Nulitatea certificatului de moştenitor. Succesibil care nu a acceptat moştenirea în termen. Calitate procesuală activă. Dezbaterea moştenirii de către instanţă şi constatarea inexistenţei calităţii de moştenitor a reclamantului
| Comentarii |
|
I. Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2004 pe rolul Judecătoriei Sector 4, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta
B.(fostă B.)E., pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea certificatelor de moştenitor eliberate în urma decesului tatălui său, B.P., şi al mătuşii sale, P.(fostă B.)M., să constate deschisă succesiunea defuncţilor B.P. şi P.(fostă B.)M., să stabilească masa succesorală, moştenitorii şi cotele fiecăruia.
Pe fond, prin sentinţa civilă nr. 679/4 februarie 2005, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a accepta succesiunea şi a respins cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că decesul lui B.P. a intervenit la 23 martie 1987, iar reclamantul nu a acceptat nici expres şi nici tacit moştenirea, în termenul legal de opţiune succesorală.
II. în apel, prin decizia civilă nr. 791A/23 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 679/4 februarie 2005 şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, reţinând că la data dezbaterii succesiunii era în vigoare Decretul nr. 40/1953, act normativ care impunea obligativitatea citării la dezbaterea succesiunii a tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală, iar ascunderea cu rea-credinţă a existenţei descendentului de către rudele colaterale atrage în principiu sancţiunea nulităţii certificatului de moştenitor.
III. în recurs, prin decizia civilă nr. 1316/9 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IH-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat recursul, arătând că excepţia prescripţiei dreptului de a accepta succesiunea este o apărare de fond, iar nu o excepţie de procedură care să fi dus la respingerea cererii iară a intra în cercetarea fondului. Totodată, a reţinut că prima instanţă a respins cererea pentru lipsa calităţii procesuale active, excepţie ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, iar acceptarea sau nu a celor două succesiuni este o problemă ce ţine de fondul litigiului dezbaterii celor două succesiuni, urmând ca prima instanţă să administreze noi probe.
IV. La prima rejudecare după casare, prin sentinţa civilă nr. 6294/3 noiembrie 2006, instanţa a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată, întrucât acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic este imprescriptibilă. Totodată, în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului reclamantului de a accepta succesiunea, instanţa a reţinut că reclamantul s-a dezinteresat total de tatăl său şi că nu a existat o cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii şi chiar dacă ar fi existat o asemenea cerere nu s-a iacut dovada unei împrejurări excepţionale care să-l fi împiedicat să accepte succesiunea.
S-a reţinut că neacceptarea în termen de către reclamant a moştenirii tatălui său are drept consecinţă pierderea calităţii de moştenitor, iar, pe cale de consecinţă, reclamantul nu are calitate procesuală activă.
V. în apel, prin decizia nr. 454A/5 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ. şi a respins în mod greşit cererea ca neîntemeiată, întrucât instanţa de control a stabilit că reclamantul are calitate procesuală activă.
VI. La a doua rejudecare după casare, prin sentinţa civilă nr. 1922/28 martie 2008, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul B.M.; a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. 718/19 august 1987 emis de notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotelor; a constatat că moştenitori ai deiunctului B.P. - decedat la 23 martie 1987 sunt B.E. (soră) cu o cotă de 1/2 din masa succesorală şi P.M. (soră) cu o cotă de 1/2 din masa succesorală; a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor cu privire la componenţa masei succesorale; a constatat nulitatea abso-
Iută parţială a certificatului de moştenitor nr. 546/26 aprilie 1990 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti şi a certificatului suplimentar de moştenitor nr. 34/30 martie 2000 emis de BNP G.E. în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotelor; a constatat că moştenitor al defunctei P.M. — decedată la 6 decembrie 1989 este B.E. (soră), căreia îi revine întreaga masă succesorală; a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor şi ale certificatului de moştenitor suplimentar cu privire la componenţa masei succesorale şi a respins cererea părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 23 martie 1987 a decedat B.P. şi că la data de 3 august 1987, pârâta B.E. a formulat o cerere la notarul şef pentru deschiderea succesiunii lui
B.P., arătând că moştenitoare sunt cele două surori ale defunctului, respectiv B.E. şi P.M., iar masa succesorală este formată dintr-un teren şi construcţie aflate în Bucureşti, str. B. nr. 3.
