Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Omisiunea chemării în judecată a altei persoane

Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai dacă motivul nu a putut fi invocat pe căile ordinare de atac, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Motivul invocat de reclamantă, constând în omisiunea chemării în judecată a autorităţii tutelare într-un proces cu minori, excede obiectului contestatiei în anulare.

(Decizia nr. 932 din 2 aprilie 2001 - Secţia a 111-a civilă)

Prin Decizia civilă nr. 3984 din 12.12.2000, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta P.A. şi intervenienta M.E. împotriva Deciziei civile nr. 2522/A din 14.09.2000 a Tribunalului Bucureşti şi le-a obligat să plătească pârâtelor S.A. şi S.F. 6.600.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin contestaţia înregistrată la 5.02.2001, reclamanta P.A. a cerut anularea deciziei menţionate, invocând incidenţa art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

în motivarea contestaţiei, reclamanta arată că, în cauza soluţionată prin decizia a cărei anulare o cere, se impunea citarea obligatorie a autorităţii tutelare, atâta timp cât era vorba de un proces cu minori.

Analizând contestaţia, Curtea constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai dacă motivul nu a putut fi invocat pe căile ordinare de atac, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Or, motivul invocat de reclamantă, care a fost legal citată la judecata recursului, nu se regăseşte în ipoteza prevăzută de dispoziţia legală menţionată.

Reclamanta nu invocă existenţa unei lipse de procedură cu o terţă persoană, autoritatea tutelară, ci omisiunea chemării în judecată în calitate de parte a acesteia.

Cum un asemenea motiv excede obiectului contestaţiei în anulare, Curtea, constatând că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge contestaţia, ca nefondată. 

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Omisiunea chemării în judecată a altei persoane