Bunuri comune. Partaj. Achitarea anticipată, de către un singur soţ, a ratelor din împrumutul contractat de ambele părţi pentru plata preţului apartamentului. îmbunătăţiri aduse imobilului şi pretinse ca bunuri proprii
| Comentarii |
|
1. Plata anticipată de către recurentă a împrumutului contractat de ambii soţi pentru achitarea integrală a preţului apartamentului nu este de natură să afecteze şi să modifice cota egală de contribuţie a părţilor.
Recurenta, lichidând din surse proprii datoria comună, după despărţirea în fapt, a dobândit doar un drept de creanţă pentru partea din datorie ce revenea soţului.
2. îmbunătăţirile aduse imobilului nu au caracterul unor bunuri de sine-stătătoare pentru a putea fi calificate bunuri comune sau proprii, cu regim juridic diferit de imobilul a cărui valoare au sporit-o, ci reprezintă,
conform dispoziţiilor art. 468 din Codul civil, "imobil prin destinaţie", având aceeaşi natură juridică ca şi imobilul pentru a cărui utilizare au fost afectate, aportul exclusiv la realizarea lor urmând a fi avut în vedere la determinarea cotei de contribuţie a fiecărui soţ.
(Decizia nr. 1938 din 22 iunie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 6024/1999, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât M.G. şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă M.I., declarând desfăcută căsătoria părţilor, dispunând reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei şi încredinţarea spre creştere şi educare pârâtei a minorei rezultate din căsătorie, cu obligarea corelativă a reclamantului la plata unei pensii de întreţinere lunare de 380.000 lei în favoarea copilului.
Instanţa a constatat că părţile au dobândit, în timpul căsătoriei, un imobil în Bucureşti, sectorul 5 în valoare de 172.624.988 lei, cu o contribuţie de 64% pentru pârâta-reclamantă, căreia i-a atribuit bunul şi a obligat-o la plata unei sulte de 62.876.905 lei, acordând un drept de retenţie reclamantului-pârât până la încasarea sultei menţionate.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 2350/2000, a admis apelul reclamantului-pârât, schimbând în parte sentinţa, în sensul că a constatat contribuţia egală a părţilor la dobândirea imobilului, valoarea actualizată a bunului de 325.796.939 lei plus îmbunătăţiri şi valoarea de 171.101.086 lei a sultei datorate reclamantului-pârât de pârâta-reclamantă.
Tribunalul a reţinut, în aplicarea dispoziţiilor art. 30 din Codul familiei, că prima instanţă a apreciat arbitrar cota majoră de contribuţie a pârâtei, întrucât din probele administrate nu se poate preciza cu exactitate provenienţa sumei de bani cu care s-a achitat ultima rată la apartament.
Motivul de apel ce viza greşita apreciere a faptului că ambele părţi au realizat îmbunătăţiri la apartament a fost respins de tribunal, cu motivarea că depoziţia martorului O.V., potrivit căreia îmbunătăţirile s-au efectuat din contribuţia exclusivă a tatălui reclamantului-pârât, are caracter pro cauza şi că nu se poate aprecia că tatăl reclamantului l-ar fi gratificat personal pe fiul său.
împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.
Recurenta M.l. invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 şi 11 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea primului caz de casare se susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 31 din Codul familiei, care dau posibilitatea probării sumelor de bani din venituri proprii ce urmează a fi deduse din valoarea bunului achiziţionat în timpul căsătoriei şi că, procedând în acest fel, intimatul a fost îmbogăţit fără justă cauză, contrar dispoziţiilor art. 992 din Codul civil.
Se susţine, în cadrul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 11 din Codul de procedură civilă, că s-au ignorat probele administrate, ce făceau dovada achitării ultimei rate de către recurentă şi că unele din probe au fost greşit interpretate, tribunalul reţinând, eronat, că prima instanţă a apreciat oscilant provenienţa banjlor din care a fost plătită ultima rată.
în subsidiar, recurenta a solicitat atribuirea apartamentului fostului soţ, cu motivarea că nu are posibilitatea să achite sulta stabilită.
Recursul este nefondat.
Beneficiind de dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990, părţile au cumpărat apartamentul ce a constituit domiciliul conjugal.