în urma dezbaterii moştenirii, s-a emis certificatul de moştenitor nr. 718/19 august 1987 de către Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a stabilit că moştenitoare în cote de 1/2 fiecare sunt B.E. şi P.M., iar masa succesorală este formată din cota de 1/3 din imobilul situat în Bucureşti, str. B. nr. 3, sector 4, cotă dobândită prin moştenire de la părinţi, conform certificatului de moştenitor nr. 250/1979 şi certificatului de moştenitor nr. 401/1980, ambele emise de Notariatul de Stat al Sectorului 4.
Din cuprinsul încheierii nr. 14/19 august 1987 reiese că cele două surori au declarat notarului că defunctul lor frate era necăsătorit, nu avea descendenţi, nici alţi fraţi sau surori predecedaţi, părinţii fiind predecedaţi.
Instanţa a reţinut că la data dezbaterii succesiunii era în vigoare Decretul nr. 40/1953, republicat, care prevedea obligativitatea citării la dezbaterea succesiunii a tuturor persoanelor cu vocaţie succesorală. Or, în speţa de faţă, rudele sale colaterale, respectiv mătuşile sale au ascuns cu rea-credinţă existenţa descendentului, unicul scop fiind acela de a-1 înlătura de la moştenire.
Reaua-credinţă a pârâtei rezultă din recunoaşterea făcută de aceasta prin întâmpinare, în sensul că la data deschiderii succesiunii defunctului B.P. ştia că acesta fusese căsătorit şi că avea un copil, dar cu care nu mai ţinuse legătura, copilul fiind încredinţat mamei, şi din înscrisurile din dosarul succesoral al defUnctului B.P. nr. 820/1987 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti, unde pârâta
B.E. şi defuncta P.(fostă B.)M. au declarat că defunctul nu are descendenţi.
Singura posibilitate pe care o are descendentul omis de la succesiune este să ceară anularea certificatului de moştenitor emis cu neres-pectarea prevederilor privind citarea tuturor moştenitorilor, aşa cum prevede actualul art. 88 (fostul art. 23 din Decretul nr. 40/1953) din Legea nr. 36/1995.
Prin decizia nr. 791 A/23 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. 3467/2005, s-a stabilit că reclamantul are calitatea procesuală activă de a cere anularea certificatului de moştenitor, soluţia fiind menţinută prin decizia nr. 13161/9 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a, cu menţiunea că instanţa de fond trebuie să administreze probe pentru a constata dacă reclamantul a acceptat în termenul legal succesiunea.
în temeiul art. 88 din Legea nr. 36/1995 modificată, art. 948 C. civ. şi art. 968 C. civ., instanţa a admis primul capăt de cerere şi a anulat parţial certificatul de moştenitor nr. 718/19 august 1987, emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti de pe urma defunctului
B.P., în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor şi cotele, întrucât la baza emiterii acestui certificat au stat declaraţii neconforme cu realitatea ale celor două moştenitoare.
Pentru raţiuni identice, în temeiul art. 88 din Legea nr. 36/1995 modificată, art. 948 C. civ. şi art. 968 C. civ., instanţa a admis capătul de cerere privind anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. 546/26 aprilie 1990, emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti de pe urma defunctei P.M. şi a certificatului suplimentar de moştenitor nr. 34/30 martie 2000 emis de BNP G.E., în ceea ce priveşte calitatea de moştenitor şi cotele, întrucât la baza emiterii acestui certificat au stat declaraţii neconforme cu realitatea ale moştenitoarei pârâte B.E.
Cât priveşte constatarea calităţii de moştenitor a reclamantului, instanţa a verificat dacă acesta a acceptat succesiunea în termen sau dacă există vreo cauză pentru repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.
La 7 ianuarie 2002, reclamantul a aflat că tatăl său a decedat la 23 martie 1987, când i s-a eliberat certificatul de deces, aşa cum rezultă din copia certificatului de deces şi din susţinerile pe fondul cauzei cuprinse în practicaua sentinţei civile nr. 679/4 februarie 2005. Ulterior, în 20 septembrie 2004, reclamantul, printr-o notificare, a solicitat pârâtei
B.E. şi lui P.M. să recunoască că este singurul moştenitor al defunctului B.P. şi să ajungă la o rezolvare amiabilă a acestei probleme.
