Competenţă materială. Pretenţii rezultate dintr-un accident de muncă. Schimbarea normei de competenţă pe parcursul judecării cauzei
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 725 alin. 2 din codul de procedură civilă concretizează principiul conform căruia normele de competenţă se sustrag imediatei aplicări a normei de procedură nou apărute, astfel încât competenţa de soluţionare a litigiului de muncă aparţine judecătoriei, instanţă legal sesizată la data formulării cererii de chemare în judecată.
(Sentinţa nr. 57 din 31 august 2001 — Secţia a III-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 3444 din 9.05.2001, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, în temeiul art. 159 alin. 2 raportat la art. 2 pct. 1 lit. b1, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - Completul special.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Pretenţiile reclamantului R.C. împotriva pârâtei S.C. "G." S.R.L. reprezintă contravaloarea prejudiciului ce i-a fost cauzat ca urmare a unui accident de muncă, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 90/1996, republicată, privind protecţia muncii, în sensul că i s-a cauzat o vătămare violentă a organismului, în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, care i-au cauzat o incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile.
Răspunderea pârâtei îşi are temeiul în prevederile art. 111 alin. 1 din Codul muncii.
Răspunderea pârâtei este o răspundere contractuală de drept al muncii. Ea decurge din existenţa în contractul individual de muncă al reclamantului (nr. 3864 din 15.08.2000) a unei clauze de securitate, prevăzută ca obligaţie şi răspundere în sarcina angajatorului (cap. IX alin. 1 lit. b din contract).
Având în vedere natura acestei răspunderi, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine organelor de jurisdicţie a muncii, procedura de soluţionare fiind reglementată de art. 70- 82 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Prin Sentinţa civilă nr. 778 din 17.07.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi a constatat ivit conflict negativ de competenţă, trimiţând dosarul în vederea soluţionării acestuia la Curtea de Apel Bucureşti.
S-a avut în vedere considerentul că litigiile în curs de soluţionare la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite trebuiau să fie judecate în continuare de aceeaşi instanţă, conform art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă, text de lege care concretizează principiul potrivit căruia normele de competenţă se sustrag regulii imediatei aplicări a normei de procedură nou apărute.
Curtea, învestită cu conflictul de competenţă în condiţiile art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
în mod corect tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 725 alin. 2 din Codul de procedură civilă, conform cărora "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe".
Acest text de lege concretizează principiul conform căruia normele de competenţă se sustrag regulii imediatei aplicări a normei de procedură nou apărute.
Este motivul pentru care Curtea a apreciat că o acţiune înregistrată la data de 27.03.2001, întemeiată pe răspunderea contractuală de drept al muncii, urmează a fi soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi nu de tribunal, urmare a dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b1 din Codul de procedură civilă, introdus prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 138/2000, care a intrat în vigoare la data de 2.05.2001.
| ← Competenţă teritorială. Federaţie sindicală. Modificarea... | Competenţă materială. Obligaţie de a face → |
|---|
