Aprecierea instanţei asupra rezilierii. Acordarea unui termen de graţie. Cerinţe

Pronunţarea rezilierii convenţiei se face de către instanţă, care apreciază cu privire la importanţa neexecutării invocate şi asupra culpei debitorului, cu posibilitatea de a-i acorda un termen de graţie pârâtului, ţinând cont de situaţia personală a acestuia şi de împrejurările cauzei.

C.A. Craiova, Secţia civilă, decizia civilă nr. 5411/2001, în C.P.J.C.A. Craiova 2001, p. 93

Judecătoria Strehaia, prin sentinţa civilă nr. 2171/2000, a respins acţiunea reclamantei (Regia de fond locativ) privind rezilierea contractului de închiriere al pârâtei pentru neplata chiriei timp de 6 luni şi a acordat acesteia un termen de graţie de două luni pentru a-şi îndeplini obligaţiile de chiriaş, soluţie menţinută de Tribunalul Mehedinţi, prin decizia civilă nr. 747/2001. Instanţele au avut în vedere situaţia personală a pârâtei, care are venituri numai din pensie de urmaş, soţul decedând de curând.

Recursul reclamantei privind stabilirea eronată a situaţiei juridice a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Craiova.

Pronunţându-se astfel, s-a reţinut că rezoluţiunea (rezilierea) contractului pentru neexecutarea în întregime sau în parte a obligaţiilor asumate de către una dintre părţi, întemeindu-se pe ideea de culpă, nu operează de plin drept, ci se pronunţă, la cererea părţii, de către instanţa judecătorească, care apreciază condiţiile şi importanţa neexecutării obligaţiei.

De regulă, debitorul este răspunzător pentru neexecutarea obligaţiei sale, afară numai dacă se dovedeşte că neexecutarea se datorează unor cauze exterioare care nu-i sunt imputabile.

în materie de executare a contractului, prin culpă se înţelege orice neconformare a debitorului la corecta îndeplinire a obligaţiei.

Instanţa, verificând cauzele care au dus la neexecutarea contractului, are facultatea de a-i acorda debitorului, după împrejurări, un termen de graţie (art. 1020-1021 C. civ.), ceea ce, justificat, s-a făcut în cauză, în raport de situaţia personală a pârâtei.

Notă: A se vedea şi I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5013 din 19 iunie 2007, www.scj.ro, prin care s-a susţinut că acordarea termenului de graţie în vederea executării obligaţiilor, invocat de recurent, poate fi dispusă de instanţă ori de câte ori apreciază asupra oportunităţii cererii formulate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Aprecierea instanţei asupra rezilierii. Acordarea unui termen de graţie. Cerinţe