Bunurile soţilor. Datorii comune. Semnificaţia achitării de către soţia supravieţuitoare a unor rate din preţul imobilului - bun comun
| Comentarii |
|
Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.
Referitor la dreptul de proprietate, fiind vorba despre un bun imobil (în speţă - un apartament), acesta a intrat în patrimoniul comun la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Ratele de achiziţionare a bunului reprezintă o datorie comună, asumată de soţi împreună, conform art. 32 lit. b din Codul familiei.
Plata de către soţia supravieţuitoare a unei datorii comune nu conferă acesteia decât un drept de creanţă din suma achitată, faţă de succesiunea
defunctului său sot.
Astfel, nu se poate reţine incidenţa art. 31 lit. f din Codul familiei, care recunoaşte calitatea de bun propriu a acelui bun dobândit în schimbul valorii ce reprezintă ea însăşi un bun propriu.
(Decizia nr. 1408 din 11 mai 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 7213 din 22.05.2000 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, s-a admis în parte acţiunea reclamantei G.A. împotriva pârâtului G.M.
S-a constatat deschisă succesiunea defunctului G.M., decedat la 20.10.1998, cu ultimul domiciliu în Bucureşti.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din activ: cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra unui apartament situat în Bucureşti, în valoare totală de 156.000.000 lei, masa de împărţit fiind de 78.000.000 lei (întrucât apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei defunctului cu soţia supravieţuitoare, cu o cotă egală de contribuţie) şi de 1/2 din canapeaua în valoare totală de 1.550.000 lei, în masa de împărţit intrând 1/2 din valoare, respectiv 775.000 lei (bun comun dobândit în timpul căsătoriei), şi pasivul succesoral de 6.000.000 lei.
Valoarea totală a masei de împărţit fiind de 78.775.000 lei, s-a constatat că au vocaţie la succesiunea defunctului reclamanta - ca soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/4 şi pârâtul - ca fiu, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală.
S-a dispus ieşirea din indiviziune, revenindu-i reclamantei o cotă de 98.478.150 lei şi pârâtului o cotă de 59.081.850 lei. S-au atribuit reclamantei apartamentul şi canapeaua, fiind obligată la plata sumei de 59.081.850 lei sultă către pârât.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4.500.000 lei către reclamantă, reprezentând pasivul succesiunii.
S-a constatat că reclamanta are un drept de creanţă pentru ratele reactualizate în sumă totală de 1.254.086 lei, pe care le-a achitat după decesul defunctului, şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 470.828 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că de pe urma defunctului au rămas, ca activ, apartamentul şi canapeaua.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel G.A., pentru următoarele considerente: nu s-a dispus ieşirea din indiviziune; nu s-a avut în vedere contribuţia personală la realizarea bunurilor, respectiv ratele achitate la apartament de apelanta-reclamantă după decesul soţului său; partajarea masei succesorale trebuia făcută în raport de cotele valorice ale fiecăruia, astfel că suma pe care trebuia să o plătească reclamanta cu titlu de sultă este de 38.475.000 lei.
De asemenea, se arată că au fost omise din masa partajabilă mobila de dormitor şi aragazul.
Prin Decizia civilă nr. 3120 din 28.11.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă G.A. şi s-a schimbat în parte sentinţa civilă apelată. S-a constatat că în masa partajabilă sunt cuprinse şi un aragaz cu o valoare de 800.000 lei şi o mobilă de dormitor în valoare de 3.000.000 lei, bunuri pe care le-a atribuit intimatului-pârât.
A fost obligat pârâtul la plata unei sulte de 8.300.000 lei către reclamantă, dat fiind faptul că masa succesorală este de 82.575.000 lei.
