Cerere de reducţiune a liberalităţilor excesive. Raportul donaţiilor. Avans asupra moştenirii. Evaluarea bunurilor donate readuse la masa succesorală. Partajarea locului de veci
| Comentarii |
|
1. Dispunându-se asupra reducţiunii donaţiei, în mod corect bunul imobil a fost readus la masa succesorală, au fost stabilite cotele părţilor şi la atribuirea bunurilor s-a avut în vedere, pe de o parte, faptul că defunctul a dorit să facă fiicei sale un avans asupra moştenirii, prin donaţia cotei sale ce-i revenea din apartament, că, potrivit dispoziţiilor art. 770 C. civ., dacă donaţia are ca obiect un imobil, iar partea supusă reducţiunii reprezintă jumătate din valoarea acestuia, donatarul rezervatar poate păstra în întregime imobilul, iar reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin echivalent, iar, pe de altă parte, faptul că moştenitorul rezervatar gratificat cu liberalitate raportabilă cumulează rezerva cu cotitatea disponibilă.
3. Acordul pârâtei în ceea ce priveşte atribuirea către reclamant a locului de veci este lipsit de relevanţă Juridică, deoarece astfel de bunuri sunt supuse unui regim juridic special, potrivit Hotărârii C.LM.B. nr. 303/2003 şi Legii nr. 215/2001, acestea putând fi menţinute doar în indiviziune şi în regim de concesiune, nefiind permisă înstrăinarea, astfel încât concedentul dobândeşte doar dreptul de folosinţă asupra locului de veci.
C.A. Bucureşti, Secţia a IIl-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia nr. 213 din 5 februarie 2005, în Partajul judiciar, p. 284
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 14093/2002, reclamantul L.V.F. a chemat în judecată pe pârâta Z.C.D. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: constatarea că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2535/27 octombrie 2000 este simulat, fiind, în realitate, o donaţie deghizată; să se constate deschisă succesiunea defunctului L.J., decedat la data de 7 noiembrie 2001, să se constate calitatea de moştenitor rezervatar a reclamantului; să se constate că masa succesorală este compusă din cota de 2/8 din imobilul situat în Bucureşti, şos. P., sector 2 şi din cota de 5/8 din locul de veci situat în Cimitirul Pante-limon; să se dispună reducţiunea liberalităţii, respectiv a donaţiei menţionate anterior, în limita cotităţii disponibile; să se stabilească cotele părţilor, să se dispună partajarea în natură, în măsura în care aceasta este posibilă şi, în subsidiar, prin atribuire cu acordare de sultă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a completat acţiunea, în sensul că a solicitat introducerea în masa succesorală a unor bunuri mobile, enumerate în cerere.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate că reclamantul urmează a aduce la pasivul succesoral suma de bani încasată în numele delunctului, ajutorul de înmormântare, precum şi ultima pensie.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1410 din 18 februarie 2005, a admis, în parte, acţiunea completată şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională, a constatat că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2535/27 octombrie 2000 de BNP D.G. constituie donaţie deghizată, a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului L.J., decedat la data de 7 noiembrie 2001 în Bucureşti, sectorul 2, a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului L.J. este compusă din cota indiviză de 5/8 din apartamentul nr. 217, situat în Bucureşti, şos. P., sector 2, în valoare totală de 672.829.609 lei, restul de 3/8 din imobil aparţinând recla-mantului-pârât şi pârâtei-reclamante, în calitate de moştenitori legali ai defunctei L.A., din cota indiviză de 5/8 din locul de veci, situat în Cimitirul Pantelimon, restul cotei indivize aparţinând reclamantului-pârât şi pârâtei-reclamante, în calitate de moştenitori legali ai defunctei L.A. şi din bunurile mobile enumerate în dispozitiv, în valoare totală de 29.497.000 lei, a dispus reducţiunea donaţiei cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2535 din 27 octombrie 2000 de BNP D.G. până la limita cotităţii disponibile în cotă de 1/3 din masa succesorală, a constatat că au calitatea de moştenitori reclamantul-pârât, ca fiu, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală şi pârâta-reclamantă, ca fiică, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, a dispus sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor ce formează masa succesorală şi a omologat raportul de expertiză tehnică evaluări bunuri mobile întocmit de expert S.R. şi raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert M.E. pct. II 2 C, a atribuit pârâtei-reclamante apartamentul nr. 217, situat în Bucureşti, şos. P., sector 2, în valoare totală de 1.080.607.854 lei şi reclamantului-pârât bunurile mobile, în valoare totală de 29.497.000 lei.
