Acţiune în reducţiune testamentară. Calitatea de moştenitor rezervatar. Condiţii pentru acceptarea tacită a succesiunii
Comentarii |
|
Acţiunea în reducţiune testamentară poate fi exercitată doar de către moştenitorul rezervatar care a acceptat succesiunea. In condiţiile în care reclamantul avea calitatea de coproprietar asupra terenului ce face parte din masa partajabilă, posesia exercitată asupra acestuia nu a fost în calitate de moştenitor şi nu face dovada, în mod neîndoielnic, a acceptării tacite a succesiunii, iar împrejurarea că pârâtul, fratele reclamantului, a construit o casă nu este relevantă ca probă, faţă de faptul ridicării construcţiei anterior decesului mamei sale.
C.A. Braşov, decizia civilă nr. 401/R din 13 iunie 1997, în C.P.J.C.A. Braşov 1994-1998, p. 54
Instanţa de apel a confirmat hotărârea primei instanţe, în partea privind admiterea acţiunii reclamantului, constatându-se calitatea sa de moştenitor rezervatar după defuncta sa mamă, dispunându-se reducţiunea testamentului, corespunzător rezervei sale succesorale şi anulându-se, în parte, certificatul de moştenitor.
S-a considerat că reclamantul a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii, prin folosirea unei părţi din intravilanul cuprins, în cotă de 5/8 părţi din masa succesorală, teren pe care şi-a construit o casă, încă din timpul vieţii testatoarei.
Instanţa de recurs a pronunţat o soluţie contrară, respingând acţiunea. S-a constatat că asupra terenului respectiv erau coproprietari, pe cote părţi de câte 1/8, cei trei fraţi (între care pârâtul şi reclamantul) şi pe 5/8 părţi, mama acestora, cota de 5/8 fiind apoi înscrisă, ca urmare a legatului universal întocmit de mamă, în favoarea pârâtului, ca legatar.
în asemenea situaţie, nu era posibil a se stabili că posesia reclamantului s-a exercitat în calitate de moştenitor, întrucât posesia unui bun indiviz nu demonstrează, în mod neîndoielnic, intenţia de acceptare a succesiunii, iar împrejurarea că pârâtul a construit o casă nu este relevantă ca probă, faţă de faptul ridicării construcţiei anterior decesului mamei sale.
S-a mai stabilit ca element de apreciere şi împrejurarea că, deşi prezent la dezbaterea succesiunii după mama sa, nu a făcut afirmaţia că ar fi acceptat succesiunea, fiind declarat străin de succesiune la finalizarea procedurii succesorale.
← Cerere de reducţiune a liberalităţilor excesive. Raportul... | Predarea bunului obiect al legatului. Drepturile succesorale ale... → |
---|