Apel. Soluţii. Caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 297 Cod procedură civilă. Obligaţia instanţei
| Comentarii |
|
în cazul în care prima instanţă a rezolvat procesul în mod greşit, fără a intra în cercetarea fondului cererii, instanţa de apel este obligată să facă aplicarea prevederilor art. 297 Cod procedură civilă şi să trimită cauza spre rejudecarea primei instanţe, chiar dacă părţile solicită în mod expres ca instanţa de apel să se pronunţe ea însăşi asupra fondului cererii ne soluţionate.
Caracterul imperativ al dispoziţiilor legale menţionate se întemeiază pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de jurisdicţie.
Exigenţa acestui principiu se impune nu numai în interesul părţilor, ci şi pentru respectarea competenţei materiale a instanţelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluţionat de instanţa competentă.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 851/11.06.1997)
Judecătoria Călăraşi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta R.G. împotriva pârâţilor M.A. şi M.L., cu motivarea că aceasta nu a justificat, prin probele administrate în cauză, dreptul ei de creanţă asupra unei cote de 1/2 din imobilul aparţinând pârâţilor.
Sentinţa civilă nr. 4.300/1997 a Judecătoriei Călăraşi a fost desfiinţată prin decizia civilă nr 159/1997, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în apelul declarat de pârâta R.G.
Instanţa de apel a constatat că judecătoria nu s-a pronunţat decât asupra cererii având ca obiect constatarea dreptului de creanţă şi a omis a se pronunţa asupra cererii prin care reclamanta a revendicat mai multe bunuri mobile aflate în detenţia pârâţilor.
Constatând că instanţa de fond nu a rezolvat fondul cererii în revendicare mobiliară, tribunalul, în baza art. 297 Cod procedură civilă a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intimaţii-pârâţi M.A. şi M.L., solicitând casarea deciziei în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 297 Cod procedură civilă, sub două aspecte. în primul rând, instanţa putea să se pronunţe ea însăşi asupra cererii în revendicare, deoarece părţile au cerut acest lucru sau, în subsidiar, instanţa ar fi putut să trimită spre rejudecarea numai cererea care nu a fost rezolvată de către instanţa de fond şi nu ambele cereri.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile prevăzute de art. 297 Cod procedură civilă, întrucât acest text de lege prevede, în mod imperativ, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în cazul în care instanţa nu a rezolvat fondul unei cereri principale supuse judecăţii, astfel cum este în speţă acţiunea în revendicare mobiliară. Chiar pentru faptul că art. 297 Cod procedură civilă este o dispoziţie cu caracter imperativ, instanţa nu se putea pronunţa direct în apel asupra unei cereri de competenţa instanţei de fond, chiar dacă părţile ar fi convenit asupra acestui mod de rezolvare a litigiului. De asemenea, având în vedere că legea prevede desfiinţarea sentinţei în întregul ei, cauza trebuie să fie trimisă spre rejudecare pentru toate cererile pe care Ie cuprinde, mai ales că între acestea există o strânsă legătură, fiind oportună judecarea lor împreună.
în raport de considerentele menţionate, Curtea constată aplicarea corectă a dispoziţiilor legale procedurale, conţinute în art. 297 Cod procedură civilă, astfel că va respinge recursul.
| ← Apel. Efect devolutiv. Limitele devoluţiunii | Apel. Soluţii posibile. Desfiinţarea sentinţei, cu trimiterea... → |
|---|