Pârâta-reclamantă a fost obligată la plata către reclamantul-pârât a sumei de 408.534.326 lei, cu titlu de sultă şi s-a dispus rămânerea părţilor în indiviziune asupra locului de veci situat în Cimitirul Pantelimon.
Instanţa de fond a compensat, în parte, cheltuielile de judecată şi a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 14.968.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelurile părţilor, deşi iniţial au fost înregistrate sub nr. 1508/2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost înaintate, conform art. II alin. (2) şi (4) din Legea nr. 219/2005, Tribunalului Bucureşti.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 573/A/31 martie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile reclamantului şi al pârâtei, cu motivarea că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut valoarea apartamentului fără îmbunătăţiri, deoarece, din probele administrate, a rezultat că aceste îmbunătăţiri au fost efectuate după decesul autorilor părţilor, neavând relevanţă că acestea au fost plătite de C.M.I. Dr. Z.D., fiind efectuate de pârâtă cu soţul său şi că s-a dovedit astfel că nu au fost suportate de reclamant, care pretinde ca aceste îmbunătăţiri să fie incluse în valoarea apartamentului şi partajate. S-a mai reţinut că s-au stabilit corect şi cotele părţilor şi a atribuit corect apartamentul către pârâtă, cu obligarea la sultă către reclamant, aceasta având posesia imobilului şi o cotă mai mare din acesta; că s-a reţinut corect cu privire la bunurile mobile şi locul de veci, cât şi cu privire la reducţiunea donaţiei, aplicând corect dispoziţiile art. 845 C. civ. şi ale art. 2 din Legea nr. 30/1994.
împotriva acestei din urmă hotărâri, părţile au formulat, în termen legal, recurs.
în recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., reclamantul a criticat decizia instanţei de apel, pentru următoarele motive: instanţa nu s-a pronunţat asupra modului de ieşire din indiviziune, întrucât recurentul deţine o cotă de 3/16 din apartament de pe urma mamei sale L.A., astfel că, deşi s-a atribuit în natură apartamentul intimatei, instanţa de fond nu a calculat şi contravaloarea cotei de 3/16, pe care o deţine recurentul din apartament şi, pe cale de consecinţă, să oblige pârâta şi la plata sultei corespunzătoare; în mod greşit, instanţa a respins proba cu expertiză tehnică solicitată în cauză şi nu a avut în vedere valoarea de circulaţie a unui imobil care trebuie să includă şi îmbunătăţirile aduse acestuia; instanţa a înlăturat greşit, cu motivarea că s-a respectat tradiţia şi au fost date de pomană, anumite bunuri mobile din masa succesorală, cum ar fi candelabrul din secolul al XVIII-lea şi alte obiecte de valoare; greşita soluţie cu privire la locul de veci, deşi recurentul avea exprimat acordul intimatei în sensul de a-i fi atribuit în natură.
Recursul pârâtei-reclamante s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a vizat următoarele critici: hotărârea instanţei de fond este nelegală, deoarece există o contradicţie vădită între considerentele şi dispozitivul acesteia, deoarece, deşi în considerente se arată că actul de vânzare încheiat de recurentă cu autorul părţilor nu este o donaţie deghizată, constată, totuşi, acest aspect în dispozitiv şi dispune reducţiunea donaţiei; instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 845 C. civ. şi a dispus reducţiunea donaţiei, deşi reclamantul nu a învestit instanţa cu o astfel de cerere; cele două hotărâri sunt greşite şi sub aspectul formării masei succesorale şi a cotelor succesorale; astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare, autorul părţilor a înstrăinat către recurentă cota de 1/2 din apartament, iar cota de 3/8 din masa succesorală revine părţilor ca urmare a decesului mamei, astfel că recurentei îi revine cota de 13/16 din imobil, aspecte asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat.
Recursurile sunt nefondate.
Instanţele, respectând principiul disponibilităţii procesului civil, prin urmare, având în vedere cererile formulate de părţi şi cu a căror soluţionare au fost învestite, în mod corect, au sesizat că reclamantul şi pârâta au solicitat să se constate deschisă succesiunea tatălui lor L.J., decedat la data de 7 noiembrie 2001.
In mod corect, cele două instanţe au reţinut că masa succesorală, rămasă de pe urma defunctului, este compusă din cota indiviză de 5/8 din apartamentul litigios, restul de 3/8 aparţinând reclamantului şi pârâtei, acestea fiind cotele rămase de pe urma mamei L.A., astfel că sunt nefondate criticile părţilor relative la nepronunţarea instanţelor asupra cotelor ce se cuvin de pe urma mamei acestora. Nefondate sunt şi susţinerile asemănătoare în privinţa cotelor ce li se cuvin ca urmare a dezbaterii succesiunii tatălui lor, instanţele stabilind corect, cu respectarea principiilor devoluţiunii legale, cotele ce se cuvin, în mod egal, celor două părţi, în calitate de descendenţi ai defunctului L.J.
