Cerere de anulare a certificatului de moştenitor. Neincluderea unor bunuri în masa succesorală. Partaj suplimentar. Bunuri primite ca dotă
| Comentarii |
|
Neincluderea în masa succesorală a defunctului a unor bunuri primite dotă de mama sa nu poate conduce la desfiinţarea unei dezbateri succesorale realizate şi nu constituie o cauză de anulare a certificatului de moştenitor emis, ci, eventual, poate justi
fica doar efectuarea unui partaj suplimentar. în plus, bunurile primite de mama reclamantului cu titlu de dotă sunt bunuri proprii şi nu devin comune, atât timp cât nu s-a făcut dovada că au fost gratificaţi ambii soţi.
C.A. Bucureşti, Secţia a II l-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia nr. 1906 din 25 octombrie 2006, în Partajul judiciar, p. 240
Prin sentinţa civilă nr. 296 din 15 februarie 2006, pronunţată de Judecătoria Alexandria, în dosarul nr. 3777/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a cere anularea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, invocată de pârâte, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I.M.D. împotriva pârâtelor B.O. şi T.I.F., prin care s-a cerut efectuarea unui partaj succesoral, constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 75 din 27 ianuarie 1994 şi a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 5848 din 3 noiembrie 1997 şi radierea drepturilor pârâtelor din registrul de transcripţiuni; prin aceeaşi sentinţă, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtelor 1203 lei (RON), cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că, întrucât s-a invocat de către reclamant, prin ccrerea sa, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, cererea sa a fost tratată întocmai, respectiv ca o acţiune în constatarea nulităţii unui act juridic, imprescriptibilă, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că, în privinţa certificatului de moştenitor nr. 75 din 27 ianuarie 1994, prin care s-au recunoscut drepturi şi în privinţa reclamantului, acesta a invocat drept motiv de nulitate absolută neincluderea în masa succesorală a defunctului I.A. (la a cărui succesiune certificatul în discuţie se referea) a bunurilor primite dotă de mama sa, I.E., care au devenit bunuri comune.
S-a apreciat însă, pe de o parte, că acest motiv nu poate conduce la desfiinţarea unei dezbateri succesorale realizate, ci, eventual, poate justifica efectuarea unui partaj suplimentar, iar, pe de altă parte, bunurile primite de mama reclamantului cu titlu de dotă sunt bunuri proprii, şi nu devin comune, atât timp cât nu s-a făcut dovada că au fost gratificaţi ambii soţi. în plus, s-a reţinut că nu a fost invocată, în
legătură cu acest certificat de moştenitor, existenţa altor motive de nulitate absolută.
In privinţa cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, s-a reţinut că acesta cuprinde actul de dispoziţie al mamei reclamantului, prin care aceasta a transmis cu titlu oneros partea sa din succesiunea lui I.A. şi alte bunuri proprii ce i-au aparţinut acesteia; fiind un act cu titlu oneros, nu se poate considera că încalcă rezerva succesorală şi nici nu contravine prevederilor art. 960 C. civ.
Cel de-al patrulea capăt de cerere a fost respins ca nefondat, dat fiind caracterul său accesoriu în raport cu primele solicitări ale reclamantului.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 120/A din 17 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 1805/2006, apelantul fiind obligat să plătească intimatelor cheltuieli de judecată în sumă de 690,04 RON. în considerentele deciziei sale, Tribunalul Teleorman a apreciat că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii, el validând toate argumentele reţinute de instanţa de fond, pentru respingerea cererii de chemare în judecată.
împotriva acestei decizii, la 14 iulie 2006, a declarat recurs reclamantul, solicitând ca, în urma admiterii recursului său şi a casării celor două hotărâri pronunţate în cauză, să se verifice înscrisurile false obţinute de I.E. şi de care s-au folosit în proces cele două intimate- pârâte, înscrisuri pentru care recurentul susţine că a cerut expres verificarea şi cercetarea lor chiar de către judecătorie, instanţa de fond refuzând însă acest lucru.
în acest fel, susţine recurentul, instanţa a încălcat actele de procedură, fapt ce i-a produs o vătămare ce nu s-ar putea înlătura decât prin casarea celor două hotărâri (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
Aceste acte sunt: actul de donaţie sub condiţie de trecere în căsătorie a E.B. (devenită I.) cu subofiţerul C.G.; certificatul de moştenitor nr. 684 din 30 august 1973 cu privire la defunctul B.R., obţinut de I.E. prin declaraţii mincinoase, cum că bunicul nu avea niciun fel de avere şi moştenirea lui a devenit vacantă, aspect combătut cu adresa nr. 247 din 23 ianuarie 2006; sentinţa civilă nr. 1951/1978 a Judecătoriei Alexandria; sentinţa civilă nr. 2962 din 11 decembrie 1991 a Judecătoriei Alexandria; certificatul de moştenitor nr. 75 din 27 ianuarie
1994; contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 5848 din 3 noiembrie 1997.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurentul a susţinut că judecata din 8 februarie 2006, de la Judecătoria Alexandria, a avut loc în lipsa sa, în condiţiile necitării sale, deşi ceruse expres printr-o telegramă Judecătoriei Alexandria să fie citat, deoarece nu avea avocat.
