Contract de întreţinere. Reziliere. Refuz de a primi întreţinerea
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr.3891 din 9 mai 2001 a Judecătoriei Bârlad s-a respins acţiunea formulată de reclamantul VT în contradictoriu cu pârâţii MG şi MV privind rezilierea contractului de întreţinere încheiat de părţi.
în fapt, s-a reţinut că reclamantul împreună cu soţia lui (în prezent decedată) au înstrăinat imobilul proprietatea lor, prin Contractul nr. 1753/1997 încheiat cu pârâţii, în schimbul întreţinerii pe care pârâţii s-au obligat să le-o acorde pe tot timpul vieţii.
După decesul soţiei sale, reclamantul a mai formulat o acţiune pentru rezilierea contractului, respinsă prin sentinţa civilă nr.4641 din 13.10.1998 a Judecătoriei Bârlad.
După respingerea primei acţiuni derularea contractului de întreţinere a fost tulburată de atitudinea reclamantului.
Pârâţii au locuit o perioadă de timp cu reclamanţii, dar prin sentinţa civilă nr. 1923 din 2 iunie 1999 a Judecătoriei Bârlad s-a dispus evacuarea acestora. De aceea, faptul că pârâţii nu au locuit permanent cu reclamantul nu poate fi interpretat ca o lipsă de interes a acestora în executarea obligaţiei asumate prin contract.
Privitor la modul în care s-au executat obligaţiile stabilite prin contract, martorii audiaţi la cererea reclamantului au relatat împrejurări cunoscute din spusele acestuia, iar martorii audiaţi la cererea pârâţilor au declarat că reclamantul a refuzat hrana şi lemnele aduse de pârâţi. Refuzul nejustificat al reclamantului de a primi întreţinere nu atrage rezoluţiunea contractului, deoarece aceasta nu poate invoca propria culpă.
Prin decizia civilă nr.953 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Vaslui s-a admis apelul formulat de reclamant şi s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii, rezilierii contractului de întreţinere.
Reţine Tribunalul că pârâţii, prin atitudinea şi comportamentul lor, au determinat conduita reclamantului. Refuzul reclamantului de a primi întreţinere trebuie analizat într-un context mai larg, prin raportare la dreptul de uzufruct încălcat de pârâţi, care l-au determinat pe reclamant să-i acţioneze în judecată pentru evacuare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii care, arătând motivele de recurs înscrise în art.304 pct.7, 9 şi 10 Cod procedură civilă, formulează următoarele critici:
hotărârea tribunalului cuprinde câteva consideraţii, care nu pot constitui motivare în sensul legii, reţinându-se situaţii care, pentru reclamant, nu au constituit motivul formulării acţiunii în reziliere de contract. Reclamantul a formulat acţiunea, susţinând că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a-i acorda întreţinere, iar cu privire la această susţinere tribunalul nu face nici o apreciere, rezilierea fiind
dispusă pentru nerespectarea dreptului de uzufruct. Or, la momentul formulării acţiunii în reziliere, pârâţii nu mai locuiau în imobil. Nu s-a avut în vedere faptul că martorii audiaţi la cererea reclamantului - apelant relatează doar împrejurări cunoscute din spusele acestuia.
Greşit s-a dispus rezilierea în întregime a contractului, raportat la împrejurările stabilite, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr.4641/13.11.1998 a Judecătoriei Bârlad, cum ar fi împrejurările în care pârâţii s-au mutat în locuinţă şi acordarea întreţinerii. Susţin recurenţii că stabilindu-se printr-o hotărâre judecătorească faptul acordării întreţinerii pentru creditoarea VM până la decesul acesteia, contractul putea fi desfiinţat cel mult în limita cotei reclamantului.
Din conţinutul contractului a cărui reziliere se cere, rezultă că între reclamant, soţia acestuia şi pârâţi s-a încheiat la data de 9 decembrie 1997 contractul de întreţinere nr. 1753. deoarece în caz de neexecutare a contractului de întreţinere, sunt aplicabile dispoziţiile înscrise în art.1020-1021 Cod civil, prin hotărârea recurată, temeinicia cererii reclamantului trebuia analizată raportat la textele menţionate, potrivit cărora, pentru a se dispune rezoluţiunea trebuie îndeplinite mai multe condiţii: una din părţi să nu-şi fi excecutat obligaţia total sau parţial; neexecutarea obligaţiei să-i fie imputabilă debitorului; debitorul să fi fost pus în întârziere în formele prevăzute de lege.