Aplicând corect dispoziţiile art. 848 C. civ., în urma formulării cererii de reducţiune a donaţiei de către moştenitorul rezervatar, recurentul-reclamant, constatând întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 845 C. civ., s-a pronunţat asupra reducţiunii donaţiei, dispunând raportul acesteia.
Prin urmare, nu a fost încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, reclamantul a pretins şi raportul donaţiei, solicitând instanţei să constate tocmai că operează prezumţia de donaţie, instituită prin dispoziţiile art. 845 C. civ. şi potrivit cu care, înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere reprezintă o donaţie.
Acest aspect a fost avut în vedere şi de instanţa de fond în motivarea respingerii susţinerilor relative la plata preţului, concluzia fiind că nu a putut fi răsturnată, prin aceste susţineri, prezumţia relativă arătată mai sus, motivarea nefiind contradictorie dispozitivului.
în aceeaşi ordine de idei, dispunând asupra reducţiunii donaţiei, bunul a fost readus la masa succesorală, au fost stabilite cotele părţilor şi la atribuirea bunurilor s-a avut în vedere, pe de o parte, faptul că defunctul a dorit să facă fiicei sale un avans asupra moştenirii, prin donaţia cotei sale ce-i revenea din apartament, că potrivit cu dispoziţiile art. 770 C. civ., dacă donaţia are ca obiect un imobil, iar partea supusă reducţiunii reprezintă jumătate din valoarea acestuia, donatarul rezervatar poate păstra în întregime imobilul, iar reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin echivalent, iar, pe de altă parte, faptul că moştenitorul rezervatar gratificat cu liberalitate raportabilă cumulează rezerva cu cotitatea disponibilă.
Evaluarea bunurilor donate se face, potrivit cu dispoziţiile art. 849 C. civ., în funcţie de valoarea de circulaţie a bunului în raport de data deschiderii moştenirii, dar după starea lor din momentul încheierii contractului de donaţie, fără a ţine scama deci de sporul valorii datorate faptei donatarului, aşa încât, în mod corect, instanţa a respins proba cu expertiză tehnică solicitată în sensul evaluării bunului inclusiv cu îmbunătăţirile acestuia, atribuind, pe cale de consecinţă, în mod corect, şi sulta ce se cuvine descendentului rezervatar în funcţie de cota reţinută şi probatoriul administrat în cauză.
Cea de-a treia critică invocată în motivarea recursului formulat de reclamant nu poate fi cercetată de instanţa de recurs, deoarece aceasta vizează greşita interpretare a materialului probator şi reţinerea greşită a situaţiei de fapt relativ la respectarea tradiţiei în legătură cu candelabrul şi alte obiecte de valoare, critici ce se încadrau în prevederile art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., în prezent abrogate prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000.
Acordul pârâtei în ce priveşte atribuirea către reclamant a locului de veci este, de asemenea, lipsit de relevanţă juridică, deoarece aceste bunuri sunt supuse unui regim juridic special, potrivit Hotărârii C.L.M.B. nr. 303/2003 şi Legii nr. 215/2001, acestea neputând fi menţinute decât în indiviziune şi doar concesionate, neputând fi înstrăinate.
Prin urmare, concedentul dobândeşte doar dreptul de folosinţă, prin contractul de concesiune al locului de veci, iar pentru acest motiv, în mod corect, instanţele au menţinut starea de indiviziune cu privire la obiectul concesiunii.
Instanţele au aplicat corect dispoziţiile art. 1191 C. civ., reţinând incidenţa, în cauză, a ipotezei reglementate prin dispoziţiile art. 845 C. civ. şi că pârâta-reclamantă nu a administrat dovezi de natură a răsturna prezumţia instituită prin această dispoziţie legală, plata preţului bunului rămânând o simplă afirmaţie. Câtă vreme donaţia nu a fost scutită de raport, în mod corect, instanţele au dispus reducţiunea liberalităţii excesive şi au stabilit corect masa succesorală şi cotele ce se cuvin celor doi descendenţi pe de urma tatălui lor.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 şi ale art. 312 C. proc. civ., Curtea a apreciat că recursurile sunt nefondate, fiind respinse.
| ← Moştenitori rezervatari. Formularea expresă a cererii de... | Acţiune în reducţiune testamentară. Calitatea de moştenitor... → |
|---|