Potrivit art. 700 alin. (1) C. civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni de la deschiderea moştenirii, care, potrivit art. 651 C. civ., este data decesului. Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie şi a început să curgă la 23 martie 1987. Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi acceptat moştenirea în mod expres, prin înscris autentic sau privat, conform art. 689 C. civ. şi nici tacit, conform art. 690-691 C. civ., în termenul legal de opţiune succesorală. Instanţa a reţinut că în cauza de faţă nu s-ar putea discuta problema suspendării termenului de prescripţie de 6 luni întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, întrucât reclamantul a împlinit 18 ani la 28 aprilie 1973 (fiind născut la 28 aprilie 1955), deci cu 4 ani anterior decesului tatălui său.
Cât priveşte o eventuală repunere în termenul de acceptare a moştenirii, instanţa a reţinut că, potrivit art. 700 alin. (2) C. civ., moştenitorul ce a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său din motive de forţă majoră poate fi repus în termenul de acceptare a succesiunii la cererea acestuia, instanţa putând prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea.
Articolul 19 din Decretul nr. 167/1958 a modificat parţial art. 700 alin. (2) C. civ., în sensul că repunerea în termenul de prescripţie este posibilă numai dacă depăşirea acestuia s-a datorat unei cauze temeinic justificate, iar nu a unei cauze de forţă majoră, aceasta fiind, prin apariţia Decretului nr. 167/1958, o cauză de suspendare a cursului prescripţiei.
Prin cauză temeinic justificată trebuie să se înţeleagă acele împrejurări care, fără a avea caracterul forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind vorba despre nişte piedici relative, iar nu absolute.
în speţa de faţă, reclamantul a invocat drept cauză temeinică pentru necunoaşterea decesului tatălui său faptul că acesta din urmă s-a dezinteresat de reclamant de când a fost încredinţat mamei odată cu divorţul.
Necunoaşterea datei morţii tatălui său nu trebuie să fie imputabilă reclamantului pentru a opera repunerea în termenul de acceptare a succesiunii. Or, reclamantul nu a cunoscut faptul că tatăl său a decedat pentru că nu a existat o relaţie firească tată - fiu bazată pe afecţiune şi sprijin reciproc. Susţinerile reclamantului, în sensul că mătuşile sale nu l-au anunţat cu privire la decesul tatălui său, pentru a moşteni ele singure averea defunctului, au avut efect doar în ceea ce priveşte posibilitatea de a fi anulate certificatele de moştenitor emise ca urmare a omisiunii sale, dar nu pot justifica acceptarea moştenirii de către reclamant în termenul legal. Faptul că nu a menţinut legătura cu tatăl său, că nu s-a interesat de soarta acestuia şi că mătuşile sale nu l-au anunţat cu privire la moartea tatălui său nu poate constitui o cauză temeinică justificativă de repunere a reclamantului în termenul de acceptare a succesiunii, cu atât mai mult cu cât acesta aflase de moartea tatălui său din 7 ianuarie 2002, iar până în 20 septembrie 2004, când a trimis o notificare pârâtei, nu a efectuat niciun act de acceptare a moştenirii.
In concluzie, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unei cauze temeinic justificate care să-l fi împiedicat să accepte succesiunea în termen şi a formulat cererea de chemare în judecată la mai mult de 2 ani de la aflarea faptului că tatăl său decedase.
In temeiul art. 675 C. civ., reţinând că reclamantul, care este descendent de gradul I al delunctului B.P., nu a acceptat moştenirea nici tacit, nici expres, instanţa a constatat că moştenitori ai defunctului
B.P., decedat la 23 martie 1987, sunt B.E. (soră) cu o cotă de 1/2 din masa succesorală şi P.M. (soră) cu o cotă de 1/2 din masa succesorală. Instanţa a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor nr. 718/19 august 1987 emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucureşti de pe urma defunctului B.P. cu privire la componenţa masei succesorale, respectiv o cotă de 1/3 din imobilul din Bucureşti, str. B. nr. 3, sector 4.
De asemenea, cât priveşte succesiunea deschisă de pe urma mătu-şii sale, P.(fostă B.)M., decedată la 6 decembrie 2989, instanţa a reţinut că reclamantul este străin de moştenire, pentru aceleaşi considerente, ca şi în cazul moştenirii tatălui său.
In temeiul art. 675 C. civ., instanţa a constatat că moştenitor al defunctei P.M. este B.E. (soră), căreia îi revine întreaga masă succesorală. Instanţa a menţinut dispoziţiile certificatului de moştenitor nr. 546/26 aprilie 1990 emis de către Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti de pe urma defiinctei P.M. şi a certificatului suplimentar de moştenitor nr. 34/30 martie 2000 emis de BNP G.E. cu privire la componenţa masei succesorale.