S-a precizat că recurcntul îşi menţine şi celelalte motive de apel, pe care le încadrează în prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi că reiterează ccrerea de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei civile nr. 296/2006 a Judecătoriei Alexandria şi a deciziei civile nr. 120/2006, în temeiul art. 281, art. 281 .şi art. 2812 C. proc. civ., deoarece acestea conţin erori materiale, dispoziţii potrivnice, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra unor capete de cerere principale şi accesorii.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea a apreciat că recursul declarat este nefondat, respingându-1 în consecinţă, prin decizia nr. 1906 din 25 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Astfel, Curtea a constatat că susţinerile recurentului, cum că ar fi cerut judecătorului fondului verificarea mai multor înscrisuri prin declanşarea procedurii falsului, sunt lipsite de orice acopcrire în realitatea faptică.
în primul rând, multe din înscrisurile la care recurentul face referire nici nu au format obiectul cercetării judecătoreşti desfăşurate în cauză, cum ar fi actul de donaţie autentificat sub nr. 1410/30 decembrie 1942 de Judecătoria Mixtă Alexandria, certificatul de moştenitor nr. 684 din 30 august 1973, sentinţa civilă nr. 1951/1978 şi sentinţa civilă nr. 2962 din 11 deccmbrie 1991 ale Judecătoriei Alexandria. O parte dintre acestea nu au fost invocate de către recurent în procedura de fond nici măcar ca mijloace probatorii ori în apărare, pentru dovedirea pretenţiilor sale, astfel că nici nu s-ar fi putut pune în discuţie verificarea lor în procedura falsului.
De altfel, astfel cum rezultă şi din motivarea recursului său, falsitatea ori caracterul fraudulos al înscrisurilor la care recurentul facc referire rezidă în aspecte care ţin mai degrabă de condiţiile de legalitate şi validitate ale acestora, şi nicidecum în săvârşirea unor pretinse fapte de fals, înşelăciune etc.
în sfârşit, Curtea a constat că, prin criticile sale subsumate celui dintâi motiv de recurs, recurentul nu face decât să invoce motive noi,
neinvocate în faţa primei instanţe şi o construcţie nouă, prin care tinde să argumenteze de ce terenul în suprafaţă de 4,75 ha, ce a făcut obicctul actului de donaţie autentificat sub nr. 1410/30 decembrie 1942 la Judecătoria Mixtă Alexandria, ar fi trebuit să fie inclus în masa succesorală rămasă de pe urma bunicului B.R. şi nu să fie considerat bun propriu al mamei sale, E.I. şi să fie recunoscut doar acesteia dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate, în procedura Legii nr. 18/1001.
Curtea a reamintit că, în cadrul procesual astfel cum a fost el conturat de reclamant prin cererea iniţială şi prin precizările succesive realizate, s-a pus în discuţie doar dezbaterea succesorală realizată de pe urma lui I.A., tatăl recurentului, şi nu şi cea de pe unna bunicilor, astfel că, fiind vorba despre elemente, apărări şi înscrisuri noi, nein- vocatc în faţa instanţelor de fond, instanţa nu le poate avea în vedere.
Cât priveşte criticile de nelegalitate a certificatului de moştenitor nr. 75/1994, în care nu a fost inclusă şi suprafaţa vizată de recurent de 4,75 ha, curtea le-a găsit nefondate.
în primul rând, cum corect s-a arătat şi de instanţele de fond, neincluderea unor bunuri în masa succesorală nu constituie o cauză de anulare a certificatului de moştenitor, ci un motiv de suplimentare a masei succesorale stabilite iniţial.
în al doilea rând, la data emiterii acestuia, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4,75 ha aparţinea statului, căci reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra amintitului teren s-a realizat la data de 13 mai 1997, când Comisia judeţeană Teleorman a emis titlul de proprietate nr. 5201561.
în al treilea rând, recurentul a renunţat a mai contesta acest titlu de proprietate în faţa Judecătoriei Alexandria, astfel că accst act juridic nefiind anulat, produce depline efecte juridice, beneficiind de prezumţia de legalitate.
De asemenea, în mod corect instanţele de fond au respins, ca nefondat, capătul de cerere privitor la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, atât timp cât nu au fost identificate motive de nulitate care să afecteze validitatea acestuia.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat este nefondat, întrucât judecătorul fondului nu avea obligaţia de a-1 cita pe recurent pentru termenul din 8 februarie 2006, chiar în condiţiile neprezentării acestuia în instanţă la termenul anterior (25 ianuarie 2006) şi a solicitării sale exprese de a fi citat pentru termenul ce se va acorda. Accasta
întrucât recurcntul-reclamant avea termen în cunoştinţă, devenind astfel aplicabilă prezumţia instituită prin dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., de cunoaştere a tuturor termenelor ulterioare.
Pe de altă parte, ca regulă generală, actele de procedură care trebuie îndeplinite într-o cauză sunt stabilite şi dictate prin dispoziţii legale, şi nu prin voinţa părţilor litigante, instanţa de judecată nefiind ţinută a cita părţile când acestea o cer, ci atunci când aceleaşi prevederi ale art. 153 C. proc. civ. sau ale art. 85-100 C. proc. civ. o impun.
| ← Testament şi certificat de moştenitor subsecvent Cauză... | Dispoziţie a primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001.... → |
|---|
