Lipsa discernământului testatorului. Prescripţie
| Comentarii |
|
Lipsa discernământului testatorului reprezintă o cauză de nulitate relativă a actului juridic, faţă de interesul privat ocrotit de norma juridică pretins nesocotită!
Acţiunea în anularea testamentului pentru acest motiv este prescriptibilă în termenul de drept comun de 3 ani, conform art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă de la data încetării din viaţă a testatorului.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1167/2000, în C.P.J.C.C.A. Bucureşti 2000, p. 206
Prin sentinţa civilă nr. 2326 din 27 februarie 1996, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta G.I.C., în contradictoriu cu pârâta O.M.R., a constatat nulitatea relativă a testamentului întocmit la data de 10 aprilie 1989 de defunctul A.I., a anulat certificatul de moştenitor nr. 113 din 8 februarie 1990, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, a constatat că reclamanta este unica moştenitoare a defunctului A.I., decedat la 30 decembrie 1989.
S-a reţinut că probele administrate în cauză au dovedit că la data încheierii testamentului nu exista discernământul testatorului.
Prin decizia civilă nr. 1236 din 30 mai 1997, Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins apelul formulat de pârâta O.M.R., ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 178 din 30 ianuarie 1998, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis recursul formulat de pârâta
0.M.R., a casat decizia civilă nr. 1236 din 30 mai 1997 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
S-a reţinut că se impune reexaminarea tuturor actcior mcdicale anterioare datei de 10 aprilie 1989, în coroborarc cu depoziţiile martorilor, pentru a se aprecia, cu certitudine, dacă testatorul avea sau nu discernământul alterat la data semnării testamentului.
Prin decizia civilă nr. 938 din 20 aprilie 1999, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta O.M.R.
S-a avut în vedere avizul Comisiei Superioare Medico-Legale „Mina Minovici", care a aprobat concluziile raportului de expertiză medicală psihiatrică nr. AI/8805 din 14 noiembrie 1995, efectuat de
1.M.L. Bucureşti.
împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs O.M.R., prin care a criticat decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La data de 19 octombric 1999, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării în contradictoriu cu părţile a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin notele scrise de către pârâta-recurentă.
S-a solicitat examinarea din oficiu a „chestiunii de a şti dacă acţiunea introdusă de reclamantă la 28 februarie 1994 nu este sancţionată de prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, luând în considerare data de 30 februarie 1989, care este
data încctării din viaţă a defunctului al cărui testament este în discuţie".
Curtea constată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca fiind fondată, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept.
Pentru soluţionarea excepţiei invocate este necesar să se stabilească natura nulităţii, dat fiind diferenţa de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
In primul rând, va trebui să se reţină felul nulităţii invocate de reclamantă, respectiv nevalabilitatea consimţământului datorită „lipsei discernământului".
In al doilea rând, întrucât legea nu determină felul nulităţii în situaţia dată, trebuie analizată natura (felul) interesului ocrotit prin dispoziţia încălcată la închiderea actului juridic.
In raport de aspectele prezentate anterior, Curtea a calificat nulitatea solicitată de reclamantă ca fiind relativă, apreciind că în cauză sunt invocate dispoziţii al căror scop este protecţia unui interes personal.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai în cadrul termenului de prescripţie extinctivă.
Potrivit art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţie extinctivă, „dreptul la acţiunc având un aspect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" (art. 1) şi „termenul de prescripţie de 3 ani (...)" (art. 3).
Referitor la modul de calcul al termenului de prescripţie, instanţa a avut în vedere data introducerii acţiunii, pe de o parte (28 februarie 1994), şi, pc de altă parte, data încetării din viaţă a defunctului al cărui testament este în discuţie (30 decembrie 1989).
In raport de dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 938/1999 şi sentinţa civilă nr. 2325/1 996 şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului ca prescrisă.
| ← Certificat de moştenitor. Cauză ilicită | Testament olograf. Aprecierea lipsei discernământului... → |
|---|
