Necunoaşterea decesului. întreruperea legăturilor cu defunctul. Caracterul constituţional şi convenţional al art. 700 C. civ.
| Comentarii |
|
Prima instanţă a constatat că faptul că reclamantul-pârât nu s-a aflat în ţară nu poate fi imputat acestuia, dar faptul că nu a păstrat legătura cu defunctul, că nu era în relaţii foarte bune cu acesta şi cu familia, pentru a afla de deces, denotă dezinteres, atitudine ce nu poate fi interpretată decât ca fiind culpabilă reclamantului-pârât, astfel că s-a respins cererea sa de repunere în termenul legal de opţiune succesorală.
S-a constatat că reclamantul-pârât avea vocaţie la succesiunea defunctului, în rang preferenţial, în comparaţie cu pârâtele, însă, prin neacceptare în termen, lasă deschisă calea colateralilor ordinari să vină la succesiune.
Curtea a constatat că susţinerea încălcării prevederilor art. 46 din Constituţie, prin recunoaşterea, direct în baza acestui text constituţional, a calităţii recurentului-reclamant de unic moştenitor al defunctului, prin înlăturarea prevederilor art. 700 C. civ., care trebuie considerate ca fiind în contra textului constituţional şi deci abrogate, este vădit greşită, fiind modul unei interpretări personale şi în afara problemei de drept în cauză.
Răspunzând acestei critici nefondate, Curtea a constatat că, dimpotrivă, Constituţia României consacră drepturi fundamentale, între care şi dreptul Ia moştenire, la nivel de principii într-un stat de drept, dar care-şi găsesc reglementarea în legislaţia specifică din fiecare domeniu al dreptului în parte, care trebuie însă a fi în concordanţă cu textele constituţionale.
Susţinerea că prevederile art. 700 C. civ. contravin art. 46 din Constituţie nu poate fi primită, întrucât această reglementare a exerciţiului dreptului la moştenire privind termenele, procedurile etc. presupun şi o limitare legală, proporţională, în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie, astfel că nu este fondată critica în sensul că instanţele, în speţă, urmează a aplica în mod direct şi absolut textul constituţional - art. 46 invocat, nu prevederile art. 700 C. civ.
Recurentul ignoră şi prevederile speciale ale prescripţiei dreptului material din art. 19 din Decretul nr. 167/1958, care arată în ce condiţii şi termene poate avea loc o repunere în termen, pe care însă recurentul nu le-a avut în vedere pentru a-şi valorifica vocaţia succesorală la care avea acces, potrivit legii, dovedind o pasivitate care este sancţionată de lege, instanţele de fond şi apel aplicând în speţă, în mod corect, prevederile legii, astfel că nu se poate susţine că reclamantului i-a fost încălcat dreptul prevăzut de art. I din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 796 din 11 mai 2009, nepublicată
| ← Cauză absolută de împiedicare în efectuarea actelor de... | Succesibil aflat în stare de detenţie în timpul regimului... → |
|---|
