Clauză penală. Nelegalitate
| Comentarii |
|
Clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.
I.C.C.J., S.U., decizia nr. 11 din 24 octombrie 2005, în M. Of. nr. 123 din 9 februarie 2006
în aplicarea dispoziţiilor- art. 1, art. 2 şi ale art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat în mod diferit.
Astfel, unele instanţe au considerat că obligaţia împrumutatului de a restitui la scadenţă suma împrumutată, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală stabilită sau dobânda legală, corespunde prevederilor legale.
în motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că, din moment ce este stipulată în contract, clauza penală produce consecinţe juridice în temeiul art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. S-a mai învederat că această clauză nu poate fi considerată nelegală sau imorală, cât timp, prin prevederea ei în contract, se urmăreşte sancţionarea debitorului în cazul neîndeplinirii obligaţiei privind respectarea termenului de rambursare a ratelor creditului.
Ca urmare, aceste instanţe, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 6 şi ale art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002, s-au pronunţat în sensul obligării debitorului la restituirea sumei datorate, a dobânzii convenite sau a dobânzii legale, precum şi a penalităţilor de întârziere.
Alte instanţe au obligat debitorul la restituirea sumei împrumutate şi la plata dobânzii convenite sau a celei legale, precum şi a penalităţilor de întârziere, dispunând, totodată, reactualizarea acestor sume în raport cu rata inflaţiei.
In motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că obligaţiile asumate prin contractul de împrumut cu privire Ia plata ratelor datorate, a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere au deplină valabilitate, deoarece, fiind convenite legal între părţi, au putere de lege între acestea, conform art. 969 alin. (1) C. civ.
în fine, alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că este nulă clauza penală prin care sunt prevăzute penalităţi de întârziere, în afara dobânzii contractuale sau a celei legale, apreciind că o asemenea clauză este prohibită de lege. Ca urmare, prin hotărârile pronunţate de aceste instanţe, debitorul a fost obligat să plătească doar sumele nerestituite creditorului, precum şi dobânzile curente restante.
în justificarea acestui punct de vedere s-a motivat că, în raport cu prevederile Legii nr. 313/1879, care nu a fost abrogată şi nici nu a căzut în desuetudine, clauza penală în contractele de împrumut este interzisă. S-a mai relevat că, atât timp cât dispoziţiile legale care nu permit prevederea clauzei penale în contractele de împrumut sunt de ordine publică, potrivit art. 5 C. civ., nu se poate deroga de la aceste dispoziţii prin convenţii.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
într-adevăr, potrivit art. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, „părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti".
Prin art. 2 din aceeaşi ordonanţă se prevede că, „în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi, fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală", iar în art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobânzii legale în materie comercială.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din ordonanţa menţionată, „în raporturile civile dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an".
In acelaşi sens, în reglementarea dată prin art. 1089 alin. (2) C. civ., „clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formării unei convenţii alta decât o convenţie comercială, se va stipula dobânda la
dobânzile datorite pentru un an sau pentru mai puţin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă".
Tot astfel, prin Legea nr. 313 din 20 februarie 1879, ale cărei dispoziţii sunt în vigoare şi constituţionale, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 524 din 2 decembrie 1997, s-a prevăzut la art. 1 că este anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestaţiuni în natură, precum şi că: „Judecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzute în art. 1589 C. civ., sau în caz de alte obligaţiuni, la daune-interese, conform art. 1084 C. civ.".
Or, potrivit art. 1589 alin. (1) C. civ., „se defige o dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile civile şi de şase la sută pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde nu s-a hotărât de părţi cuantumul
ei".
Ca urmare, prevederile art. 1 din O.G. nr. 9/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, potrivit cărora „părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti", nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate în raporturile civile, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege, la posibilitatea de a depăşi dobânda legală cu cel mult 50% pe an.
Rezultă deci că nu există temei legal care să permită stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăşi dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an, sau de sancţiuni constând în penalităţi de întârziere.
Aşa fiind, clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 C. civ., contravine prevederilor legii.
în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 329 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide în sensul că orice clauză penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.
Notă: A se vedea înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. com., decizia nr. 3636 din 3 decembrie 2008, , prin câre s-a apreciat că, în speţă, clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispoziţiile art. 5 şi ale art. 968 C. civ., contravine prevederilor legii.
| ← Invocarea nulităţii absolute pentru lipsa cauzei. Aprecierea... | Distincţia comodatului faţă de locaţiune → |
|---|
