Invocarea caducităţii unui testament. Reducţiunea liberalităţilor excesive. Distincţie. Prescripţie
| Comentarii |
|
Caducitatea vizează imposibilitatea executării unui testament valabil încheiat, ca urmare a intervenirii unor împrejurări independente de voinţa testatorului, iar reducţiunea este o sancţiune care are drept efect înscrierea liberalităţii în limitele de protecţie a rezervatarilor instituite prin lege.
Acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive este o acţiune personală, patrimonială, prescriptibilă în termenul de drept comun de 3 ani, stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă, de regulă, de la data deschiderii succesiunii.
C.A. Cluj, decizia civilă nr. 2470 din 22 noiembrie 2002,
în M.J.C.P.J. 2002, p. 61
în cauză, recursul a fost admis, în sensul şi pentru motivele ce urmează.
Aşa cum recurenţii au arătat în cuprinsul cererii de recurs, acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive este, faţă de lipsa unor dispoziţii legale care să impună un alt termen, prescriptibilă în termenul comun oricăror acţiuni personale patrimoniale, şi anume cel de trei ani stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Acest termen începe a curge, în regulă, de la data deschiderii succesiunii (deci de la aceea a morţii lui de cuius), însă cu posibilitatea începerii curgerii lui din momentul la care rezervatarii lezaţi au cunoscut existenţa liberalităţii, dacă din motive neimputabile lor nu au cunoscut liberalitatea la data deschiderii succesiunii.
Atunci când rezervatarii în contra cărora curge termenul de prescripţie nu au formulat o cerere în justiţie având ca obiect reducţiunea acelei liberalităţi, ei pierd dreptul de a obţine reducţiunea, liberalitatea urmând a se păstra în totul, chiar dacă prin aceasta s-ar ajunge la o exheredare totală a rezervatari lor rămaşi în pasivitate.
în speţă, prin cererea de chemare în judecată înaintată Judecătoriei Baia Mare, reclamanta F.M. a solicitat instanţei „să se constate caducitatea testamentului nr. 65654/12982 din 8 august 1995 făcut de defunct în favorul pârâţilor V.I. şi V.V".
în motivarea acestui capăt de cerere s-a învederat că soluţia caducităţii rezultă din neîndeplinirea de către beneficiarii liberalităţii a celor două condiţii rezolutorii menţionate în testament privitoare la îngrijirea şi înmormântarea defunctului, fără a se face vorbire şi despre motivele de fapt ori de drept care să îngăduie concluzia că, sub eronata titulatură de „caducitate a testamentului", în intenţia reclamantei a stat, în realitate, o cerere în reducţiune.
Cererea de chemare în judecată nu a fost nici întregită sau modificată ulterior, în sensul învestirii instanţei de către reclamantă cu un capăt de cerere având ca obiect reducţiunea sus-evocatului testament.
Cum instituţia caducităţii unui testament nu poate fi confundată, sub aspectul identităţii ei juridice, cu aceea a reducţiunii unui asemenea act juridic - căci ea vizează imposibilitatea executării unui testament valabil încheiat datorită intervenirii, independent de voinţa testatorului, a unor împrejurări care împiedică executarea legatelor la data deschiderii succesiunii, în vreme ce reducţiunea este o sancţiune îndreptată împotriva unei liberalităţi excesive şi care are drept efect înscrierea liberalităţii în limitele de protecţie a rezervatarilor instituite prin lege — concluzia este că reclamanta a solicitat exclusiv caducitatea, iar nu (şi) reducţiunea testamentului.
Aşa fiind, statuarea contrară a instanţei de apel este nelegală, căci s-au depăşit prin ea limitele învestirii primei instanţe, în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Cei care, într-adevăr, au cerut, în prezenta cauză, reducţiunea testamentului autentificat sub nr. 65654/12982 din 8 august 1995 sunt pârâţii C.R. şi V.A., ei făcând-o prin cererea reconvenţională depusă la Judecătoria Baia Mare în şedinţa publică din 3 septembrie 2001.
Este însă de observat că învestirea instanţei cu judecarea acestei cereri s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, menţionat mai sus, căci chiar dacă s-ar admite că aceşti pârâţi nu au cunoscut existenţa testamentului la data deschiderii succesiunii după V.A., tatăl, anume la 15 noiembrie 1996, trebuie considerat că au aflat despre existenţa lui cel mai târziu la data comunicării către ei a copiei cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta V.l. şi a înscrisurilor doveditoare anexă la ea, printre care şi copia testamentului în litigiu. Or, din citaţia pentru primul termen de judecată, inclusiv copia testamentului, rezultă că le-au fost comunicate acestor doi pârâţi la 4 noiembrie 1997 (pentru C.R), respectiv la 31 octombrie 1997 (pentru V.A.).
Cum de la oricare dintre aceste două date şi până la data formulării de către pârâţi a cererii reconvenţionale a trecut mai mult de 3 ani, concluzia de tras este, faţă de împrejurarea că nu s-a invocat şi dovedit existenţa unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, că cererea în reducţiune s-a formulat după împlinirea termenului legal de prescripţie, ceea ce obliga la respingerea ei, cu consecinţa imposibilităţii de a se mai putea dispune reducţiunea testamentului.
Notă: A se vedea, în acelaşi sens, cu privire la prescriptibilitatea acţiunii în reducţiunea liberalităţilor excesive, C.A. Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 172 din 19 ianuarie 2000, în C.P.J.C.A. Cluj 2000, p. 221; I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1547 din 1 martie 2005, www.scj.ro.
| ← încălcarea prevederilor art. 845 C. civ. Problema nulităţii... | Imposibilitatea stabilirii rezervei în lipsa administrării... → |
|---|