Prin urmare, pentru a dispune rezilierea contractului de întreţinere, nu este suficientă dovada neexecutării obligaţiei de către debitor, deoarece una din condiţiile esenţiale este ca neexecutarea să fie imputabilă acestuia. întrucât, în spiritul dispoziţiilor înscrise în art. 1020 cod civil instanţa este datoare să cerceteze cauzele care au determinat neexecutarea contractului, iar în cauză unele împrejurări au fost dovedite în procesele anterioare, purtate între aceleaşi părţi, greşit tribunalul, deşi reţine refuzul reclamantului de a primi întreţinere de la pârâţi, raportează culpa pârâţilor doar la încălcarea dreptului de uzufruct constituit în beneficiul reclamantului.
La data formulării acţiunii - 1 februarie 2001 - pârâţii nu mai locuiau în imobil, iar reclamantul îşi întemeiază acţiunea pe faptul neexecutării obligaţiei de întreţinere, susţinând că pârâţii după data plecării din locuinţă s-au înstrăinat de el şi nu-i mai acordă nici o atenţie.
Nerespectarea dreptului de uzufruct de către pârâţi a fost invocat ca motiv de reziliere a contractului în procesul care a făcut obiectul dosarului nr.5289/1998 al Judecătoriei Bârlad, soluţionat prin sentinţa civilă nr.4641/13 noiembrie 1998 rămasă irevocabilă.
Prin sentinţa civilă 4641/1998, respingându-se acţiunea formulată de reclamant pentru rezilierea contractului, s-a reţinut că la insistenţele reclamantului pârâţii s-au mutat în imobil pentru a-i asigura îngrijire permanentă soţiei acestuia VM - care era imobilizată la pat. De asemenea, s-a reţinut că pârâţii au acordat întreţinere ambilor creditori, până la decesul lui VM, că au suportat cheltuielile de îmormântare, că ulterior i-au acordat întreţinere reclamantului şi că neînţelegerile dintre părţi apărute în luna iunie 1998 se datorează reclamantului, care fiind sub influenţa surorilor defunctei VM, a refuzat să primească întreţinere, a încuiat toate încăperile, cu excepţia camerei în care locuiau pârâţii, a tăiat curentul electric şi a scos uşa de acces în camera pârâţilor. S-a mai reţinut în acel proces, că la momentul mutării pârâţilor în locuinţa reclamantului, la insistenţele acestuia, casa lor era aproape terminată şi că după ce s-au mutat în imobilul care face obiectul contractului de întreţinere şi-au vândut locuinţa, cheltuielile de înmormântare fiind suportate din preţul obţinut din vânzare.
Reţinându-se cu autoritate de lucru judecat că împrejurările în care pârâţii s-au mutat în locuinţa reclamantului infirmă susţinerea acestuia că i-a fost încălcat dreptul de uzufruct, greşit, în prezenta cauză, tribunalul raportează culpa pârâţilor privind neexecutarea contractului la încălcarea acestui drept. Faptul că reclamantul, care iniţial a acceptat ca pârâţii să locuiască în imobil, determinându-i astfel să vândă locuinţa proprie, după respingerea primei acţiuni în reziliere, şi-a valorificat dreptul de uzufruct, printr-o acţiune în evacuare a pârâţilor, care foloseau imobilul, ocupat cu îngăduinţa uzufructuarilor, nu justifică refuzul acestuia de a primi întreţinere de la pârâţi.
De asemenea, acest fapt nu poate constitui dovada culpei pârâţilor, pentru a se admite acţiunea în reziliere contract, formulată de reclamant după încetarea folosirii imobilului de către pârâţi.
Este de principiu ca rezilierea contractului nu este posibilă dacă neexecutarea obligaţiei a fost determinată de culpa creditorului, iar în cauză culpa creditorului, care, potrivit declaraţiilor martorilor TI, DV, a continuat şi după data respingerii primei acţiuni în reziliere contract să refuze primirea întreţinerii constând în alimente şi lemne pentru foc şi a refuzat orice comunicare cu pârâţii, este dovedită.
Condiţia culpei debitorilor nu este dovedită, deoarece martorii GM şi LI, audiaţi la cererea reclamantului, fac referiri la împrejurări care le-au fost relatate de reclamant.
Se constată că sunt operante motivele de recurs înscrise în art.304 pct.9, Cod procedură civilă, deoarece tribunalul, reţinând greşit existenţa culpei debitorilor doar raportat la dreptul de uzufruct, nu analizează probele administrate în cauză care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, iar hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a art. 1020 Cod procedură civilă.
Prin urmare, fară a se cerceta ultimul motiv de recurs, conform art.312 alin.2 şi 3 Cod procedură civilă se va admite recursul formulat de pârâţi şi va fi modificată în tot hotărârea recurată. Se va respinge apelul declarat de reclamant, se va păstra sentinţa primei instanţe.
Curtea de Apel Iaşi - decizia civilă nr. 159 din 30 ianuarie 2002
| ← Contract de întreţinere. Rezilierea contractului de... | Ipoteca convenţională. Condiţii de valabilitate → |
|---|