A fost obligat intimatul la 1.667.000 lei cheltuieli de judecată către apelantă şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele: în masa partajabilă sunt cuprinse şi un aragaz în valoare de 800.000 lei şi o mobilă de dormitor în valoare de 3.000.000 lei, bunuri pe care le-a atribuit pârâtului şi, dat fiind faptul că masa partajabilă are o valoare de 82.575.000 lei, a fost obligat pârâtul la plata unei sulte de 8.300.000 lei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel a pronunţat decizia cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 741 din Codul civil; prin încălcarea acestor dispoziţii legale a fost posibil ca, pentru intimat, creanţa reprezentată de restul de preţ achitat de recurenta-reclamantă după decesul autorului, din valoarea imobilului supus partajului, să fie avută în vedere la activ, în valoare reactualizată, iar pentru recurentă la pasiv, la valoarea reactualizată, ca drept de creanţă, şi nu ca drept de proprietate, ceea ce a dus la o diferenţă de zeci de milioane în defavoarea celui care a suportat întreg pasivul succesoral.
Examinând decizia în raport de criticile formulate, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerentele:
Din expunerea motivului de recurs formulat, rezultă că se contestă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 31 lit. f din Codul familiei, care recunosc calitatea de bun propriu a acelui bun dobândit în schimbul valorii ce reprezintă ea însăşi un bun propriu.
Suma dată de recurenta-reclamantă, după decesul autorului, reprezentând restul de rate rămase neachitate, din valoarea apartamentului, fiind astfel afectată pentru plata unei obligaţii comune asumată de soţii G.A. şi M., conform art. 32 lit. b din Codul familiei, operaţiunea juridică poate primi semnificaţia stingerii unui debit comun cu surse proprii ale unuia din soţi şi nicidecum valoarea juridică de contribuţie proprie la dobândirea apartamentului bun comun în baza art. 31 lit. f din Codul familiei. Aceasta deoarece, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, soţii au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului, care a intrat în patrimoniul lor, ca element activ al masei de bunuri comune, iar obligaţia de a plăti preţul (de fapt creditul acordat pentru achitarea integrală a preţului) s-a înscris în latura pasivă a patrimoniului, reprezentând obligaţie comună, asumată de soţi împreună, conform dispoziţiilor art. 32 lit. b din Codul familiei.
în concluzie, suma de bani, reprezentând ratele neachitate din valoarea apartamentului, după decesul autorului G.M., plătită de recurenta-reclamantă în baza dispoziţiilor art. 31 lit. b din Codul familiei, a luat calea lichidării unei obligaţii comune, ceea ce face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 31 lit. f din Codul familiei şi, totodată, explicarea contribuţiei proprii a recurentei-reclamante la dobândirea apartamentului.
Din punct de vedere juridic, recurenta-reclamantă are numai un drept de creanţă (din valoarea de 1/2 din suma achitată) privind succesiunea autorului G.M., deoarece a plătit şi partea acestuia din datoria asumată în comun, în baza contractului de credit încheiat pentru avansarea integrală a preţului apartamentului.
în atare situaţie, corect au procedat instanţa de fond şi cea de apel, care au constatat că în masa partajabilă intră apartamentul la întreaga sa valoare, iar recurenta-reclamantă, făcând plata unei datorii comune, nu are faţă de succesiunea soţului său decât un drept de creanţă de 1/2 din suma achitată, urmând regimul juridic prevăzut de art. 32 lit. b din Codul familiei, iar actualizarea acestei sume are în vedere evitarea unei pierderi pe care ar putea-o suferi titulara dreptului de creanţă, datorită inflaţiei, şi în nici un caz îmbogăţirea acesteia, corespunzător sporului de valoare a bunului.
în ceea ce priveşte invocarea greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 741 din Codul civil, aceasta nu este decât pur formală, neaducându-se nici un fel de critică vizând greşita sistare a stării de indiviziune a părţilor.
Faţă de aceste considerente şi de dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă, raportat la dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură civilă, instanţa va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă G.A., ca nefondat.
| ← Drepturi părinteşti. Egalitatea părinţilor în privinţa... | Bunuri comune. Partaj. Caracterizarea plăţii făcute de către... → |
|---|
