Luarea unor bunuri cu acordul altui proprietar. Comportament echivoc. Acceptare voluntară expresă. Condiţia formei scrise
| Comentarii |
|
Potrivit art. 689 C. civ., acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă indirect, dar, neîndoielnic, intenţia sa de acceptare a moştenirii.
în ceea ce priveşte luarea unor bunuri care au aparţinut defuncţilor, la care s-au referit martorii săi audiaţi în faza apelului, se reţine, în primul rând, că nu a fost dovedită. Astfel, declaraţiile lor sunt contrazise de declaraţiile martorilor intimatei-pârâte, care au declarat că o vizitează des pe mătuşa apelantei-reclamante şi că nu au văzut-o niciodată pe aceasta la domiciliul intimatei, care constituie şi ultimul domiciliu al defuncţilor. Or, un corolar al regulii instituite de art. 1169 C. civ., potrivit căruia sarcina probei revine reclamantului, este acela că dubiul profită pârâtului. Mai mult decât atât, nici chiar apelanta nu a invocat, nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin cererea de apel, efectuarea unor asemenea acte.
Nu în ultimul rând, admiţând totuşi că bunurile ar fi fost luate de apelantă după decesul lui C.I., faptul că a cerut acordul intimatei-pârâte lasă loc echivocului în interpretarea comportamentului său ca fiind cel al unui proprietar, fiind posibil ca solicitarea acestui consimţământ să aibă semnificaţia recunoaşterii acesteia ca proprietar.
Referitor la discuţiile avute cu intimata-pârâtă, mătuşa sa, în vederea prezentării la un notar public pentru dezbaterea succesiunii, acestea, la rândul lor, nu constituie acte de acceptare a moştenirii, întrucât acceptarea voluntară expresă trebuie să îmbrace forma scrisă, respec-
tiv înscris autentic sau înscris sub semnătură privată, potrivit art. 689 C. civ.
Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., decizia nr. 815 din 27 mai 2008
| ← Prezenţa la înmormântare. Plata taxelor şi impozitelor cu... | Drept de succesiune. Moştenitor sezinar. Necesitatea... → |
|---|
