Competenţă teritorială. Dovada ultimului domiciliu al defunctului
| Comentarii |
|
Potrivit art. 14 C. proc. civ., competenţa soluţionării cererii de partaj succesoral revine instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, iar cererile privitoare la bunurile imobile „se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele", conform art. 13 alin. 1 C. proc. civ.
Toate imobilele ce fac obiectul partajului succesoral (inclusiv ultimul domiciliu conjugal avut cu pârâta supravieţuitoare şi care coincide cu ultimul domiciliu al defunctului) se află în comuna S., unde a survenit şi decesul, potrivit copiei certificatului de deces depusă la dosarul de fond.
Sediul SC F.I. SRL (al cărei administrator a fost defunctul) se află tot în comuna S. şi coincide cu domiciliul soţilor F.R.
Este neîndoielnic că ultimul domiciliu al defunctului (locul în care acesta avea locuinţa sa permanentă) a fost comuna S.
Potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954, domiciliul unei persoane fizice este acela unde ea are locuinţa statornică şi principală. Acesta trebuie considerat ultimul domiciliu (locul deschiderii succesiunii), chiar dacă defunctul ar fi avut o reşedinţă, adică o locuinţă vremelnică sau secundară.
Art. 95 C. civ. dispune expres că „domiciliul unei succesiuni este domiciliul cel din urmă al defunctului". Acest text a fost abrogat expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954, dar regula instituită a rămas în vigoare, ea fiind înscrisă în art. 14 C. proc. civ., care dă litigiile privitoare la moştenire în competenţa instanţei de la cel din urmă domiciliu al defunctului, precum şi de art. 1 al Decretului nr. 40/1953, care fixa procedura notarială necontencioasă în competenţa notarului de stat în raza căruia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu.
Regula a rămas neschimbată şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici, arătându-se în mod expres, în art. 68, că procedura succesorală notarială se deschide şi la cererea secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile.
Potrivit art. 68 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public sesizat are obligaţia de a verifica în prealabil competenţa teritorială. Chiar şi în situaţia în care bunurile succesorale s-ar afla în localităţi diferite, locul deschiderii moştenirii era considerat acela unde se află bunurile mai importante; or, în speţă defunctul n-a avut nici un imobil în vreo localitate din competenţa teritorială a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc ci, dimpotrivă, toate bunurile imobile şi mobile (activul succesoral) se află în comuna Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, localitate aflată în competenţa teritorială a Judecătoriei Sighişoara.
împrejurarea că în buletinul de identitate defunctul avea trecut domiciliul în Odorheiu Secuiesc nu are relevanţă sub aspectul determinării locului deschiderii succesiunii, respectiv a ultimului domiciliu al defunctului.
De altfel, în art. 73 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale se arată că „dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces", şi nu cu buletinul de identitate.
în consecinţă, curtea apreciază că excepţia de necompetenţă teritorială invocată de recurentă în toate fazele procesului trebuia admisă, iar judecarea cauzei declinată în favoarea Judecătoriei Sighişoara, în a cărei rază teritorială s-a aflat cel din urmă domiciliu al defunctului.
C.A. Târgu Mureş, decizia civilă nr. 375 din 19.04.2002
| ← Competenţă materială. învestirea cu formulă executorie a... | Calitatea procesuală şi capacitatea de exerciţiu → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Competenţă teritorială. Dovada ultimului domiciliu al defunctului
