpul vieţii acesteia, nu poate valora acceptare tacită a succesiunii.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1600 din 17 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. 3272/300/2005.
Pentru a decide în acest sens, tribunalul a concluzionat, pe baza răspunsurilor date de reclamanţi la interogatoriu şi a depoziţiilor martorilor audiaţi că, într-adevăr, nu se poate reţine că reclamanţii ar fi acceptat expres ori că ar fi făcut acte de acceptare tacită a succesiunii defunctului Ţ.N., ei înşişi recunoscând acest ultim aspect prin răspunsurile la interogatoriu, respectiv că nu s-au interesat de bunurile succesorale şi nici nu s-au preocupat de întreţinerea soţiei supravieţuitoare Ţ.C.
Nu se poate recunoaşte valoare de acceptare tacită a succesiunii, înţelegerii despre care reclamanţii susţin că ar fi intervenit între ei, în sensul de a efectua demersuri pentru eliberarea certificatului de moştenitor după defunctul Ţ.C. abia după decesul soţiei supravieţuitoare a acestuia, deoarece acceptarea tacită presupune efectuarea de acte de administrare importante sau de acte de dispoziţie asupra bunurilor succesorale.
întrucât tot din probatorii a reieşit că toţi reclamanţii au cunoscut faptul decesului lui Ţ.N., deoarece au participat la înmormântarea acestuia, termenul de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ. a curs de la momentul deschiderii succesiunii care coincide cu data decesului şi, neputându-se reţine nici acceptarea expresă a succesiunii şi nici efectuarea de acte de acceptare tacită a succesiunii de către reclamanţi, în mod corect s-a stabilit că aceştia nu justifică în cauză, calitate procesuală activă, ei fiind străini de succesiune prin neacceptarea moştenirii în termenul şi formele legale.
împotriva acestei decizii, la 1 februarie 2007 (data poştei) au declarat recurs apelanţii, care au criticat hotărârea de apel pentru nelegalitate.
în motivarea recursului declarat, recurenţii au susţinut că în cursul procedurii notariale, Ţ.C. nu a făcut dovada acceptării moştenirii de la defunctul său soţ, în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ., astfel că dovada acceptării tacite n-au făcut-o nici recurenţii, dar nici autoarea intimatului.
Acceptarea tacită a moştenirii trebuie analizată ţinând cont de instituţia sezinei, astfel că nefiind moştenitori sezinari, nici recurenţii, dar nici autoarea intimatului, trimiterea în posesiune se făcea prin solicitarea eliberării de către notariatul competent a certificatului de moştenitor, or acest lucru nu s-a solicitat de nimeni, în 6 luni de la decesul lui Ţ.N.
în plus, din rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rezultă că martorii din procedura succesorală au declarat necorespunzător stării reale de fapt cu privire la inexistenţa colateralilor cu vocaţie legală concretă la moştenire, fiind sugestionaţi în acest sens de Ţ.C.
Instanţa de apel a ignorat cele reţinute de Parchet, consolidând deschiderea frauduloasă a căii la succesiunea defunctului Ţ.N., de către defuncta sa soţie, înscrisurile depuse de apelanţi fiind ignorate şi neprocedându-se la analizarea hotărârii fondului, din perspectiva motivelor de apel invocate.
în drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ.
Recurenţii au depus la dosar un set de înscrisuri, cuprinzând copii ale declaraţiilor din procedura succesorală notarială, date în procedura din faţa procurorului, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, note ale grefierului de şedinţă luate în instanţa de apel, practică judiciară.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat.
Curtea observă în acest sens că prin nici una din criticile susţinute în motivarea recursului declarat, recurenţii - reclamanţi nu au combătut şi nu au tins să infirme argumentaţia instanţelor de fond, pe baza căreia acestea au ajuns la concluzia că reclamanţii nu justifică în cauză calitatea procesuală activă, pentru a cere să se constate nulitatea certificatului de moştenitor nr. 15 din 2 aprilie
2004 emis de pe urma defunctului Ţ.N.
