Competenţa teritorială exclusivă stabilită prin Legea nr. 221/2009
| Comentarii |
|
Legea nr. 221/2009, art. 4, art. 5
Competenţa teritorială exclusivă nu pot fi incidenţă numai în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării prevăzute de art. 4 din lege, excluzând situaţiile reglementate prevăzute de art. 5 din aceiaşi lege, întrucât Legea nr. 221/2009 are un caracter unitar, vizând deopotrivă condamnările cu caracter politic cât şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 449R din 18 aprilie 2011 (nepublicată)
Prin acţiunea introdusă la această instanţă la data de 11.01.2010, reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri morale ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva tatălui său.
în motivarea cererii, s-a arătat că tatăl său a fost strămutat din zona Frontierei de Vest la data de 18.06.1951, restricţia domiciliară fiind ridicată în anul 1955.
A mai arătat reclamantul că măsurile cu caracter administrativ au cauzat prejudicii familiei sale.
Prin sentinţa civilă nr. 1370 din 28.10.2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de fond a reţinut incidenţa, dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs în termen legal reclamantul C.I., criticând-o pentru nelegalitate.
Se susţine că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 care instituie competenţa specială teritorială nu sunt aplicabile în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Sesizarea instanţei cu o acţiune în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 este supusă regulilor generale de competenţă în materia cererilor cu obiect evaluabil în bani, în raport de dispoziţiile art. 1 şi 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., respectiv art. 5, art. 8 şi art. 12 C. proc. civ. ce prevăd că acţiunea se face la instanţa domiciliului pârâtului, în cazul statului la instanţele din capitala ţării, reclamantul având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei, în raport de critica formulată cât şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea a reţinut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Aşa cum arată şi recurentul dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 sunt imperative şi stabilesc o competenţă teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun.
însă, aceste dispoziţii legale nu pot fi incidente numai în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării prevăzute de art. 4 din lege, excluzând situaţiile reglementate prevăzute de art. 5 din aceiaşi lege, întrucât Legea nr. 221/2009 are un caracter unitar, vizând deopotrivă condamnările cu caracter politic cât şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
împrejurarea că în cuprinsul reglementării din art. 5 alin. (1) apare sintagma „instanţa de judecată” nu poate înlătura caracterul unitar al legii, fiind fără relevanţă de vreme ce legiuitorul a stabilit anterior, în cuprinsul art. 4 deja o competenţă specială ce înlătură dispoziţiile dreptului comun.
Faţă de aceste aspecte, Curtea în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat.
| ← învestire cu formulă executorie a biletului la ordin. Locul... | Formularul de asigurare MAR 91. Competenţa instanţelor... → |
|---|
