Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii. Stabilirea greşită a cotelor. Neparticiparea unuia dintre moştenitori. Nulitate relativă. Posibilitatea stabilirii corecte a cotelor în acţiunea de partaj subsecventă eliberării certificatului de
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 25 mai 2005, reclamantele A.M. şi C.A.M. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta O.M., să se dispună anularea parţială a următoarelor certificate de moştenitor: certificat de moştenitor nr. 53/1964, certificat de moştenitor nr. 266/1973, certificat de moştenitor nr. 151/1987, certificat de moştenitor nr. 424/1994, certificat de moştenitor nr. 43/2000 şi să se dispună ieşirea din indiviziune asupra apartamentului situat în str. E.C. nr. 30, sectorul 1, Bucureşti, în sensul de a fi atribuit în natură reclamantelor, cu obligarea acestora la plata sultei către pârâtă.
Prima instanţă, faţă de excepţia prescrierii dreptului de a mai solicita anularea certificatelor de moştenitor ale reclamantelor, a reţinut că, potrivit certificatului de moştenitor al defiinctei H.R. au rămas ca moştenitori H.V. şi B.A.V., în calitate de fii ai defunctei, stabilindu-se şi cotele ce le revin din masa succesorală, că această cerere vizează anularea parţială a acestui certificat de moştenitor, respectiv să se constate o nulitate care sancţionează nerespectarea la încheierea unui act juridic civil a unei norme care ocroteşte un interes particular, că nulitatea relativă nu poate fi invocată decât de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea unui act juridic civil, astfel încât, eventual, defunctul H.l. ar fi putut invoca această nulitate parţială în termenul prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, deci în termenul de prescripţie de 3 ani, că în speţă, defunctul H.I., deşi a cunoscut sau putea să cunoască despre decesul numiţilor H.R. şi H.V., nu şi-a manifestat niciodată intenţia de a contesta acest certificat de moştenitor şi nici de a accepta succesiunea acestora, având în vedere că legea arată că nimeni nu poate fi obligat în a accepta o succesiune care nu i se cuvine, art. 686 C. civ. şi că acesta trebuia să se conformeze dispoziţiilor art. 700 C. civ., respectiv să-şi manifeste intenţia în termenul de 6 luni de la data decesului acestor defuncţi sau de la data de la care a cunoscut de acest deces.
II. în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Tribunalul a constatat că în mod corect prima instanţă a adoptat această soluţie având în vedere că motivele de nulitate invocate pot atrage nulitatea relativă, iar nu absolută, în acest sens fiind de subliniat că diferenţa între nulitatea absolută şi cea relativă este determinată de natura interesului ocrotit prin normele încălcate, respectiv în funcţie de interesul general obştesc sau de interesul particular, nu în funcţie de caracterul imperativ al respectivei norme, că, în aceste condiţii, stabilirea greşită a cotelor, cât şi neparticiparea unuia dintre moştenitori la dezbaterea succesiunii pot atrage nulitatea relativă, astfel că acţiunea în constatarea acesteia este o acţiune prescriptibilă, supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
III. Curtea a constatat nefondat motivul de recurs prin care se susţine că instanţa de apel nu a analizat motivul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, raportat la faptul că obiectul cererii îl constituie constatarea nulităţii absolute parţiale pentru încălcarea regulilor devoluţiunii legale a moştenirii, imprescriptibilă, iar nu constatarea unei nulităţi relative, aceste norme având un caracter imperativ şi ocrotind un interes general, având în vedere că, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, această problemă a fost tratată pe larg şi în mod legal. Astfel, în mod corect a fost interpretat petitul cererii, situaţia de fapt raportată la temeiul de drept, reţinându-se că în realitate motivele invocate pentru constatarea nulităţii certificatelor de moştenitor atrag nulitatea relativă, iar nu absolută, interesul ocrotit fiind particular, iar nu general, obştesc. Ca atare, acţiunea este prescriptibilă, termenul de prescripţie de trei ani de la emiterea actelor în cauză fiind împlinit cu mult înainte de formularea acţiunii în speţă.
Curtea a constatat fondate motivele de recurs privind greşita soluţionare a cererii de ieşire din indiviziune. într-adevăr, potrivit art. 728 C. civ., nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, refuzul instanţelor de a dezlega această cerere pe motiv că din actele părţilor nu rezultă că acestea ar deţine 1/1 din imobil şi că acestea s-ar contrazice sub aspectul cotelor echivalează cu denegarea de dreptate, atâta timp cât nu a rezultat că ar mai exista vreun alt succesor care nu a fost atras în proces, ci faptul că notarul nu a trecut în masele succesorale în mod corect cotele din imobil, ţinând cont de succesiunile dezbătute succesiv.
Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor şi a cotelor succesorale. Acesta nu face dovada dreptului de proprietate şi, ca atare, cotele părţi din bunurile aflate în masa succesorală, dacă au fost determinate greşit, şi din acest motiv ar rezulta că părţile aflate în indiviziune nu deţin un întreg sau mai mult de un întreg, pentru ca părţile să nu pară a fi condamnate să rămână perpetuu în indiviziune, cu încălcarea art. 728 C. civ., instanţa trebuie să refacă aceste calcule ale cotelor din dreptul de proprietate menţionate în masa succesorală, de cuius-ul neputând transmite mai mult decât avea.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., decizia nr. 692/R din 4 mai 2010
| ← Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii.... | Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii.... → |
|---|
