Simulaţie a împrumutului sub forma unei convenţii de vânzare-cumpărare. Cauză ilicită
| Comentarii |
|
Părţile în litigiu au încheiat în realitate un contract de împrumut, iar nu unul de vânzare-cumpărare, operaţiunea juridică fiind determinată de manoperele dolosive exercitate de procuratorul reclamantului, care, în mod frecvent, încheiase asemenea acte cu diverse persoane aflate în dificultate financiară.
Convenţia părţilor se bazează pe o cauză ilicită, dovedindu-se că vânzătorii împrumutaţi au încheiat-o determinaţi de gravele probleme materiale pe care le aveau şi de care cumpărătorul a profitat, achiziţionând un bun de o valoare economică însemnată la un preţ derizoriu.
C.A. Ploieşti, s. civ., decizia nr. 2319 din 11 septembrie 2001, in B.J.C.P.J. Ploieşti 2001, p. 34
Prin sentinţa pronunţată, instanţa a admis acţiunea reclamantului şi a dispus evacuarea pârâţilor. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea reconvenţională privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare referitoare la imobilul în litigiu.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut că, la 30 ianuarie 1996, reclamantul a cumpărat de la pârâţi, printr-un înscris sub semnătură privată, o garsonieră cu preţul de 4.000.000 lei, pârâţii asumându-şi obligaţia de a elibera locuinţa la 29 februarie 1996. Refuzând îndeplinirea acestei obligaţii, reclamantul a formulat acţiunea în evacuarea pârâţilor.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că actul încheiat cu reclamantul este, în realitate, un contract de împrumut, în timp ce soţia pârâtului a formulat o cerere reconvenţională, solicitând anularea convenţiei, cu motivarea că semnătura de pe chitanţă nu-i aparţine şi că, deci, consimţământul acesteia la vânzarea bunului comun lipseşte.
Pornind de la conţinutul convenţiei şi de la concluziile expertizei grafice, prin care s-a constatat că semnătura de pe înscrisul sub semnătură privată aparţine reclamantei din cererea reconvenţională, instanţa de fond a conchis că reclamantul este proprietarul garsonierei, că actul în temeiul căruia o deţine este legal şi că pârâţii-vânzători nu şi-au respectat obligaţia asumată de a elibera spaţiul la 29 februarie 1997, fapt care justifica evacuarea acestora.
Tribunalul, prin decizia pronunţată după administrarea unor probatorii suplimentare, a admis apelurile pârâţilor, a schimbat sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant şi a admiterii cererii reconvenţionale a pârâtei privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare privind garsoniera.
Tribunalul a reţinut că prima instanţă a interpretat greşit actele şi lucrările dosarului, deoarece, în realitate, între părţile în litigiu s-a încheiat un contract de împrumut, şi nu un contract de vânzare-cumpărare, iar chitanţa a fost întocmită ca urmare a manoperelor dolosive exerci
tate de procuratorul reclamantului, care, în mod frecvent, încheiase asemenea acte cu diverse persoane aflate în jenă financiară.
în schimbarea soluţiei instanţei de fond, s-a mai avut în vedere faptul că, în cauză, convenţia părţilor se bazează pe o cauză ilicită, dovedindu-se că vânzătorii au încheiat-o determinaţi de gravele dificultăţi materiale în care se aflau şi de care cumpărătorul a profitat, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 968 C. civ., potrivit cărora „obligaţia este ilicită atunci când este contrară bunelor moravuri".
Curtea de apel a respins recursul reclamantului.
Respingând critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., în condiţiile în care cererea privind constatarea nulităţii absolute a convenţiei pentru cauză ilicită nu a fost formulată, instanţa de recurs a reţinut, din conţinutul reconvenţionalei, că pârâţii au înţeles să susţină că, de fapt, convenţia încheiată cu reclamantul este de cu totul altă natură decât aceea a vânzării-cumpărării garsonierei, dovedindu-şi aserţiunile cu probele testimoniale.
Cât priveşte greşita administrare a probei testimoniale peste cuprinsul înscrisului, critica este neîntemeiată. In speţă, s-a tins a se proba cauza ilicită la încheierea convenţiei dintre părţi, situaţie în care proba testimonială este pe deplin permisă.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, în realitate, părţile au încheiat un contract de împrumut, şi nu unul de înstrăinare a imobilului, chitanţa întocmită de aceştia cu acea ocazie fiind, de fapt, consecinţa manoperelor dolosive ale procuratorului reclamantului şi cumnatului acestuia, care, în mod frecvent, aşa cum o atestă şi actul de inculpare sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, acordă sume de bani sub formă de împrumut şi, profitând de naivitatea celor cu care încheie aceste acte, întocmeşte chitanţe având ca obiect vânzarea-cumpărarea unor imobile, pretinzând că, de fapt, ar fi vorba de garanţii pentru asigurarea restituirii sumelor împrumutate.
în dosarul cauzei, recurenţii au mai depus în sprijinul celor susţinute în actul de inculpare şi plângerea adresată parchetului, aparţinând unei alte persoane pentru fapte de înşelăciune săvârşite în mod asemănător.
Chiar în condiţiile în care constatarea nulităţii absolute a fost solicitată de pârâtă, cu motivarea că semnătura de pe act nu-i aparţine, susţinere infirmată prin concluziile expertizei grafice, în realitate, aşa cum s-a arătat mai sus, actul de vânzare-cumpărare ascundea, de fapt, un împrumut. Instanţa de apel a dat o interpretare corectă raporturilor dintre părţi atunci când a făcut în cauză aplicarea art. 968 C. civ., care
stabileşte că obligaţia este ilicită atunci când contravine bunelor moravuri.
în speţă, este evident că de situaţia materială dificilă a pârâţilor, împrejurare probată cu martori, a profitat reclamantul-cumpărător, care a speculat această împrejurare, achiziţionând un bun de o valoare economică însemnată la un preţ derizoriu.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs potrivit căruia instanţa de apel ar fi omis să se pronunţe cu privire la restituirea prestaţiilor reciproce ale părţilor, deoarece intimatul-reclamant nu a formulat o atare cerere în eventualitatea admiterii acţiunii reconvenţionale, în afara faptului că o asemenea cerere nu putea fi formulată în apel fără să se producă încălcarea art. 294 C. proc. civ.
| ← Clauză penală nelegală. Nulitate absolută | împrumut constatat prin act autentic, invocarea lipsei cauzei.... → |
|---|
