Căi de atac. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului, raportată la valoarea obiectului litigiului

Comentarii

0

Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de donaţie este evaluabilă în bani. în raport cu valoarea bunului donat şi a art. 2821 C. proc. civ. se stabileşte dacă hotărârea primei instanţe este sau nu supusă numai recursului, iar nu şi apelului.

Decizia civilă nr. 223 din 22 mai 2009

Prin sentinţa civilă nr. 11.306 din 16 octombrie 2008, Judecătoria Iaşi a admis excepţia autorităţii de lucm judecat în ceea ce priveşte cererea formulată, în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului laşi, excepţie invocată de acest pârât şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea reclamanţilor L.M., C.V., T.D., L.A., L.V., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului Iaşi, ca fiind autoritate de lucru judecat în cauză.

A fost respinsă ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Primarului municipiului Iaşi, invocată de Consiliul local al municipiului Iaşi, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului municipiul Iaşi şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâtul municipiul Iaşi, ca fiind formulată, în contradictoriu cu o persoană fără calitate.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale a statului român, invocată de acest pârât şi a fost admisă cererea reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâtul statul român, prin Ministerul de Finanţe, constatându-se nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 1866/12.05.1977.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. 1866/12.05.1977 încheiat între L.I. şi statul român, prin care s-a donat statului suprafaţa de 310 mp teren situat în municipiul Iaşi, str. B.

Judecătoria a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 1534/245/2008, acţiunea introdusă de reclamanţi cu acelaşi obiect în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului Iaşi a fost respinsă pentm lipsa calităţii procesuale pasive, fiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., excepţia autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a statului român, instanţa de prim grad a reţinut că acesta era parte în contractul de donaţie, iar parte în proces nu putea fi decât donatarul.

Pe fondul cauzei, judecătoria a constatat că reclamanţii au dovedit lipsa cauzei în contractul de donaţie, voinţa de a dărui, condiţie esenţială de validitate prevăzută de art. 948 şi art. 966 C. civ., ce se sancţionează cu nulitatea absolută.

în apelul declarat împotriva sentinţei Judecătoriei Iaşi, statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală a

Finanţelor Publice a jud. Iaşi, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, motivată pe dispoziţiile H.G. nr. 386/2007, Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 215/2001. S-a susţinut că reprezentarea statului român se justifica numai în situaţia în care bunul ce făcea obiectul litigiului aparţinea domeniului public, dar în speţă, oferta de donaţie s-a făcut către autoritatea administrativă locală, iar bunul donat nu s-a inclus în domeniul public.

Tribunalul Iaşi, prin decizia civilă nr. 96/04.02.2009, a anulat ca netimbrat apelul formulat de statul român, păstrând sentinţa primei instanţe. în motivarea în fapt şi în drept a hotărârii, tribunalul a constatat că pentru primul termen de judecată din data de 4.02.2009 s-a dispus citarea apelantului statul român, cu menţiunea de a achita taxa de timbru de 6 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei în conformitate cu art. 3 lit. a1) şi art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, care nu s-a conformat obligaţiei ce îi incumba. Tribunalul a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, constatând apelul netimbrat şi având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., a anulat ca netimbrat apelul formulat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi.

împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Iaşi, a declarat recurs statul român, invocând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în dezvoltarea motivului de recurs susţinându-se că pentru termenul de judecată din 04.02.2009 nu a primit citaţie, iar la primul termen de judecată instanţa a rămas în pronunţare.

A arătat recurentul că în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi Ordinul nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, art. 26 alin. (2) prevede că sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile inclusiv căile de atac formulate potrivit legii de Ministerul Finanţelor şi unităţile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile şi acţiunile, precum şi căile de atac formulate de alte instituţii publice de interes public, indiferent de calitatea procesuală a acestora sunt scutite de taxa judiciară de timbm atunci când au ca obiect venituri publice.

Recurentul a solicitat să se constate că nu datora taxa judiciară de timbm stabilită de tribunal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Din oficiu instanţa de recurs a verificat legalitatea învestirii şi a admisibilităţii căii de atac. Acţiunea în nulitatea contractului de donaţie, în vederea determinării competenţei materiale este evaluabilă în bani, sens în care s-au pronunţat şi Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 decizând că dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea detemiinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare, decizia Secţiilor Unite fiind obligatorie conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

In soluţionarea excepţiilor, curtea de apel a solicitat părţilor în proces să indice valoarea suprafeţei de 310 mp, care a fost precizată la 50.000 lei, deci sub 100.000 lei.

Curtea de apel a constatat că pentru termenul din 4.02.2009, la care au avut loc dezbaterile în instanţa de apel, statul român a fost legal citat şi înştiinţat asupra obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o, astfel că recursul nu este întemeiat.

Curtea a reţinut că dispoziţia tribunalului de a impune obligaţia de achitare a taxelor judiciare de timbru este greşită.

Parte în proces şi apelant este statul român, prin Ministerul Finanţelor. Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, numai în situaţia în care nu sunt scutite prin legea privind taxele judiciare de timbru sau prin alte dispoziţii din legi speciale sau alte acte nonnative.

In art. 17 din Legea nr. 146/1997 se prevede că sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate potrivit legii de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora.

în consecinţă, acţiunile şi cererile formulate de Ministerul Finanţelor, oricare ar fi fost obiectul acestora, evaluabil sau neevaluabil în bani, potrivit clasificării acţiunilor, conform Legii nr. 146/1997 sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea de apel, ca instanţă de control judiciar, este competentă a judeca în recurs numai acţiunile şi cererile al căror obiect este evaluabil în bani, în cazurile în care acesta este peste 100.000 lei. în conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Cauza în primă instanţă s-a judecat de judecătorie, având un obiect evaluabil în bani sub 100.000 lei, fiind deci supusă conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ. numai căii de atac a recursului, dat în competenţa de soluţionare a tribunalului.

împotriva deciziei civile nr. 96/2009, legea nu prevede calea de atac a recursului dat în competenţa curţii de apel (art. 3 pct. 3 C. proc. civ.). împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga. în cauză nu a avut relevanţă calificarea căii de atac de tribunal şi menţionarea în dispozitivul hotărârii, întrucât era stabilită prin lege.

Pentru considerentele expuse, curtea de apel a reţinut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituia o încălcare a principiului legalităţii şi al celui constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

între excepţiile analizate, anularea greşită a căii de atac ca netimbrată de tribunal şi admisibilitatea căii de atac dată în competenţa materială a curţii, a primat inadmisibilitatea recursului.

în consecinţă, statul român nu putea uza de calea de atac a recursului împotriva hotărârii tribunalului, ceea ce ar fi însemnat un recurs la recurs, astfel încât curtea de apel a respins recursul ca inadmisibil.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: