Invocarea lipsei consimţământului testatorului. Calitatea procesuală activă. Caracterul irevocabil al acceptării succesiunii
| Comentarii |
|
1. Prin expertiza grafoscopică a testamentului s-a stabilit că acesta nu a fost semnat de către dispunătoare, ceea ce echivalează cu inexistenţa consimţământului la data naşterii liberalităţii şi determină nulitatea absolută a actului.
2. Conform prevederilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Pot, aşadar, să ceară anularea certificatului de moştenitor doar acele persoane care pot
obţine, în urma anulării, recunoaşterea propriilor lor drepturi succesorale.
Reclamanţii nu au calitatea procesuală activă pentru a solicita anularea liberalităţii, deoarece invocă doar anumite drepturi locative, ce nu sunt de natură a le conferi vocaţie succesorală.
3. Acceptarea succesiunii reprezintă o manifestare de voinţă irevocabilă şi indivizibilă. în condiţiile în care s-a acceptat succesiunea în calitate de moştenitor testamentar, nu mai este necesară o nouă exercitare a dreptului de opţiune succesorală, în calitate de moştenitor legal, dacă o persoană întruneşte ambele calităţi.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2723 din 15 decembrie2003, in P.R. nr. 6/2004, p. 173
Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii Ş.A.L. şi P.I. au chemat în judecată pe pârâta B.M.O. şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea testamentului olograf autentificat sub nr. 265601 din 12 septembrie 1992 şi anularea certificatului de moştenitor nr. 414 din 23 martie 1993, eliberat de notarul public L.C.
în motivarea cererii, se arată că testamentul olograf, deşi arc o încheiere de autentificare, nu a fost scris şi datat de mâna testatoarei, ceea ce atrage nulitatea sa şi a certificatului de moştenitor întocmit în baza acestui testament.
La data de 12 aprilie 2002, pârâta B.O.M. a formulat cerere recon- venţională, prin care a solicitat instanţei ca, în cazul în care va anula certificatul de moştenitor prin care a fost recunoscută ca legatar universal al defunctei T.O., să constate că este, în calitate de nepoată de soră a defunctei, unica moştenitoare acceptantă a succesiunii acesteia.
Prin încheierea din data de 18 aprilie 2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Ş.A.L. şi P.I., faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi regimul juridic al nulităţii relative, fixând termen în vederea judecării cererii reconvenţionale.
La data de 16 mai 2002, Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în cauză, prin care a solicitat instanţei să constatc nulitatea absolută a testamentului olograf autentificat sub nr. 26560 din 12 septembrie 1992, precum şi faptul că nu există moştenitori legali ai defunctei T.O., să constate vacanţa suc
cesorală după defuncta T.O. şi să dispună constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 414 din 23 martie 1993.
Prin sentinţa civilă nr. 4493 din 23 mai 2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 14 C. proc. civ.
învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Sectorului 5, prin sentinţa civilă nr. 5735 din 15 noiembrie 2002, a respins cererea principală ca fiind introdusă de persoane fără legitimare procesuală activă, a respins cererea rcconvenţională ca lipsită de interes, a admis în parte cererea de intervenţie principală formulată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a constatat nulitatea absolută a testamentului defunctei T.M.O., autentificat sub nr. 2660 din 12 septembrie 1992, precum şi a certificatului de moştenitor nr. 414 din 23 martie 1993.
A fost respinsă cererea de constatare a vacanţei succesorale după defuncta T.M.O., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, la data de 12 septembrie 1992, defuncta T.M. (văduvă, fără descendent şi fără părinţi) a instituit-o pe nepoata sa de soră, pârâta-reclamantă B.M.O., legatară universală prin testamentul autentificat sub nr. 26560/1992 la fostul notariat de Stat al Sectorului 5. Acest testament nu poate fi calificat în niciun caz ca fiind olograf, dcoarece a fost scris de secretarul notarului la domiciliul testatorului, identitatea acestuia fiind verificată de notarul public, care atestă că T.M.O. (bolnavă şi netransportabilă) a consimţit la autentificarea testamentului şi a semnat toate cele trei exemplare ale acestuia.
în urma decesului testatoarei T.M.O, a fost deschisă succesiunea acesteia, fostul Notariat de Stat al Sectorului 5 emiţând certificatul de moştenitor nr. 414 din 23 martie 1993, prin care s-a constatat că pârâta-reclamantă B.M.O. este legatară universală, conform testamentului menţionat.
în urma plângerii penale formulate de reclamanta-pârâtă S.A.L., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus efectuarea unei expertize grafice a testamentului, în urma căreia s-a constatat că semnătura de pe înscris a fost cxecutată de T.A., iar nu de către T.M.O., ceea ce conduce la concluzia inexistenţei consimţământului testatoarei la întocmirea actului juridic al liberalităţii, acesta reprezentând o cauză de nulitate absolută.
în cursul procesului, în favoarea pârâtei-reclamante B.M.O. s-a eliberat certificatul de calitate de moştenitor nr. 46 din 18 septembrie 2000, din care rezultă că, de pe urma defunctei T.M.O., decedată la data de 3 ianuarie 1993, nu au rămas bunuri mobile sau imobile, unica moştenitoare fiind B.M.O., în calitate de moştenitor legal, fiind nepoată de soră predecedată.
Instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor-pârâţi, deoarece aceştia sunt terţi faţă de moştenirea lăsată de defuncta T.M.O. (chiriaşi ai unui imobil pe care l-ar fi revendicat pârâta-reclamantă, în calitate de succesoare a defunctei) şi, prin urmare, nu tind să-şi protejeze niciun drept lezat prin actul juridic nul.
în ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a considerat-o întemeiată, în parte, în privinţa nulităţii absolute a testamentului, pentru lipsa consimţământului testatoarei, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
întrucât nulitatea testamentului atrage şi nulitatea certificatului de moştenitor emis în baza sa, cererea de intervenţie a fost apreciată ca întemeiată şi sub aspectul nulităţii acestui act juridic.
Cu privire la cererea reconvenţională prin care pârâta-reclamantă B.M.O. a solicitat să se constate că, în calitate de nepoată de soră a defunctei, este şi unica moştenitoare legală, instanţa a constatat că cererea este lipsită de interes, deoarece, între timp, aceasta a obţinut un certificat de calitate de moştenitor în conformitate cu dispoziţiile art. 672 C. civ.
Instanţa a mai reţinut că, întrucât din aceste certificate rezultă că defuncta a lăsat ca moştenitor legal pe pârâta-reclamantă B.M.O., moştenirea nu este vacantă, motiv pentru care a respins, sub acest aspect, cererea de intervenţie principală a intervenientului Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nefiind îndeplinite condiţiile art. 680, art. 700 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 725A din 11 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi Ş.A.L. şi P.I. împotriva sentinţei civile nr. 5737 din 15 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Tribunalul a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că reclamanţii-pârâţi nu au calitate procesuală activă pentru a solicita constatarea nulităţii testamentului defunctei T.M.O., fiind terţi faţă de
moştenirea acesteia şi, prin urmare, nu sunt în măsură să invoce încălcarea vreunui drept succesoral care le-ar aparţine şi care le-ar fi fost lezat prin întocmirea testamentului.
S-a mai reţinut că sunt nefondate şi susţinerile apclanţilor-recla- manţi, precum şi cele ale apelantului-intervenient Ministerul Finanţelor Publice, privind încălcarea dispoziţiilor art. 84-86 din Legea nr. 36/1995, câtă vreme asupra unei persoane se poate întruni calitatea de moştenitor testamentar cu cea de moştenitor legal, iar certificatul de calitate succesorală nu reprezintă un nou certificat de moştenitor, ci constată numai calitatea pârâtei-reclamante de moştenitor legal al defunctei.
A fost considerată ca nefondată şi susţinerea apelantului Ministerul Finanţelor Publice privind greşita respingere a cererii de constatare a vacanţei succesorale, deoarece actul de acceptare succesorală este irevocabil, iar pârâta a acceptat moştenirea defunctei în calitate de moştenitor testamentar, considerându-se, astfel, că a acceptat moştenirea pentru totdeauna, neavând relevanţă că, ulterior, testamentul ce-i conferea calitatea de moştenitor a fost anulat, câtă vreme aceasta este unicul moştenitor legal al defiinctei.
Pe de altă parte, calitatea de moştenitor al defunctei este dată de calitatea intimatei de nepoată de soră predeccdată, după cum rezultă din actele de stare civilă, aceasta culegând în întregime moştenirea defunctei T.M.O., în condiţiilc în care soţul defunctei nu avea capacitate succesorală la momentul deschiderii succesiunii, fiind pre- deccdat.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat şi motivat recurs atât apelanţii-reclamanţi-pârâţi Ş.A.L. şi P.I., cât şi apelantul-intervcnicnt Ministerul Finanţelor Publice.