Preţul apartamentului de 165.941 lei a fost achitat integral la data cumpărării de către ambii soţi, dată la care dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis părţilor cumpărătoare.
Părţile au achitat un avans de 19.047 lei, iar pentru plata integrală a preţului au încheiat cu C.E.C. un contract de împrumut.
Rezultă că părţile au dobândit în devălmăşie proprietatea imobilului cu cote egale de contribuţie, contractând, pentru achitarea integrală a preţului, în condiţii deosebit de avantajoase, un împrumut, ce constituia o datorie comună a foştilor soţi către C.E.C.
în aceste condiţii, plata anticipată de către recurentă a împrumutului, cu renunţarea la beneficiul contractului de împrumut (rate lunare de numai 1.469 lei), nu este de natură să afecteze şi să modifice cota egală de contribuţie, care se apreciază în funcţie de data achitării preţului şi a transmiterii dreptului de proprietate, partajarea imobilului fiind corect dispusă în cote egale, raportate la valoarea de circulaţie de la data pronunţării hotărârii.
Recurenta-pârâtă, lichidând din surse proprii datoria comună, după despărţirea în fapt a dobândit doar un drept de creanţă pentru partea din datorie ce revenea recurentului-reclamant, drept de creanţă ce se actualizează în funcţie de indicele de inflaţie şi nu de valoarea de circulaţie a bunului, iar pentru realizarea acestuia partea trebuia să învestească instanţa cu o cerere în acest sens.
Recurentul M.G. a criticat decizia în raport de cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- instanţa a înlăturat nejustificat depoziţiile martorilor, care au arătat că îmbunătăţirile aduse apartamentului au fost realizate prin contribuţia exclusivă a tatălui apelantului;
- dată fiind valoarea mare a îmbunătăţirilor, darul manual făcut de tatăl apelantului nu este un dar manual obişnuit cu privire la care există prezumţia că s-a făcut în beneficiul ambilor soţi, ci se află sub incidenţa art. 31 pct. b din Codul familiei, fiind vorba de un bun propriu, nerezultând de nicăieri intenţia donatorului de a-i gratifica pe ambii soţi.
Criticile sunt neîntemeiate.
Prin cererea principală, astfel cum a fost completată ulterior, reclamantul a solicitat partajarea în cote egale a apartamentului, stabilirea unui drept de retenţie şi să se constate că "îmbunătăţirile aduse apartamentului, care au sporit valoarea acestuia, au fost suportate de părinţii săi, îmbunătăţirile constând în aplicarea de faianţă şi gresie în bucătărie şi holuri".
Faianţa, gresia şi celelalte materiale folosite pentru efectuarea de îmbunătăţiri nu au caracterul unor bunuri de sine stătătoare pentru a putea fi calificate ca fiind bunuri comune sau proprii, cu regim juridic diferit de imobilul a cărui valoare au sporit-o, ci reprezintă, conform dispoziţiilor art. 468 din Codul civil, "imobile prin destinaţie", având aceeaşi natură şi regim juridic ca şi imobilul pentru a cărui utilizare au fost afectate.
în speţă, apartamentul având caracterul unui bun comun şi "imobilele prin destinaţie" menţionate au aceeaşi natură juridică, neputând fi pretinse în justiţie ca bunuri proprii.
în măsura în care însă aceste lucrări au fost efectuate din surse aparţinând exclusiv unuia dintre coproprietari, conform dispoziţiilor art. 31 lit. f din Codul familiei, partea care le-a suportat dobândeşte o cotă majoră de contribuţie la realizarea imobilului.
Or, în speţă, recurentul-reclamant a susţinut în toate fazele procesuale cota egală de contribuţie a părţilor cu privire la imobil, iar în legătură cu lucrările de îmbunătăţiri a formulat o cerere improprie din punct de vedere juridic, cerere ce nu poate fi modificată sau îndreptată în recurs, din oficiu, în condiţijle în care, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă: "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Faţă de considerentele reţinute, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare invocate, Curtea urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate.
| ← Bunuri comune. Partaj. Autoritate de lucru judecat. Un nou... | Adopţie. Neîndepiinirea condiţiei referitoare la garanţiile... → |
|---|
