Certificat de moştenitor. Acţiune în constatarea nulităţii. Includerea unui bun propriu al celuilalt soţ în masa succesorală. Nulitate relativă. Prescripţie

Comentarii

0

1. în privinţa anulării unui certificat de moştenitor, se deosebeşte după cum partea care invocă nulitatea a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui sau are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat acordul la emiterea certificatului de moştenitor.

In cauza de faţă, reclamantul a participat la procedura succesorală notarială — astfel cum reiese din chiar menţiunile certificatului de moştenitor a cărui anulare se solicită — caz în care certificatul de moştenitor are valoarea unei convenţii, iar anularea lui poate fi cerută numai pentru vicii dc consimţământ sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absolută, potrivit dreptului comun.

Având în vedere motivele pe care se întemeiază prezenta cerere de chemare în judecată, cauza de nulitate incidenţă în speţă nu poate fi decât eroarea - viciu de consimţământ, ca falsă reprezentare a realităţii, ce cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului juridic la emiterea certificatului de moştenitor cu acordul reclamantului, conform art. 954 C. civ.

Prin urmare, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

II. Curtea a reţinut următoarele:

Din verificarea petitului acţiunii civile deduse judecăţii, astfel cum a fost precizată, s-a reţinut că reclamantul a solicitat anularea certificatului de moştenitor nr. 393/1803/1993 emis de notariatul de Stat Sector 5, susţinând că în mod eronat în cuprinsul acestui act s-a menţionat că apartamentul contractat cu plata în rate prin contractul nr. 27171/5/1992 este bun comun, întrucât, deşi defuncta a decedat la data de 4 septembrie 1992, imobilul astfel dobândit a fost achitat integral în 1997, cu contribuţia sa exclusivă.

Potrivit art. 88 din Legea nr. 36/1995, cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii, această dispoziţie fiind similară celei înscrise în art. 23 alin. (1) din Decretul nr. 40/1953, act normativ sub imperiul căruia a fost emis certificatul de moştenitor a cărui anulare se solicită pe această cale.

Cât priveşte prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunii în anularea certificatului de moştenitor, în mod corect s-a raportat instanţa de fond la circumstanţele de fapt şi de drept în care s-a procedat la eliberarea certificatului de moştenitor, cauza de nulitate fiind întotdeauna concomitentă încheierii actului în raport de care se susţine existenţa unei cauze de nulitate şi presupunând nerespectarea uneia dintre condiţiile legale referitoare la validitatea actului respectiv.

Astfel, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurent şi chiar din cuprinsul certificatului de moştenitor, reclamantul a participat la procedura succesorală notarială finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor în raport de care se invocă nulitatea.

Or, în cazul în care toţi moştenitorii sunt prezenţi în faţa notarului şi solicită eliberarea certificatului de moştenitor, recunoscându-şi reciproc drepturile succesorale şi consimţind la toate menţiunile referitoare la calitatea de succesori şi la alcătuirea drepturilor succesorale, certificatul de moştenitor astfel emis este întocmit pe baza acordului între moştenitori cu privire la calitatea şi întinderea drepturilor acestora, cât şi cu privire la bunurile ce compun masa succesorală, acord consemnat în încheierea finală emisă de notarul sesizat cu dezbaterea succesiunii, în temeiul căreia se procedează la întocmirea certificatului de moştenitor.

Pe de altă parte, motivul de nulitate invocat vizează includerea în masa partajabilă a unui imobil, în raport de care reclamantul susţine că nu făcea parte din masa partajabilă întrucât, deşi contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat anterior decesului defunctei, aşadar, în timpul căsătoriei acesteia cu reclamantul-recurent, plata preţului apartamentului s-a făcut abia în anul 1997, de către reclamant.

în raport de aceste susţineri, în mod corect a fost calificată de instanţa de fond cauza de nulitate ca fiind o cauză de nulitate relativă, temeiul acţiunii formulate de reclamant fiind reprezentat de eroarea în care acesta pretinde că s-a aflat în momentul dezbaterii succesiunii asupra calităţii de bun comun a apartamentului dobândit potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 27171/5/1992.

în mod corect s-a apreciat că termenul de prescripţie a început să curgă de la data emiterii certificatului de moştenitor, câtă vreme, în mod cert, reclamantul cunoştea, la acest moment, atât modalitatea de dobândire a bunului în cauză, cât şi faptul că preţul urma a se achita în rate, fiind parte contractantă, astfel cum se menţionează în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 27171/5/1992. Or, prin raportare la data formulării acţiunii, acest termen era deja împlinit.

Vezi şi alte speţe de drept civil: