Certificat de moştenitor. Vicii de consimţământ Natura nulităţii. Prescripţie
| Comentarii |
|
Prin eliberarea unui certificat de moştenitor iau naştere două categorii de raporturi juridice, între moştenitorii care au consimţit la emiterea lui, precum şi între terţi şi succesori, faţă de constatările cuprinse în acesta.
Reclamantul, ca moştenitor al unuia dintre participanţii la eliberarea actului, se încadrează în prima categorie, astfel încât certificatul de moştenitor face dovada deplină împotriva sa, putând fi atacat pentru vicii de consimţământ (în cauză, eroare asupra calităţii de moştenitor), ce determină aplicarea sancţiunii nulităţii relative; faţă de interesul personal invocat, acţiunea este prescriptibilă în termenul de drept comun de 3 ani.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2225 din 22 octombrie 2003, în P.J.C. 2003-2004, p. 100
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5135 din 21 noiembrie 2002, reclamantul S.M. a chemat-o în judecată pe pârâta C.N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 759, eliberat de notariatul de Stat Alexandria la data de 4 aprilie 1980.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este descendentul numitei S.D., bunica sa paternă, aceasta decedând în anul 1979.
Ulterior, în anul 1982, a decedat şi fiul acesteia, tatăl reclamantului, S.P. Reclamantul a susţinut că nu a făcut demersurile necesare pentru obţinerea certificatului de moştenitor de pe urma tatălui său, dar, făcând demersurile necesare, potrivit Legii nr. 18/1991, a aflat, în urmă cu puţin timp, de existenţa prezentului certificat de moştenitor, în care pârâta apare ca fiind moştenitoarea bunicii sale, în calitate de fiică, deşi nu există niciun înscris care să ateste acest lucru, pârâta neavând nicio legătură de rudenie cu bunica sa.
A solicitat Judecătoriei Alexandria să-i pună la dispoziţie dosarul succesoral, dar acesta se păstrează în arhivă doar 10 ani, singurul act pe care îl mai are fiind certificatul de moştenitor.
A apreciat că actul a fost emis fraudulos, solicitând anularea lui.
Prin sentinţa civilă nr. 4805 din 16 decembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Alexandria, s-a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active formulată de reclamantul S.M. împotriva pârâtei C.N., s-a admis exccpţia prescripţiei extinctive şi s-a constatat prescris dreptul la acţiunea în anularea certificatului de moştenitor.
Reclamantul a fost obligat să-i plătească pârâtei suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că interesul reclamantului în anularea certificatului de moştenitor reiese din faptul că ar fi fost prejudiciat în vreun fel prin eliberarea sau cuprinsul certificatului de moştenitor, fiind justificat de calitatea lui de succesibil al tatălui său, S.P., decedat la data de 15 februarie 1982.
Deşi reclamantul şi-a intitulat cererea ca fiind în nulitate absolută a certificatului de moştenitor şi, de aici, susţinerea imprescriptibilităţii dreptului la acţiune, această încadrare este incorectă, termenul juridic fiind acela de anulare a certificatului de moştenitor.
Moştenitorii prezenţi în faţa notarului, C.N., S.P. şi D.F., au solicitat eliberarea certificatului de moştenitor de pe urma defunctei S.D., rccunoscându-şi reciproc drepturile succesorale, şi au consimţit la toate menţiunile din el privitoare la calitatea de succesori, întinderea drepturilor succesorale şi alcătuirea masei succesorale.
Puterea doveditoare a certificatului de moştenitor rezidă din acordul de voinţă al părţilor şi, deci, face dovada deplină, atâta timp cât nu s-a dovedit că acordul moştenitorilor este rezultatul unui viciu de consimţământ. Recunoscându-se reciproc drepturile succesorale, acţiunea pentru anularea ccrtificatului de moştenitor pe motiv de viciere a consimţământului este supusă prescripţiei de 3 ani, prevăzută de art. 3 din Decrctul nr. 167/1958.
împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nctemeinicic şi nelegalitate, arătând că autorul său, S.P., a fost de acord cu semnarea şi conţinutul certificatului de moştenitor, care a instituit-o ca moştenitoare pe pârâta-intimată C.N.
Dar, la acea dată, pârâta 1-a indus în eroare pe autorul său, prin manopere dolosive, pretinzând că ar fi fost adoptată de autoarea S.D., fără a avea vreun înscris care să ateste acest fapt, şi că între S.D. şi C.N. nu există nicio legătură de rudenie şi nu există niciun testament în favoarea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 236 din 4 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 1526/2003, s-a respins apelul declarat de reclamantul S.M., pentru considerentele ce urmează.
In mod corect, prima instanţă a reţinut că S.P., D.F. şi C.N. şi-au recunoscut în mod reciproc drepturile în faţa notarului, astfel încât este vorba de o acţiune în anularea certificatului de moştenitor pentru motiv de viciere a consimţământului, supusă prescripţiei de 3 ani, prescripţie care a început la 15 februarie 1982, prin decesul lui S.P., şi a fost reluată la 8 noiembrie 1994, când S.M. putea să solicite anularea certificatului de moştenitor până în luna ianuarie 1996, când s-a împlinit termenul de prescripţie.
împotriva accstei decizii civile a declarat recurs reclamantul S.M., criticând-o pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în sensul că acţiunea promovată de acesta a fost respinsă ca prescrisă, fiind calificată drept acţiune în anulare, ca, de altfel, şi apelul declarat de reclamant. S-a mai arătat că ambele hotărâri sunt nelegale, întrucât acţiunea introdusă de accsta a fost o acţiune în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, întemeiată pe dispoziţiile art. 948 C. civ.
Actele oricărei autorităţi trebuie întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale. Nu se poate invoca faptul că, dacă dispoziţiile Legii nr. 36/1995 ori ale Decretului nr. 40/1953 nu prevăd posibilitatea atacării actelor emise, a certificatului de moştenitor, în speţă, cu acţiunea în constatarea nulităţii absolute, aceasta nu poate fi exercitată.
Aceasta, deoarece acolo unde legea nu dispune, se aplică dreptul comun, în cazul de faţă Codul civil, care reglementează situaţiile în care un act ce încalcă o normă de ordine publică fraudează legea poate fi constatat a fi nul.
Or, în speţă, normele de ordine publică sunt cele referitoare la succesiune, stabilite de Codul civil, potrivit cărora succesiunea se deferă legal sau testamentar.
Examinând decizia civilă recurată, în raport de criticile formulate, de nelegalitate, s-a constatat că rccursul este nefondat, pentru considerentele cc urmează.
Prin emiterea actului a cărui nulitate absolută a fost invocată prin cererea de chemare în judecată nu a fost încălcat un interes obştesc şi care ar atrage nulitatea absolută a actului juridic astfel emis, ci s-a încălcat un interes personal al autorului recurentului-reclamant, situaţie în care actul juridic este sancţionat cu nulitatea relativă,
dreptul la acţiune în invocarea acestei nulităţi fiind prescriptibil, potrivit dispoziţiilor art. 3, raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, pentru eroare asupra calităţii de moştenitor a intimatei-pârâte.
Aceasta deoarece, prin eliberarea certificatului de moştenitor nr. 759 din 4 aprilie 1998, emis de Notariatul de Stat Alexandria, s-au creat două feluri de raporturi, şi anume raporturile între moştenitorii care au consimţit la eliberarea lui şi raporturile terţilor faţă de constatările cuprinse în certificatul de moştenitor.
Recurentul-reclamant se circumscrie catcgoriei de persoane cărora lc sunt aplicabile prima categorie de raporturi juridice, ca moştenitor al autorului S.P., acesta din urmă, la rândul său, fiind moştenitor, alături de intimata-pârâtă şi de D.F., al autoarei S.D., a cărei succesiune s-a dezbătut notarial şi, ca urmare, s-a emis certificatul de moştenitor contestat.
Or, cuprinsul certificatului de moştenitor face dovada deplină împotriva moştenitorilor care au consimţit la eliberarea lui, atâta timp cât actele de voinţă ale acestora, prin care şi-au recunoscut reciproc calitatea drepturilor şi întinderea acestora, nu au fost anulate pentru viciu de consimţământ, inclusiv eroarea, aşa cum se pretinde în speţă.
Concluzia este aceea că actul juridic a cărui nulitate s-a invocat pentru viciu de consimţământ, eroare asupra calităţii de moştenitor a intimatei-pârâte, este sancţionat cu nulitatea relativă, şi nu absolută, cum a susţinut recurentul-reclamant.
în atare situaţie, instanţele de fond şi apel au soluţionat legal litigiul pe excepţia prescrierii dreptului la acţiune al recurentului-reclamant. Ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a dispus respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
| ← Invocarea lipsei consimţământului testatorului. Calitatea... | Declararea unei cote de contribuţie în faţa notarului public.... → |
|---|
