Contestaţie în anulare. Greşeală materială. înţelesul noţiunii
Comentarii |
|
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale.
Pe această cale nu este admisibil să se examineze justeţea soluţiei pronunţate.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 55/19.01.1995)
Prin decizia civilă nr. 963/30. 08. 1994 a Curţii de Apel Bucureşti -secţia a IV-a civilă s-a admis recursul declarat de pârâţii recurenţi O. G. şi O. N., în contradictoriu cu intimatul L. L.; s-a casat decizia civilă nr. 322/1994 a T.M.B. - secţia a IV-a civilă şi, în fond, s-a admis apelul formulat de pârâţii O.G. şi O.N. împotriva sentinţei civile nr. 472/1993 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins acţiunea principală formulată de reclamanta L.L., a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâţii O.N. şi
O.G., s-a constatat că în anul 1980 între părţi a intervenit o convenţie de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. T., sectorul 3, pentru preţul de 30.000 lei, achitat integral, şi că hotărârea reprezintă act autentic de vânzare-cumpărare, urmând a fi transcrisă în registrul de transcripţiuni.
împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamanta L.L., prin care, invocând dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă, consideră că s-au comis o serie de greşeli materiale, ce constau în modul de apreciere, de interpretare a capacităţii de folosinţă a numitului L.M., care era minor la data convenţiei, având desemnat curator pentru dezlegarea succesiunii tatălui său. Datorită acestei împrejurări, apreciază că actul translativ de proprietate este lovit de nulitate absolută.
Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulată de reclamantă, Curtea, în raport de dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă, o apreciază ca fiind nefondată, deoarece situaţia analizată nu poate fi încadrată în sfera noţiunii de "greşeală materială", în înţelesul legii.
Greşeala materială din textul de lege specificat se referă la eroarea materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Greşelile instanţei de recurs care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
← Contestaţie în anulare. Greşeală materială. înţelesul noţiunii | Contestaţie in anulare. Hotărâre pronunţată în recurs ca... → |
---|