Invocarea nulităţii absolute pentru lipsa cauzei. Aprecierea probelor. Forţa obligatorie a contractului
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 966 C. civ., obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, sancţiunea operantă fiind nulitatea absolută. Existenţa cauzei este prezumată până la dovada contrarie, conform dispoziţiile art 967 alin. (2) C. civ.
înţeleasă, în esenţă, ca fiind scopul imediat al încheierii unei convenţii, în contractul de împrumut bănesc, contract real, unilateral, cauza se concretizează pentru împrumutat în predarea efectivă, în obţinerea sumei împrumutate. Or, în contractele de împrumut încheiate de părţi se menţionează că sumele împrumutate sunt cele arătate, precum şi obligaţia corelativă de restituire, astfel că obligaţia de restituire există în mod valabil în aceste limite.
Potrivit art 969 C. civ., contractul are forţă obligatorie între părţile contractante, dând naştere la obligaţii ce trebuie executate întocmai potrivit clauzelor contractuale. Prin urmare, susţinerile recurentului cu privire la „lipsa contraprestaţiei", cauză imediată necesară valabilităţii contractului, sunt neîntemeiate, fiind nedovedită afirmaţia acestuia în sensul că suma stipulată în contracte ar acoperi o dobândă cămătărească reprezentând o încercare de
fraudare a legii prin stipularea unei dobânzi mai mari decât dobânda legală.
C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., mirt. şi fam., decizia nr. 2588/R din 18 noiembrie 2005, in B.J. 2005
Prin sentinţa civilă nr. 665 din 5 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul L.S.N. împotriva pârâtului P.G., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut.
împotriva sentinţei judecătoriei a declarat apel reclamantul L.S.N., solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 2433/A din 8 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat apelul.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 2588/R din 18 noiembrie 2006, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul reclamantului reţinând următoarele: Recurentul invocă dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., care permit modificarea unei hotărâri recurate atunci când instanţa nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, însă condiţiile acestui caz de modificare nu sunt îndeplinite în speţă.
Astfel, în contractele de împrumut se menţionează, în conformitate cu declaraţia dată de părţile contractante în faţa notarului, sumele împrumutate şi respectiv primite, precum şi obligaţia de restituire, din declaraţia părţilor rezultând că cele cuprinse în cele două acte exprimă voinţa lor, având puterea doveditoare a înscrisului autentic, forţă probantă absolută până la înscrierea în fals, astfel că orice încercare de a proba cu martori împotriva conţinutului înscrisului autentic este prohibită prin dispoziţiile art. 1191 alin. (2)C. civ.
Prin urmare, înlăturarea depoziţiei martorului B.E. este justificată prin prisma dispoziţiilor legale menţionate.
în ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
La data de 1 septembrie 2000 şi respectiv la 22 aprilie 2002, părţile în litigiu au încheiat actele juridice denumite „contract de împrumut", materializate în forma înscrisului autentificat prin încheierea nr. 3188 din 1 septembrie 2000 de notarul public V.M.B.; respectiv cu nr. 1332 din 22 aprilie 2002 al aceluiaşi notar public, acte prin care reclaman
tul, în calitate de împrumutat, a luat, cu titlu de împrumut, sumele de 900 DM şi respectiv 3000 Euro.
Prin clauze exprese s-a stipulat în cele două contracte faptul că s-au predat banii, debitorul obligându-se să restituie creditorului sumele împrumutate, până la data de 25 noiembrie 2000, suma de 900 DM şi până la 30 mai 2002, suma de 3000 Euro.
Ceea ce contestă reclamantul este cuantumul obligaţiei de restituire din primul contract, afirmând existenţa valabilă a contractului doar pentru 500 DM, efectiv împrumutată, negând realitatea diferenţei de 400 DM şi respectiv 3000 Euro, susţinând că pentru aceste sume operează sancţiunea nulităţii absolute pentru lipsa cauzei, a contra- prestaţiei.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 966 C. civ., obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, sancţiunea operantă fiind nulitatea absolută.
Existenţa cauzei este prezumatăpână la dovada contrarie, conform dispoziţiile art. 967 alin. (2) C. civ. înţeleasă, în esenţă, ca fiind scopul imediat al încheierii unei convenţii, în contractul de împrumut bănesc, contract real, unilateral, cauza se concretizează pentru împrumutat în predarea efectivă, în obţinerea sumei împrumutate. Or, în contractele de împrumut încheiate de părţi se menţionează că sumele împrumutate sunt cele arătate, precum şi obligaţia corelativă de restituire, astfel că obligaţia de restituire există în mod valabil în aceste limite.
Potrivit art. 969 C. civ., contractul are forţă obligatorie între părţile contractante, dând naştere la obligaţii ce trebuie executate întocmai potrivit clauzelor contractuale. Prin urmare, susţinerile recurentului cu privire la „lipsa contraprestaţiei", cauză imediată necesară valabilităţii contractului, sunt neîntemeiate, fiind nedovedită afirmaţia recurentului în sensul că suma stipulată în contracte ar acoperi o dobândă cămă- tărească reprezentând o încercare de fraudare a legii prin stipularea unei dobânzi mai mari decât dobânda legală.
în consecinţă, s-a respins recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← împrumut constatat prin act autentic, invocarea lipsei cauzei.... | Clauză penală. Nelegalitate → |
|---|
