Contestarea recunoaşterii paternităţii de către tatăl ce a recunoscut copilul
Comentarii |
|
Primele instanţe au reţinut că recunoaşterea paternităţii s-ar fi stabilit prin hotărâre judecătorească întrucât în dosarul nr. 8563/1987 al Judecătoriei Târgu Mureş s-a judecat tăgada paternităţii aceluiaşi copil, acţiune introdusă de fostul soţ al pârâtei, în condiţiile art. 54 C. fam.
Sentinţa civilă nr. 7044 din 19.10.1987 (pronunţată în sus-menţionatul dosar) odată rămasă definitivă, s-au operat cuvenite menţiuni la rubrica tatălui în actul de naştere alcopilului B. şi abia ulterior s-a înscris numele actualului reclamant în baza declaraţiei făcute la starea civilă.
Din copia certificatului de naştere rezultă că naşterea s-a înregistrat sub nr. 3079 din 3 septembrie 1987, iar noul certificat de naştere în care la rubrica tatălui este înscris reclamantul S.T. s-a eliberat abia la 2 februarie 1988. Potrivit art. 56 C. fam., filiaţia faţă de tată se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute de art. 53, prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească, iar potrivit art. 58, recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.
Este adevărat că, potrivit art. 57 alin. 2 C. fam., recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie prin înscris autentic sau prin testament şi că recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca (art. 57 alin. 3).
Contestarea recunoaşterii nu trebuie confundată cu revocarea ei, a apreciat curtea de apel; recunoaşterea constituind o manifestare unilaterală de voinţă, nu poate fi revocată în principiu fară nici o justificare. Contestarea implică o procedură judiciară în cadrul căreia se stabileşte pe bază de probe dacă autorul recunoaşterii este sau nu tatăl copilului, pentru că numai astfel se poate afla dacă recunoaşterea (făcută în mod unilateral) este sau nu conformă cu adevărul. Nu există nici o raţiune pentru care legea să permită contestarea recunoaşterii de către mamă sau de către copil (art. 58 alin. 2 C. fam.) şi să nu permită contestarea celui care a făcut-o, deoarece statutul civil al persoanei este de interes general, iar datele de stare civilă trebuie să reflecte realitatea, astfel că a modificat hotărârile primelor instanţe în acest sens.
C.A. Tărgu Mureş, decizia civilă nr. 537 din 7.06.2002