Apel. Desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare. Caracterul imperativ al art. 297 Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
Articolul 297 Cod procedură civilă, prin modul de redactare, are un caracter imperativ, care priveşte şi impune ordinea desfăşurării procesului civil.
Astfel, chiar dacă apelantul, criticând soluţia primei instanţe, solicita judecarea în fond a pricinii de către tribunal, acest lucru nu este posibil atunci când prima instanţă a soluţionat cauza pe cale de excepţie.
Constatând că judecătoria a soluţionat în mod greşit pricina, pe cale de excepţie, singura posibilitate permisă de art. 297 Cod procedură civilă, este, pentru instanţa de apel, aceea a desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1.789/10.11.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 2.081 din 12.02.1998, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins cererea principală formulată de reclamanta P.A. împotriva pârâtelor C.G. şi I.A. şi, de asemenea, a respins şi cererea reconventională formulată de pârâte împotriva reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, cererea reclamantei pentru obligarea pârâtelor de a-i permite accesul în imobilul închiriat acestora nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, chiar dacă reclamanta pretinde un drept de proprietate asupra imobilului şi nici cererea reconvenţională nu poate fi admisă, având în vedere aceleaşi motive de ordin procedural, impuse de art. 581 Cod procedură civilă.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta P.A., iar prin decizia civilă nr. 2.053 din 19.08.1998 Tribunalul Bucureşti - secţia a IlI-a civilă a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că instanţa de fond nu a analizat cererile părţilor, nu a observat că, cererea reclamantei îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cerute de art. 581 Cod procedură civilă şi anume: aparenţa dreptului, urgenţa şi vremelnicia măsurii ce urmează a fi luată de către instanţă; nu a pus în discuţia părţilor excepţia ce a stat la baza respingerii cererilor, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de apărare.
Apelanta P.A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 2.053/1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi a solicitat casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 Cod procedură civilă, de către instanţa de apel, deoarece a trimis cauza spre rejudecare, deşi ar fi trebuit să judece ea însăşi cererea.
Curtea de Apel Bucureşti constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a aplicat corect dispoziţiile art. 297 Cod procedură civilă, deoarece a constatat că instanţa de fond a rezolvat procesul în baza unei excepţii procesuale, eronat reţinută, excepţie ce a făcut inutilă analizarea de către instanţă, atât a cererii principale, cât şi a cererii reconven-ţionale. Art.297 Cod procedură civilă, prin modul în care este redactat, are un caracter imperativ, ce priveşte şi impune ordinea firească a procesului, astfel că, chiar dacă reclamanta-apelantă a solicitat ca tribunalul să se pronunţe asupra fondului cererii, instanţa era obligată,în baza articolului menţionat, să desfiinţeze sentinţa şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.
Astfel, dispoziţiile art. 297 Cod procedură civilă au fost bine aplicate de către instanţa de apel şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru casarea hotărârii.
| ← Apel. Cerere de recomunicare a hotărârii. Domiciliu indicat de... | Apel. Efect devolutiv. Limitele devoluţiunii → |
|---|
