Cauze temeinic justificate. Caz fortuit. Boală psihică, gravă şi de durată. Respingerea cererii de repunere în termen. Neformularea în termen de o lună de la data externării
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 5 februarie 2007, reclamanta T.G.A. a chemat în judecată pe pârâta T.V., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului T.Ş., decedat la data de 9 iunie 2006, să constate compunerea masei succesorale, să constate intervenită prescripţia succesorală faţă de pârâtă, ca urmare a neacceptării succesiunii în termen, să dezbată succesiunea şi să constate că reclamanta a acceptat tacit moştenirea defunctului în termenul prevăzut de lege.
Instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al pârâtei-reclamante, a dispus repunerea pârâtei-reclamante în termenul de acceptare a moştenirii defunctului T.Ş. şi a respins excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al reclamantei-pârâte. în motivare, instanţa a reţinut că, deşi nu s-a aflat într-o situaţie de forţă majoră, pârâta-reclamantă a fost totuşi împiedicată să accepte succesiunea defunctului T.Ş. din motive obiective, independente de voinţa sa, iar boala gravă şi de durată a acesteia constituie un motiv întemeiat de repunere în termenul de opţiune succesorală. De asemenea, instanţa a reţinut că reclamanta-pârâtă, în calitate de fiică a defunctului, a acceptat tacit moştenirea, îndeplinind acte din care rezultă neîndoielnic intenţia acesteia de acceptare a succesiunii (s-a ocupat de imobilul în care a locuit defunctul, a achitat impozitele aferente, a finalizat procedura racordării imobilului la reţeaua de gaze şi a instalării postului telefonic şi a efectuat modificări constructive, respectivele acte de administrare neavând caracter urgent şi provizoriu).
Pârâta-reclamantă are calitate de moştenitoare legală a defunctului în urma repunerii acesteia în termenul de acceptare a succesiunii (pârâta-reclamantă fiind împiedicată să accepte moştenirea, expres sau tacit, în termenul de 6 luni, din cauza stării precare de sănătate, afecţiunea psihică de care suferă pârâta-reclamantă constituind un motiv care justifică repunerea în termenul de opţiune succesorală), precum şi ca urmare a acceptării exprese a moştenirii, voinţă exprimată prin cererea reconvenţională depusă la dosarul cauzei.
II. Tribunalul Bucureşti a arătat că, potrivit art. 700 alin. (1) C. civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii. Prin încheierea pronunţată la data de 22 mai 2007, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală al pârâtei-reclamante şi a dispus repunerea pârâtei-reclamante în termenul de acceptare a moştenirii defunctului T.Ş., existând o inadvertenţă în dispozitivul acestei încheieri, chiar şi în considerentele sale: pe de o parte, s-a considerat că excepţia dreptului de opţiune succesorală a pârâtei-reclamante este neîntemeiată, ceea ce echivalează cu reţinerea de către instanţă că aceasta a efectuat acte de acceptare a moştenirii defunctului în termenul de 6 luni, prevăzut de lege, ceea ce este contrar actelor dosarului (chiar însăşi pârâta-reclamantă recunoscând prin cererea reconven-ţională că nu a făcut acte de acceptare în acest termen, ca ulterior să fie admisă cererea de repunere în termen, ceea ce echivalează cu reţinerea de către instanţă că pârâta-reclamantă nu a efectuat acte de acceptare în termenul legal, pentru că, dacă ar fi făcut-o, nu s-ar mai fi justificat repunerea în termen).
Pornind de la acest aspect, respectiv de la faptul că pârâta-reclamantă nu a efectuat acte de acceptare a succesiunii defunctului său soţ, Tribunalul a constatat că trebuia analizată temeinicia cererii sale de repunere în termen. Succesibilul poate fi repus în termenul de prescripţie de către instanţă, dacă se constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit şi cu condiţia să fi cerut repunerea în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie (art. 19 din Decretul nr. 167/1958). Prin cauze justificate trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore. Este vorba, aşadar, de cazuri fortuite, adică împiedicări neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totuşi împiedicări absolute, ca cele reprezentând forţa majoră. Printre cauzele temeinic justificate se poate regăsi şi boala succesibilului, dacă este gravă şi de durată.
