Certificat emis în temeiul Decretului nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială. Calitatea procesuală pasivă a Statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor
| Comentarii |
|
C. civ., art. 680 Decretul nr. 31/1954, art. 25
Instanţa de fond a fost învestită cu o cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 146/10 iunie 1961, emis de notariatul de Stat al Raionului I.V. Stalin, Bucureşti, certificat care atestă faptul că de pe urma defunctului I.M., decedat la data de 5 decembrie 1960, nu au rămas moştenitori, statul culegând moştenirea în baza art. 680 C. civ., modificat prin Decretul nr. 73/1954.
La data eliberării certificatului de vacanţă succesorală erau în vigoare dispoziţiile art. 24 din Decretul nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială, care menţionau că certificatul de succesiune vacantă se elibera la cererea organului financiar.
Potrivit art. 680 C. civ., bunurile provenind din succesiuni vacante trec în proprietatea statului.
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, invocată de către recurent în sprijinul recursului său, prevede la art. 12 alin. (3): „Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacă titularul său nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere”, iar la alin. (4) că: „în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestui drept va sta în nume propriu. în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă (...)”. Acelaşi articol prevede la alin. (5) că: „în litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, iar unităţile administrativ-teritoriale, de către consiliile judeţene, de Con-
siliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului
Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă tocmai contrariul a ceea ce a susţinut recurentul, respectiv că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate — cum este şi cazul de faţă — asupra bunurilor trecute în proprietatea statului provenind din succesiuni vacante statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Articolul 121 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001, invocat de către recurent în cuprinsul motivelor de recurs, stabileşte componenţa domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale, recurentul încercând să acrediteze ideea că ceea ce nu este în domeniul public face parte din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, idee greşită de altfel, prin raportare la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 213/1998, care atestă şi existenţa domeniului privat al statului: „Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile admi-nistrativ-teritoriale au drept de proprietate privată”.
în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
C.A. Bucureşti, s. a iii-a civ., min. şi fam., decizia nr. 402 din 25 martie 2010, nepublicată
| ← Act fără valoare de acceptare tacită. Luarea unei icoane.... | Certificat emis în temeiul Legii nr. 36/1995. Calitatea... → |
|---|
