Calitatea de moştenitor a statului. Act de acceptare a moştenirii făcut de un succesibil în termenul legal. Contract de închiriere
| Comentarii |
|
C. civ., art. 680, art. 689
I. Prin cererea formulată la 14 decembrie 2006, reclamantul B.S.I. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de vacanţă succesorală nr. 1010/24 decembrie 1986 emis de notariatul de Stat al S.A.I. şi să se constate calitatea sa de moştenitor legal asupra averii defunctei S.E.
Prima instanţă a admis cererea, reţinând că, prin încheierea contractului de închiriere din data de 4 iunie 1985, autorul reclamantului a făcut un act de acceptare expresă a moştenirii rămase de pe urma surorii sale în termenul legal de 6 luni.
Contractul de închiriere sus-menţionat este un înscris sub semnătură privată, extrajudiciar, prin care succesibilul B.l.C. îşi manifesta fără echivoc voinţa de a accepta moştenirea defunctei conform art. 689 C. civ.
II. împotriva sentinţei şi ulterior împotriva deciziei din apel a declarat căi de atac Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. I.
Curtea a reţinut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă constatarea nulităţii unui certificat de vacanţă succesorală emis în anul 1986, de pe urma defunctei S.E.
Potrivit art. 680 C. civ., în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
Statul culege succesiunea vacantă cu titlu de moştenitor, dobândind succesiunea cu titlu universal, bunurile sunt privite ca elemente
ale unui patrimoniu, cuprinzând nu numai activul, dar şi pasivul, ceea ce este specific transmisiunii succesorale.
Din perspectiva acestor principii, unanim recunoscute în doctrină şi jurisprudenţă, soluţiile pronunţate de instanţele anterioare sunt legale.
Dispoziţiile din Legea nr. 213/1998, precum şi cele ale Legii nr. 215/2001, citate de recurentă, privesc doar bunurile imobile din domeniul public ori privat al statului, însă nu reglementează situaţia unei universalităţi de bunuri, căci ceea ce se discută în cauză este calitatea de moştenitor a statului, nu restituirea de bunuri.
Astfel cum s-a arătat, statul a moştefiit nu numai bunurile imobile ale defunctei, ci întreaga masă succesorală, care poate fi compusă atât din activ (bunuri mobile şi imobile), dar şi din pasiv, instanţa având a dezlega dacă procedura succesorală după defuncta S.E. a fost corect îndeplinită şi dacă defuncta a avut ori nu moştenitori, dacă aceştia au acceptat în termenul legal ori nu succesiunea.
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii.
El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
Articolul 24 din Decretul nr. 40/1953, în vigoare la data emiterii certificatului în litigiu, arată că „dacă după trecerea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii notarul de stat nu constată existenţa vreunui moştenitor care să fi acceptat succesiunea, el eliberează la cererea organului financiar certificat că succesiunea este vacantă.
Dispoziţiunile art. 23 se aplică în mod corespunzător şi în cazul certificatului eliberat potrivit prezentului articol”.
în consecinţă, corect s-a stabilit că Ministerul Finanţelor nu are calitatea de reprezentant al statului, ci Administraţia Financiară de la ultimul domiciliu al defunctului, în speţă faţă de momentul înregistrării acţiunii, D.G.F.P. I.
Ca atare, organul financiar — Administraţia Financiară a S.A.I. a reprezentat în anul 1986 Statul Român în calitatea sa de moştenitor legal, iar nu unitatea administrativ-teritorială comuna V., S.A.I., care nu s-a substituit nici la acea epocă şi nici în prezent subiectului de drept civil - Statul Român.
| ← Donaţiune. Survenire de copil natural legitimat. Revocarea de... | Act fără valoare de acceptare tacită. Luarea unei icoane.... → |
|---|