Tribunalul a reţinut că, în speţă, o asemenea stare de boală a pârâtei-reclamante a fost dovedită, ea suferind, conform deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 78/9 ianuarie 2007, de demenţă mixtă. Insă, trebuia în mod cu totul necesar a se stabili momentul de la care începea să curgă termenul de la care pârâta-reclamantă putea formula cerere de repunere în termen, întrucât, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958, trebuia să solicite repunerea în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului. Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă a invocat faptul că, după decesul lui T.Ş., a încercat să obţină certificatul de deces al acestuia, pentru a obţine pensia de veteran de război, dar aceste demersuri nu au mai fost efectuate, deoarece a fost internată în spital în perioada 26 octombrie 2006 - 24 noiembrie 2006. Aşadar, un moment de la care putea să curgă termenul de o lună ar fi fost 24 noiembrie 2006, momentul externării din spital. Instanţa de fond a reţinut că această stare de boală există şi în prezent şi, ca urmare, practic, nu a încetat cauza care a justificat depăşirea termenului nici în momentul de faţă. Acest argument a fost adus ca urmare a concluziilor desprinse din declaraţiile martorilor audiaţi şi a răspunsurilor pârâtei-reclamante la interogatoriu. A accepta acest argument înseamnă a accepta că pârâta-reclamantă nu are capacitatea nici măcar de a formula cerere de repunere în termen, întrucât consecinţele bolii sale persistă şi nu au fost ameliorate ca urmare a externării sale din spital.
Aşadar, din probatoriul administrat, Tribunalul a reţinut că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada că a formulat cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii în decurs de o lună de la încetarea împiedicării, împiedicarea încetând odată cu externarea sa din spital, faptul că este în continuare sub tratament medicamentos, pentru evitarea crizelor epileptice, nefiind un motiv de împiedicare în înţelesul legii, dovadă şi faptul că în prezenta cauză s-a şi formulat cerere de repunere în termen.
III. Curtea a reţinut că criticile recursului vizează, pe de o parte, momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni de acceptare a succesiunii (prevăzut de art. 700 C. civ., aşa cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954, coroborate cu dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă).
Fără a contrazice posibilitatea includerii bolii succesibilului între cauzele care pot justifica depăşirea termenului de prescripţie, Tribunalul a reţinut, din analiza probatoriilor, că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că a formulat cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii în decurs de o lună de la încetarea împiedicării, care s-a produs la data de 24 noiembrie 2006, odată cu externarea sa din spital. Tribunalul a apreciat corect acest aspect. Deşi susţine că nici în prezent nu a încetat cauza care a determinat depăşirea termenului, boala nefiind vindecată, recurenta a formulat cererea de repunere în termen şi acte de procedură în dezbaterea prezentei succesiuni, ceea ce contrazice susţinerile sale legate de considerarea tratamentului medicamentos sub care se află, ca fiind un motiv de împiedicare în înţelesul legii. Afectarea capacităţii sale de decizie trebuia dovedită medical, existând posibilitatea uzitării unei forme de protecţie judiciară, prin instituirea curatelei.
Pe de altă parte, cât priveşte forma de acceptare tacită a succesiunii, prin solicitarea pensiei de urmaş, Curtea a reţinut că recurenta nu a indicat data efectuării acestor demersuri, nici nu a efectuat probatorii individualizate asupra acestora, pentru a se concluziona că iniţierea lor a reprezentat un act juridic de opţiune succesorală eficace.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 254/R din 7 mai 2009
| ← Cerere de repunere în termen formulată cu depăşirea... | Cauză absolută de împiedicare în efectuarea actelor de... → |
|---|
