CONTRACT DE ÎNCHIRIERE A UNUI ATELIER DE CREAŢIE. INAPLICABILITATEA LEGII NR. 17/1994.
| Comentarii |
|
întrucât obiectul contractului de închiriere este o prăvălie, transformată în atelier de creaţie, iar termenul de închiriere a fost fixat până în decembrie 1997, acestuia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 17/1994, care se referă la spaţiile cu destinaţie de locuinţe şi la aşezăminte culturale.
Prin sentinţa civilă nr. 5.817 din 3.04.1998, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis acţiunea principală formulată de reclamantele C.A.D. şi T.T.S.N. împotriva pârâtei Uniunea Artiştilor Plastici şi pârâtului N.G., a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul N.G.; a dispus evacuarea, pentru lipsă de titlu, a U.A.P. şi a pârâtului N.G. din spaţiul situat în Bucureşti, Calea
Moşilor, sectorul 2, proprietatea reclamantelor; a obligat pe reclamante să plătească pârâtului suma de 1.934.175 lei, reprezentând contravaloarea uşii metalice la intrarea dinspre Calea Moşilor, a lavoarului şi a instalaţiei de scurgere aferentă, montată de pârât.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Uniunea Artiştilor Plastici din România şi N.Gh.
Prin decizia civilă nr. 2.681 din 20.10.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca neîntemeiat, cu motivarea că spaţiului în litigiu nu-i sunt apliabile dispoziţiile Legii nr. 17/1994, întrucât are destinaţia de atelier de creaţie, deci contractul de închiriere nu poate fi prelungit de drept, iar în ceea ce priveşte pretenţiile pârâtului N.Gh. s-a reţinut că acestea au fost corect stabilite de către instanţa de fond.
împotriva acestei decizii au declarat recurs N.Gh. şi Uniunea Artiştilor Plastici din România.
în recursul său, U.A.P.R. critică decizia susţinând că greşit s-a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 17/1994, că s-a admis evacuarea dintr-un spaţiu unitar, conform contractului de locaţiune, deşi reclamantele au numai un drept de 1/2 din acest spaţiu, acordându-se deci mai mult decât s-a cerut.
Pârâtul N.Gh., prin recursul declarat, arată că reclamantele au un drept de 1/3 din întreg spaţiul, acordându-se astfel mai mult decât s-a cerut, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 17/1994, şi că sentinţa de ieşire din indivi-ziune nr. 11.272/1996 dintre reclamante şi stat nu este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces.
Recurentul pârât mai arată că, în mod greşit, i s-au acordat despăgubiri numai în sumă de 1.934.175 lei.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
Din probele de la dosar rezultă că recurenta U.A.P.R. a închiriat S.C. „Foişor"-S.A. spaţiul ce se compune din prăvăliile 7 şi 8 din imobilul în litigiu.
Ulterior, zidul despărţitor dintre cele două prăvălii a fost desfiinţat şi s-a format un singur spaţiu, respectiv un atelier, din care face parte şi spaţiul, respectiv prăvălia nr. 8, ce aparţine în proprietate reclamantelor.
în momentul încheierii s-a stabilit că spaţiul are destinaţie de atelier de creaţie şi termenul de închiriere a fost fixat până în decembrie 1997.
în anul 1995, U.A.P.R. a închiriat pârâtului N.Gh. apartamentul, contractul având termen până în noiembrie 2000, spaţiul fiind închiriat sub denumire de atelier de creaţie.
Cum spaţiul în litigiu a fost închiriat sub această denumire, acestuia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 17/1994, care se referă la spaţiile cu desti/ naţie de locuinţă si la asezămintele culturale.
Rezultă că, întrucât contractul de închiriere a recurentei U.A.P.R. este expirat încă din anul 1997, nu poate fi prelungit de drept pe 5 ani, astfel cum se susţine prin motivele de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 17/1994.
în ceea ce priveşte pretenţiile formulate de N.Gh., rezultă că acestea au fost corect stabilite de către instanţa de find şi însuşite de către cea de apel; ele au fost acordate pentru lucrări care nu pot fi desfiinţate fără a duce la deteriorarea spaţiului, restul lucrărilor intrând în obligaţia pârâtului de a le efectua, pentru a aduce imobilul la starea iniţială.
Toate aceste împrejurări au fost corect stabilite de către ambele instanţe, pe baza probelor administrate în cauză, motiv pentru care recursurile de faţă sunt neîntemeiate şi vor fi respinse ca atare. (Judecator Irina-Luminita Dumitriu)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 1.068/1999)
| ← CONTRACT DE ÎNTRETINERE. EXECUTAREA OBLIGAŢIEI DE CĂTRE... | CONTRACT DE ÎMPRUMUT A UNEI SUME DE BANI. NULITATE.... → |
|---|