Dimpotrivă, aceştia chiar admit ceea ce instanţele de fond au demonstrat, anume că nu au făcut acte de acceptare a succesiunii defunctului Ţ.N., susţinând însă că, în aceeaşi situaţie cu ei se află şi Ţ.C., soţia supravieţuitoare a acestuia şi care i-a cules singură moştenirea, ascunzând notarului faptul că existau şi alţi moştenitori legali cu vocaţie la succesiunea defunctului său soţ.
Curtea reaminteşte că faţă de soluţia ce s-a pronunţat în cauză, respectiv de respingere a cererii de chemare în judecată pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, ce nu şi-au demonstrat îndreptăţirea de a anula dezbaterea unei succesiuni constatate prin certificatul de moştenitor a cărui anulare au solicitat-o, cercetarea aspectelor de fond ale pricinii nu este posibilă.
Astfel, atât împrejurarea că Ţ.C. n-ar fi făcut la rândul său, acte de acceptare expresă ori tacită a succesiunii defunctului Ţ.N., că n-ar fi solicitat în termenul de 6 luni de la decesul acestuia, eliberarea unui certificat de moştenitor de către notariatul competent spre a obţine trimiterea în posesia bunurilor succesorale, cât şi împrejurarea că martorii din procedura succesorală notarială audiaţi la parchet, ar fi dat declaraţii necorespunzătoare situaţiei de fapt reale, cu privire la inexistenţa colateralilor cu vocaţie la succesiunea defunctului, constituie argumente şi apărări care ţin de fondul pretenţiilor recurenţilor formulate prin cererea de chemare în judecată.
Pe lângă faptul că unele din aceste apărări au caracter de noutate şi în raport de motivele de nulitate a certificatului de moştenitor indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată (cum ar fi aspectul neacceptării în termen a succesiunii defunctului Ţ.N., de către soţia supravieţuitoare a acestuia), ele nu ar putea fi cercetate direct în recurs, căci până în prezent atât probatoriile administrate cât şi cercetarea judecătorească s-a desfăşurat exclusiv asupra verificării condiţiei de fond a dreptului la acţiune privitoare la demonstrarea calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Aşadar, aceste argumente nici nu interesează cercetarea judecătorească în recurs, subordonată şi ea verificării legalităţii soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Chiar întemeiate dacă ar fi argumentele şi dovezile recurenţilor privitoare la nelegalitatea dezbaterii succesorale realizată prin certificatul de moştenitor nr. 15 din 2 aprilie 2004, pentru a se ajunge la o soluţie de constatare a nulităţii absolute a acestuia, este necesar ca mai întâi, reclamanţii să dovedească îndeplinirea tuturor condiţiilor de fond necesare pentru introducerea acţiunii lor, condiţii privitoare la drept, interes, calitate şi capacitate procesuală.
Referindu-se la aceleaşi aspecte de fond ale cauzei, înscrisurile administrate de recurenţi în faza judecăţii de apel nu au putut fi avute în vedere de tribunal, care nu putea, faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă, să procedeze în mod direct la o cercetare pe fond a raporturilor litigioase dintre părţi, acest lucru fiind posibil doar după şi doar în caz de infirmare a hotărârii de primă instanţă.
Cum acest lucru nu s-a întâmplat nici în apel şi nici în prezentul recurs, analiza respectivelor înscrisuri nu se va realiza nici de către instanţa de recurs, acestea fiind, pentru argumentele expuse, inutile cauzei.
Pentru considerentele arătate şi reţinând că recurenţii nu au demonstrat incidenţa în cauză, a nici unui motiv legal de recurs din cele invocate drept temei ale acestuia, respectiv art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat. (H.M.)
| ← Contestatie în anulare. Motive | Acţiune în anularea testamentului. Prescripţie extinctivă.... → |
|---|
