Contract de închiriere. Contravaloare lipsă folosinţă. Penalităţi pentru întârzierea la plata chiriei. Lipsa unei clauze exprese
| Comentarii |
|
După rezilierea convenţiei de locaţiune, întrucât pârâta a continuat să ocupe imobilul în litigiu fără titlu, se impune plata către reclamant a beneficiului nerealizat ca urmare a lipsei de folosinţă, determinat în raport de valoarea chiriei percepute anterior rezilierii contractului.
în lipsa unei clauze penale prin care părţile, de comun acord, să stabilească în mod anticipat cuantumul daunelor-interese compensatorii sau moratorii în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale, nu se pot acorda penalităţi de întârziere.
C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 691 din 24 februarie 2004, în P.R. nr. 1/2005, p. 93
Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 7005 din 3 noiembrie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului Consiliului General al municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, reţinând că acesta nu a precizat modalitatea de calcul al pretenţiilor şi temeiul de drept al acţiunii, împotriva pârâtei SC U.E. SA, chiar dacă a susţinut că pârâta, deşi a fost evacuată din imobil şi contractul a fost reziliat, a continuat să folosească spaţiul, achitându-se cu întârziere de obligaţii.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 313 din 28 februarie 2001.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe este corectă, atâta vreme cât cuantumul pretenţiilor solicitate de reclamant nu corespunde cu modalitatea de calcul.
Reclamantul a declarat recurs, invocând ca temei de drept prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 4638 din 2 iulie 2002, Curtea Supremă de Justiţie (în prezent, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Secţia comercială, a admis recursul, decizia recurată a fost casată şi cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecare, reţinându-se că instanţele anterioare nu au intrat în cercetarea fondului cauzei şi nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Rejudecând apelul reclamantului, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 14 din 23 februarie 2003, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond şi a admis în parte acţiunea, obligând pârâta la plata chiriei, pe perioada 10 mai 1999 -30 septembrie 1999.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins capătul de cerere privind plata penalităţilor, ca fiind neîntemeiat, reţinându-se că, în lipsa unei clauze penale, solicitarea reclamantului de a i se achita penalităţile de întârziere nu are temei juridic.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, susţinând plata penalităţilor de întârziere. A mai susţinut că, potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, iar majorările calculate în sarcina pârâtei, rezultând din neplata la timp a chiriei, reprezintă venituri publice şi creanţe bugetare ce trebuie încasate şi vărsate la bugetul de stat.
Recursul declarat de reclamant este nefondat. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că, prin hotărârea judecătorească din 10 aprilie 1998, a fost dispusă rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi pentru spaţiul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă.
întrucât societatea-pârâtă a continuat să-şi desfăşoare activitatea comercială în acel spaţiu, în mod corect, instanţa de apel a dispus obligarea pârâtei la contravaloarea beneficiului nerealizat de reclamant prin nefolosinţa spaţiului, calculat la nivelul chiriei percepute pe perioada anterioară rezilierii contractului.
în ceea ce priveşte plata penalităţilor de întârziere, contractul de închiriere fiind reziliat, deci în absenţa unei clauze penale, prin care părţile să stabilească contractual, prin apreciere anticipată, cuantumul daunelor-interese compensatorii sau moratorii, care să sancţioneze partea în culpă de nerealizarea prevederilor contractului, apare corectă şi respingerea pretenţiilor reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
în consecinţă, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← Rezoluţiune contract de întretinere. Situatia... | Contract de locaţiune privind un teren. Dovada plătii chiriei.... → |
|---|