VII. Apelul a fost respins ca nefondat.
VIII. Curtea a reţinut următoarele:
Efectele nulităţii actului juridic civil sunt consecinţele juridice ale aplicării acestei sancţiuni, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de validitate, conducând astfel la restabilirea legalităţii.
Raportat la consideraţiile expuse anterior, efectul anulării unui certificat de moştenitor constă în aceea că sunt înlăturate constatările notarului, rezultate ale modului în care acesta a aplicat normele de drept succesoral la situaţia din speţă. Din contră, aplicarea unei asemenea sancţiuni civile nu poate produce nicio urmare în planul regulilor de devoluţiune succesorală, care sunt stabilite prin normele juridice respective.
în aceste condiţii, anularea celor două certificate de moştenitor care formează obiectul cauzei are drept unică consecinţă deschiderea posibilităţii instanţei de a proceda ea însăşi la o aplicare a normelor de drept succesoral la situaţia din speţă, deoarece existenţa actelor juridice respective ar fi constituit un fine de neprimire al celui de-al doilea capăt de cerere.
Nimic nu împiedică însă instanţa ca, reanalizând situaţia de fapt, de data aceasta şi prin prisma mijloacelor de apărare şi a probelor administrate de partea care nu a fost citată în cadrul procedurii succesorale notariale, să ajungă la aceleaşi constatări cu privire la elementele care definesc dezbaterea succesiunii: deschiderea succesiunii, calitatea de moştenitori şi masa succesorală. O asemenea ipoteză se regăseşte şi atunci când moştenitorul care nu a fost legal citat se dovedeşte a fi străin de succesiune prin neacceptarea acesteia în termenul de opţiune prevăzut de art. 700 C. civ., deoarece atât atunci când acesta nu există, cât şi atunci când pierde titlul de moştenitor în condiţiile arătate, succesiunea este culeasă de rudele defunctului într-un grad mai îndepărtat.
Practic, situaţia este similară aceleia în care hotărârea unei instanţe este desfiinţată în calea de atac, ca urmare a necitării uneia dintre părţi. încălcarea formei de procedură respective este sancţionată prin desfiinţarea hotărârii, dar, în rejudecare, instanţa poate pronunţa o soluţie diferită sau, din contră, aceeaşi soluţie.
Este irelevantă cauza de nulitate a actului juridic disputat, astfel că, indiferent de gravitatea încălcării unei norme juridice care conduce la aplicarea acestei sancţiuni, nu se poate obţine mai mult decât înlăturarea efectelor sale. Ca atare, în urma constatării nulităţii certificatului de moştenitor, recurentul-reclamant nu poate pretinde repunerea sa în termenul de acceptare a moştenirii, care ar constitui o sancţiune suplimentară aplicată pârâtei şi un beneficiu acordat acestuia, deşi ele nu sunt prevăzute de lege.
Anularea actelor emise în urma procedurii succesorale notariale nu are nicio urmare nici în ceea ce priveşte vocaţia pârâtei de moştenitoare a celor doi defuncţi, care nu îşi avea izvorul în aceste certificate, ci în dispoziţiile legale din materia succesiunii. Astfel, vocaţia succesorală generală, adică vocaţia potenţială (eventuală) de a culege moştenirea este dată de art. 672 C. civ., iar vocaţia succesorală concretă de faptul neînlăturării de la moştenire de succesibilul chemat de lege în rang preferabil, care este străin de moştenire prin neacceptare.
Sunt nule toate actele efectuate de notar în cadrul procedurii succesorale desfăşurate fară citarea recurentului-reclamant, inclusiv actele prin care s-au finalizat aceste proceduri, nu însă şi cererile de deschidere a moştenirii formulate de către pârâtă, deoarece pentru introducerea lor nu era necesară citarea prealabilă a reclamantului. Ca atare, cele două cereri, formulate înainte de împlinirea celor două termene de prescripţie care au curs de la data deschiderii fiecăreia dintre succesiuni, îşi păstrează semnificaţia de acte de acceptare a celor două moşteniri.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 1647 din 30 noiembrie 2009
| ← Respingerea acţiunii în constatarea nulităţii certificatului... | Nulitatea certificatului de moştenitor. Calitate procesuală... → |
|---|
