Cerere de repunere în termen formulată cu depăşirea termenului de o lună de la încetarea cauzei de împiedicare invocate. Necunoaşterea decesului
| Comentarii |
|
I. La data de 27 iunie 2007, reclamantul-pârât a formulat cerere prin care, pretinzând că are vocaţie succesorală legală la moştenirea rămasă de pe urma defunctului, a solicitat constatarea calităţii sale de unic moştenitor, precum şi anularea certificatului de moştenitor eliberat pe numele pârâtului-reclamant şi eliberarea unui nou certificat de moştenitor de către autoritatea competentă. De asemenea, reclamantul-pârât a solicitat repunerea în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, susţinând că a fost împiedicat din motive de forţă majoră să accepte în termenul legal de şase luni moştenirea rămasă de pe urma defunctului.
Instanţa a constatat că cererea de repunere în termen nu este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, repunerea în termenul de prescripţie este posibilă în orice situaţie neimputabilă succesibilului, care a dus la pierderea termenului de prescripţie, verificarea temeiniciei acestor motive revenind exclusiv instanţei de judecată, iar potrivit alin. (2), cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.
Instanţa a reţinut că reclamantul-pârât a aflat cel mai târziu despre decesul tatălui său în luna aprilie 2007. în acest sens, martorul D.T.
(de la care reclamantul-pârât a arătat, răspunzând la interogatoriu, că a aflat despre deces) a declarat că a mers la domiciliul defunctului în jur de 25 sau 26 aprilie şi a aflat de la o vecină că P.D. a decedat, în aceeaşi seară sunându-l pe reclamantul-pârât şi spunându-i de deces. Cu toate acestea, reclamantul-pârât a formulat prezenta acţiune prin care a solicitat şi repunerea în termen abia la data de 27 iunie 2007. Instanţa a considerat ca moment al începerii curgerii termenului de o lună acela la care martorul D.T. i-a adus la cunoştinţă reclamantului-pârât decesul tatălui său, ulterior acestuia reclamantul-pârât nejustificând o altă cauză neimputabilă pentru depăşirea termenului de prescripţie, simpla împrejurare că locuieşte în străinătate neavând un asemenea caracter.
II. Curtea a arătat următoarele:
Repunerea în termenul de prescripţie este consacrată, cu caracter general, de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, care, în primul alineat, prevede că „instanţa judecătorească sau organul arbitrai poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii (...)”. Repunerea în termenul de prescripţie este, aşadar, beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condiţiile anume prevăzute, în temeiul căruia aceştia îşi pot valorifica drepturile chiar dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit.
Potrivit celui de-al doilea alineat al aceluiaşi articol, „cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de o lună”. Articolul 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 stabileşte, aşadar, atât durata termenului de repunere în termenul de prescripţie (o lună), care este, la rândul său, potrivit opiniei majoritare exprimate în doctrina de specialitate, tot un termen de prescripţie, cât şi începutul acestui termen (data încetării cauzei care justifică repunerea în termen).
Termenul de o lună prevăzut de acest text de lege priveşte atât cererea de repunere în termenul de prescripţie, cât şi introducerea cererii de chemare în judecată privind pretenţia pe fond, deoarece, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere numai cererea de repunere în termen, atunci ar fi trebuit să stabilească un al doilea termen în care să se formuleze cererea de chemare în judecată privind fondul litigiului, după încuviinţarea repunerii în termen, ceea ce nu a făcut.
în condiţiile în care reclamantul a invocat drept cauză justificată pentru neexercitarea dreptului de opţiune succesorală necunoaşterea decesului tatălui său, data încetării acestei situaţii este cea la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de evenimentul respectiv.
Nu există niciun argument de ordin legal sau raţional pentru care să nu poată fi luată în considerare, ca moment de la care începe să curgă termenul în care trebuia formulată cererea de repunere în termen, decât data la care reclamantul a aflat pe cale oficială despre deschiderea succesiunii tatălui său.
Prin urmare, în mod legal au apreciat instanţele de fond că aducerea la cunoştinţa reclamantului a acestei împrejurări de către martora
D.T. are semnificaţia încetării cauzei invocate de reclamant pentru care a depăşit termenul de acceptare a succesiunii.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 1458 din 2 noiembrie 2009
| ← Drept de succesiune. Moştenitor sezinar. Necesitatea... | Cauze temeinic justificate. Caz fortuit. Boală psihică, gravă... → |
|---|
