Cerere pentru reîncredinţarea copilului spre creştere şi educare, de la un părinte, la celălalt. Condiţii
| Comentarii |
|
Acţiunea de reîncredinţarea copilului spre creştere şi educare, de la un părinte la celălalt, poate fi admisă numai dacă au intervenit situaţii noi, în sensul că s-au schimbat împrejurările care au determinat încredinţarea iniţială. O schimbare doar parţială a împrejurărilor, nu trebuie să atragă neapărat revenirea asupra încredinţării iniţiale, dacă elementele de fapt esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleaşi.
în consecinţă, luarea unui copil de la un părinte spre a fi încredinţat celuilalt părinte, trebuie să aibă o motivare temeinică şi să fie determinată de considerente care să demonstreze că menţinerea încredinţării iniţiale ar fi dăunătoare pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copilului.
(Decizia nr. 593/R din 13 martie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 459 din 27.0.2008 a Judecătoriei Bistriţa Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de către reclamantul G.D. împotriva pârâtei G.M. şi B.G. având ca obiect reîncredinţare minor.
Prin decizia civilă nr. 74 din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul G.D.
împotriva acestei decizii reclamantul G.D. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul schimbării sentinţei primei instanţe prin admiterea acţiunii introductive aşa cum a fost formulată.
Ţinând seama de prevederile art. 301 C. pr. civ. potrivit cărora, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, precum şi de cele ale art. 303 alin. 1 şi alin. 2 C. pr. civ. conform cărora, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, Curtea constată că reclamantul G.D. a invocat tardiv motivul de recurs prevăzut de art. 312 alin. 1 şi alin. 3 teza a ll-a C. pr. civ., considerent pentru care nu va proceda la analizarea deciziei criticate prin prisma acestui motiv de recurs.
Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele: Reclamantul a înţeles să critice decizia tribunalului susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii respectiv a art. 44 C. fam. şi art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Potrivit art. 44 alin. 1 C. fam., în cazul schimbării împrejurărilor la cererea oricărei dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii.
Totodată, art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului statuează că, prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice alt act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-ar fi fost plasat în mod legal.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Persoanele prevăzute la alin. 3 sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în modul familial.
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat reîncredinţarea minorului cu motivarea că pârâta este plecată din ţară din data de 18.12.2007 iar minorul a fost încredinţat surorii pârâtei, numita B.G.
Din interpretarea art. 44 C. fam., rezultă că, reîncredinţarea copilului spre creştere şi educare, de la un părinte la celălalt, urmează a se dispune numai atunci când se constată că părintele în a cărui îngrijire se află nu mai poate asigura copilului condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
Drept urmare, acţiunea de reîncredinţare poate fi admisă numai dacă au intervenit situaţii noi, în sensul că s-au schimbat împrejurările care au determinat încredinţarea iniţială. O schimbare doar parţială a împrejurărilor nu trebuie să atragă neapărat revenirea asupra încredinţării iniţiale dacă elementele de fapt esenţiale care au fost avute în vedere au rămas aceleaşi.
în consecinţă, luarea unui copil de la un părinte spre a fi încredinţat celuilalt părinte trebuie să aibă o motivare temeinică şi să fie determinate de considerente care să demonstreze că menţinerea încredinţării iniţiale ar fi dăunătoare pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copilului.
Pârâta G.M. s-a prezentat personal în şedinţa publică din 10.09.2008 şi a arătat că are un contract de muncă pe o durată de 2 ani în Marea Britanie depunând în acest sens înscrisuri provenind de la angajatorul ei, traduse din limba engleză, din care rezultă că este angajată din 12.03.2008, lucrează minim 40 ore pe săptămână şi are un venit net lunar de 1215 lire sterline.
în mod corect tribunalul a interpretat şi aplicat art. 44 C. fam. şi art. 2 din Legea nr. 272/2004 stabilind că împrejurarea potrivit căreia pârâta lucrează în Marea Britanie, având un contract de muncă pe o perioadă de 2 ani, nu este de natură să justifice în mod temeinic reîncredinţarea minorului atâta timp cât reclamantul nu a dovedit schimbarea elementelor de fapt care au fost hotărâtoare pentru încredinţarea minorului la pârâtă şi nici faptul că menţinerea acestei măsuri este dăunătoare pentru creşterea, îngrijirea şi educarea acestuia.
Prin încrisurile depuse în probaţiune, reclamantul recurent tinde să probeze schimbarea stării de fapt, intervenită ulterior pronunţării deciziei atacate, însă Curtea este ţinută să cerceteze hotărârea criticată numai prin prisma motivului de nelegalitate invocat de reclamant raportat la elementele de fapt probate de părţi şi avute în vedere de tribunal, nefiind îndreptăţită să verifice şi să cenzureze stabilirea noii situaţii de fapt întrucât, pe de-o parte, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac nedevolutivă iar, pe de altă parte, art. 304 pct. 11 C. pr. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 astfel încât verificarea temeiniciei deciziei recurate este inadmisibilă.
Aceste noi elemente de fapt precum şi împrejurarea că minorul se află în prezent împreună cu mama lui în Marea Britanie pot fi invocate de reclamant, eventual, în cadrul unei noi acţiuni de reîncredinţare a copilului în speţă, instanţele de fond au administrat toate probele solicitate de părţi pentru legala soluţionare a procesului cu respectarea art. 129 C. pr. civ., având în vedere în principal interesul superior al copilului.
Contrar susţinerilor reclamantului, tribunalul nu a procedat la diagnosticarea acestuia, ci a interpretat actele medicale depuse de părţi, subliniind faptul că tulburările depresive pentru care reclamantului i s-a prescris tratament medicamentos pot afecta negativ dezvoltarea psihică a copilului.
Hotărârea nr. 639/25.09.2002 a Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud prin care s-a retras atestatul de asistent maternal profesionist acordat pârâtei B.G., începând cu data de 01.09.2002, nu prezintă relevanţă în cauză deoarece obiectul prezentei acţiuni civile este acela de reîndredinţare a minorului rezultat din căsătoria reclamantului cu pârâta şi nu acela de stabilire a vreunei măsuri de protecţie specială a minorului, din cele prevăzute de Legea nr. 272/2004, motiv pentru care acest înscris va fi înlăturat ca fiind neconcludent.
Deşi reclamantul a afirmat că s-au schimbat împrejurările care au determinat încredinţarea iniţială a minorului către mamă întrucât aceasta nu-i mai poate asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare, acesta nu a dovedit această împrejurare, nici în fata instantei de fond şi nici în fata instanţei de apel, conform art. 1169 C. civ.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului întrucât în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi, în consecinţă, va menţine ca fiind legală decizia atacată.
în conformitate cu dispoziţiile art. 316 C. pr. civ., raportat la art. 274 alin. 1 şi alin. 3
C. pr. civ., Curtea va obliga recurentul, aflat în culpă procesuală, să plătească intimatei
G.M. suma de 500 lei cheltuieli parţiale de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, ţinând seama de faptul că onorariul iniţial în sumă de 1500 lei este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de reprezentantul intimatei. (Judecător Anca-Adriana Pop)
| ← Reîncredinţare copil | Stabilire paternitate. Expertize ADN cu concluzii... → |
|---|
