Cerere de obligare a consiliului local la emiterea unei hotărâri. Lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens. Drept la acţiune
| Comentarii |
|
- Decretul nr. 31/1954: art. 3 alin. 1
- Decretul nr. 167/1958: art. 1
Prin chiar definiţia lui, un drept conţine şi posibilitatea de a apela la forţa de constrângere a statului. Nu este necesară prevederea prin lege a dreptului la acţiune pentru obligarea unei persoane la a face un lucru, cât timp legea prevede dreptul persoanelor interesate la acea prestaţie, deoarece ar fi excesiv ca la fiecare drept stipulat într-o dispoziţie legala se prevadă că are un drept la acţiune, cu alte cuvinte, că acel drept stipulat este ocrotit de lege. Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 prevede în general şi ca normă de principiu că drepturile civile sunt ocrotite de lege.
(Decizia nr. 905/R din 3 aprilie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 6 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Turda s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta T.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Turda prin Direcţia Patrimoniului Imobiliar, pentru obligarea la emitere hotărâre.
Prin decizia civilă nr. 33/A din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj a respins ca nefondat apelul reclamantei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T.V., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
în ceea ce priveşte hotărârea primei instanţe, curtea reţine că aceasta a motivat respingerea acţiunii, întrucât nu există un refuz de soluţionare a cererii reclamantei şi nici posibilitatea obligării pârâtului la emiterea actului, reglementată de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 112/1995.
Din probele administrate nu reiese într-adevăr un refuz explicit dar temporizarea excesivă are aceeaşi finalitate din punctul de vedere al reclamantei, anume neîn-cheierea contractului de vânzare.
Cât priveşte posibilitatea obligării pârâtului la emiterea actului, reglementată de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 112/1995, posibilitate negată de către prima instanţă, trebuie sesizat că orice drept este protejat de o acţiune.
Potrivit art. 109 alin. 1 C. pr. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.
Acest text legal este unul general şi instituie atât dreptul cât şi obligaţia unei persoane de a formula o cerere înaintea instanţelor judecătoreşti atunci când are o pretenţie împotriva unei persoane.
Prima instanţă admite că în patrimoniul reclamantei există un drept reglementat de Legea nr. 112/1995, de a cumpăra imobilul, dar consideră că pârâtul nu poate fi obligat la aceasta deoarece nu există prevăzută în această lege posibilitatea obligării pârâtului la încheierea contractului.
O astfel de prevedere nici nu era necesară deoarece ar fi excesiv ca la fiecare drept stipulat într-o dispoziţie legală se prevadă că are corelativ un drept la acţiune, că este ocrotit de lege. Motiv pentru care art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 prevede în general şi ca normă de principiu că drepturile civile sunt ocrotite de lege.
Curtea constată că, prin chiar definiţia lui, un drept conţine şi posibilitatea de a apela la forţa de constrângere a statului, altfel dreptul, neînsoţit de această posibilitate, devine doar un drept natural, imperfect, posibil a fi executat doar prin bunăvoinţa debitorului.
Or, categoria drepturilor naturale este întâlnită doar în materia drepturilor al căror drept la acţiune s-a prescris. Prin urmare celelalte drepturi, majoritatea covârşitoare, inclusiv cel invocat de către reclamantă, sunt protejate de o acţiune.
Astfel, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. per a contrario, în cadrul termenului prevăzut de lege un drept patrimonial este însoţit de un drept la acţiune.
Prin urmare decizia tribunalului este nelegală iar prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, astfel că pentru a se asigura dreptul la apărare, principiul contra-dictorialităţii şi al dublului grad de jurisdicţie, faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cât şi al art. 312 alin. 3 şi 5, art. 299 alin. 1 şi art. 315 alin. 1 C. pr. civ., curtea urmează să admită recursul declarat de reclamanta T.V. împotriva deciziei civile nr. 33/A din 21.01.2009 a Tribunalului Cluj, pe care o va casa, precum şi sentinţa civilă nr. 1114/06.03.2008 a Judecătoriei Turda şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Turda. (Judecător loan Daniel Chiş)
| ← 2006, şi din care ar rezulta faptul că este coproprietar cu... | Cerere de ridicare a interdicţiei. Calitate procesuală activă → |
|---|
