Reîncredinţare copil
| Comentarii |
|
- Legea nr. 272/2004
Măsurile care privesc încredinţarea trebuie luate cu celeritate, deoarece trecerea timpului poate avea efecte iremediabile asupra relaţiei părinte-copil.
Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului de a fi consultat cu privire la orice măsură judiciară sau administrativă care îl priveşte, deoarece s-a constat că acesta deţine competenţele necesare de a decide în ceea ce îl priveşte. Importanţa acordată opiniei copilului, se apreciază în raport cu vârsta şi gradul de maturitate al acestuia.
(Decizia nr. 54/R din 16 ianuarie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 651 din 13.02.2008 pronunţată de Judecătoria Turda s-a admis acţiunea formulată de reclamanta R.N. împotriva pârâtului C P. şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârât. S-a dispus reîncredinţarea către reclamantă spre creştere şi educare a minorului C.A.P. născut la data de 20.11.1991, fiind obligat pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de 110 lei începând cu data introducerii acţiunii, 04.08.2006 şi până la majoratul minorului.
Prin decizia civilă nr. 392 din 4.09.2008 a Tribunalului Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul C.P. împotriva sentinţei civile nr. 651 din
13.02.2008 pronunţată în dosar nr. 3878/328/2007 al Judecătoriei Turda, care a fost păstrată în întregime, iar apelatul obligat să plătească intimatei R.N. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Recursul declarat de pârât a fost respins pentru următoarele considerente:.
Critica principală invocată de recurent vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 42 şi 44 C. fam., precum şi a dispoziţiilor art. 2 L.272/2004.
în temeiul art. 42 C. fam., copilul C.A.P., născut la data de 20.11. 1991 a fost încredinţat tatălui, potrivit sentinţei civile nr. 2597/2005, pronunţată de Judecătoria Turda. Din starea de fapt reţinută de instanţa de fond a rezultat că relaţia dintre copil şi tatăl său s-a alterat în timp şi a culminat cu plecarea copilului de la domiciliul tatălui la bunica maternă în P.J. Tatăl oferă condiţii materiale adecvate creşterii şi educării copilului, însă abilităţile de relaţionare şi comunicare a acestuia nu sunt cele mai potrivite. Măsurile educative aplicate, constând în corecţii fizice, au contribuit la degradarea relaţiei părinte-copil, care a culminat cu plecarea copilului de la domiciliul tatălui său, la bunica maternă, deoarece mama nu se află în ţară, fiind plecată la muncă în Spania. în 2006 când copilul a plecat de la tatăl său avea 15 ani, vârstă la care ar fi putut sesiza instanţa pentru a modifica măsurile privitoare la încredinţarea sa, potrivit art. 44 C. fam. Este de remarcat de asemenea că, deşi copilul a plecat de la domiciliu, pârâtul nu a uzat de dispoziţiile legale care îi permiteau readucerea copilului la domiciliul şi poziţia de opunere la schimbarea măsurii încredinţării s-a manifestat numai în cadrul acestei acţiuni.
Orice măsură ce vizează un copil trebuie luată cu celeritate, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile asupra relaţiei părinte copil, ceea ce s-a şi întâmplat în această cauză.
C.A.P. are 17 ani şi a fost audiat atât la instanţa de fond cât şi în apel, expri-mându-şi constant opinia că doreşte să fie încredinţat mamei.
Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului de a fi consultat cu privire la orice măsură judiciară sau administrativă care îl priveşte, deoarece în urma studiilor efectuate s-a constat că acesta deţine competenţele necesare de a decide în ceea ce îl priveşte.
în cazul de faţă nu vorbim de un copil de vârstă mică care ar putea fi uşor influenţat de mama sa, ci despre un adolescent care în câteva luni va fi major.
Având în vedere aceste circumstanţe, curtea apreciază că instanţele de fond au avut în vedere la luarea măsurii reîncredinţării, interesul superior al copilului, ca urmare a evaluării situaţiei acestuia pe termen scurt şi pe termen mai îndelungat. Pentru a evita transformarea principiului interesului superior al copilului într-un stereotip, care poate fi invocat în mod excesiv, trebuie pornit de la faptul că, fiecare copil este o entitate unică, a cărui interes nu poate fi stabilit numai printr-o raportare constantă la relaţiile sociale de care depinde dezvoltarea acestuia. O măsură luată pentru un copil nu este în mod automat cea mai potrivită pentru altul.
Este real că mama copilului munceşte în prezent în Spania, însă datorită condiţiilor socio-economice foarte mulţi români sunt nevoiţi să lucreze în străinătate şi doar această împrejurare nu este de natură de a le limita exercitarea drepturilor părinteşti. Nu poate fi reţinută împrejurarea că recurentul este singurul care se preocupă de copil, deoarece şi reclamanta este preocupată de creşterea, educarea şi întreţinerea copilului, chiar dacă unele atribuţii sunt îndeplinite temporar, de mama acesteia. Fiul mai mare al părţilor, care este major locuieşte cu mama lui în Spania, astfel încât nu se poate reţine un dezinteres al acestei în creşterea copilului. împrejurarea că acest copil nu a fost dus în Spania de mama sa după pronunţarea hotărârii în apel, nu poate fi reţinută ca o lipsă de interes pentru copil, întrucât acesta nu şi-a finalizat cursurile şcolare şi este firesc ca să le finalizeze în ţară. Procesul de adaptare la sistemul şcolar din altă ţară, pentru un copil care nu cunoaşte limba ţării respective ar fi un obstacol greu de depăşit.
Nu este aplicabil art. 100 alin. 3 C. fam., deoarece această dispoziţie legală este incidenţă în ipoteza în care părinţii nu sunt divorţaţi. Regula de principiu fiind aceea că, copilul locuieşte la părinţii săi şi în situaţia în care aceştia nu se înţeleg, stabileşte instanţa domiciliul copilului. în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile prev. de art. 42 şi 44 C. fam. care au fost corect aplicate. (Judecător Tania Antoaneta Nistor)
| ← Aplicarea directă în dreptul intern a unor prevederi ale... | Cerere pentru reîncredinţarea copilului spre creştere şi... → |
|---|