1. Prin motivele de recurs formulate, apelanţii-reclamanţi-pârâţi Ş.A.L. şi P.I. critică decizia instanţei de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub accst aspect, se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, întrucât, potrivit acestor dispoziţii, pot contesta un certificat de moştenitor, pe calea unei acţiuni în anulare, nu numai persoanele care au pretenţii la moştenire şi care ar avea vocaţie succesorală, dar şi orice alte persoane prejudiciate prin emiterea certificatului de moştenitor. Or, reclamanţilor le-au fost lezate drepturile lor locative prin întocmirea testamentului şi eliberarea certificatului de moştenitor.
Se mai invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 84-86 din Legea nr. 36/1995, potrivit cu care certificatul de calitate de moştenitor se poate emite numai în situaţia în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului, nu şi după emiterea certificatului de moştenitor, şi se susţine că acceptarea succesiunii s-a făcut după termenul de 6 luni, întrucât a intervenit doar o acceptare a moştenirii în calitate de moştenitor testamentar, nu şi de succcsor legal.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 88 din Legea 36/1995, „cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor, pot cere instanţei de judecată anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii".
Rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate că pot solicita anularea certificatului de moştenitor numai cei care pot obţine, în urma acestei anulări, stabilirea propriilor lor drepturi succesorale. Pe cale de consecinţă, numai persoanele cu vocaţie succesorală ar putea solicita anularea certificatului de moştenitor, pentru că numai acestor persoane li s-ar putea recunoaşte drepturi succesorale proprii, ca urmare a anulării certificatului de moştenitor.
Existenţa unor drepturi locative, nereprezentând o dovadă a vocaţiei succesorale, nu naşte posibilitatea pentru reclamanţii-pârâţi de a solicita anularea certificatului de moştenitor, întrucât, chiar şi în eventualitatea unei anulări a certificatului de moştenitor, nu „li se stabilesc drepturi succesorale conform legii", aşa cum prevede art. 88 din Legea nr. 36/1995.
In ceea ce priveşte critica vizând greşita eliberare a certificatului de calitate de moştenitor nr. 46 din 18 septembrie 2002, prin aplicarca art. 86 din Legea 36/1995, curtea constată că această pretenţie de anulare a certificatului de calitate de moştenitor nu a constituit şi obiect al cererii de chemare în judecată.
Prin cererea introductivă de instanţă, s-a solicitat numai anularea testamentului olograf nr. 26560 din 12 septembrie 1992 şi anularea certificatului de moştenitor nr. 414 din 23 martie 1993.
Anularea certificatului de calitate de moştenitor reprezintă o pretenţie nouă, formulată pentru prima dată în căile de atac exercitate şi este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 294 C. proc. civ.
Critica vizând neacceptarea succesiunii în termen legal este, de asemenea, nefondată, deoarece actul de opţiune succesorală este un
act juridic irevocabil şi indivizibil. Odată acceptată succesiunea în calitate de moştenitor testamentar, nu este necesară o nouă exercitare a dreptului de opţiune succesorală, în calitate de moştenitor legal, pentru situaţia în care ambele calităţi sunt întrunite, date fiind tocmai caracteristicile menţionate ale actului de opţiune succesorală.
2. Prin recursul formulat, Ministerul Finanţelor Publice critică hotărârea instanţei de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că, urmare a constatării nulităţii certificatului de moştenitor nr. 414/1993, intimata B.M.O. nu mai putea avea calitatea de moştenitor legal, conform unui certificat de calitate de moştenitor, eliberat în anul 2002, astfel încât moştenirea trebuia a fi constatată ca fiind vacantă.
Nici acest recurs nu este fondat.
Potrivit art. 680 C. civ., „în lipsă de moştenitor legal sau testamentar, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului".
Prin urmare, numai lipsa oricăror moştenitori legali sau testamentari, sau a vocaţiei succesorale concrete, care să cuprindă întreaga masă succesorală, determină trecerea patrimoniului succesoral în proprietatea statului.
în cauză, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 46 din 18 septembrie 2002, neanulat pe cale judecătorească (instanţa nepu- tându-se pronunţa în această fază procesuală asupra acestei nulităţi pentru considerentele expuse în analiza primului recurs), există un moştenitor legal al succesiunii, astfel încât, nefiind întrunite condiţiile art. 680 C. civ., succesiunea nu se poate declara vacantă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 316 raportat la art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins recursurile ca nefondate.
în baza art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 1169 C. civ., a fost respinsă cererea de plată a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata B.M.O., ca nedovedită.
| ← Testament olograf. Aprecierea lipsei discernământului... | Certificat de moştenitor. Vicii de consimţământ Natura... → |
|---|
