CONTRACT DE ÎNTRETINERE. REZOLUTIUNE. NERESTITUIREA CONTRAVALORII PRESTATIEI, DATORITĂ CARACTERULUI ALEATORIU AL CONTRACTULUI.

întrucât contractul de întreţinere face parte din categoria contractelor aleatorii - ceea ce presupune existenţa şanselor de câştig şi a riscurilor de pierdere în situaţia în care se dispune rezoluţiunea sa, valoarea întreţinerii prestate nu este supusă restituirii.

Prin sentinţa civilă nr. 1.096/1998, Judecătoria Slobozia a admis acţiunea formulată de reclamanta G.P. împotriva pârâţilor V.D. şi V.O., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi, dispunând rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 2454/14.08.1998 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâţilor de a lăsa reclamantei în proprietate imobilul situat în Slobozia, Aleea Parcului nr. 14, şi obligarea reclamantei la plata sumei de 1.235.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile către pârâţi.

Admiţând apelul formulat de reclamanta-pârâtă, Tribunalul Ialomiţa, prin decizia civilă nr. 529/10.09.1998, a schimbat în parte sentinţa, reducând valoarea despăgubirilor la care a fost obligată apelanta—reclamantă la suma de 235.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu încheierea contractului.

împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs intimaţii pârâţi-reclamanţi V.D. şi V.O., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu motivarea că rezoluţiunea contractului nu le este imputabilă, împrejurare faţă de care instanţa de fond a apreciat corect că sunt îndreptăţiţi la restituirea de către reclamantă a contravalorii prestaţiilor băneşti, de care aceasta din urmă a beneficiat, conform clauzelor contractului, în perioada august - decembrie 1997.

Recursul este nefondat.

Contractul de întreţinere, făcând parte din categoria contractelor aleatorii, în situaţia în care se dispune rezoluţiunea sa, valoarea întreţinerii prestate nu este supusă restituirii, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

Soluţia adoptată de tribunal este conformă cu regulile care reglementează contractele aleatorii, al căror specific îl constituie faptul că întinderea obligaţiei părţii ce datorează prestaţia periodică nu se cunoaşte şi nu poate fi evaluată la data încheierii convenţiei, pentru părţile contractante existând atât şanse de câştig, cât şi riscuri de pierdere. (Judecator Adina Nicolae)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 180/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CONTRACT DE ÎNTRETINERE. REZOLUTIUNE. NERESTITUIREA CONTRAVALORII PRESTATIEI, DATORITĂ CARACTERULUI ALEATORIU AL CONTRACTULUI.