Decesul debitorului obligaţiei de întreţinere. Lipsa acordului creditoarei întreţinerii pentru transmiterea obligaţiei către succesori. Suportarea riscului contractual
| Comentarii |
|
I. Referitor la limitele învestirii instanţelor prin acţiunea formulată în cauză, s-a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată iniţiale a fost modificat (restrâns) la desfiinţarea contractului de vânzare-cum-părare (cu clauză de întreţinere) autentificat de notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti pentru imposibilitatea obiectivă de executare a acestuia, decurgând din decesul debitoarei obligate la prestarea întreţinerii conform convenţiei, autoare a intimaţilor-pârâţi.
în ceea ce priveşte criticile raportate la art. 1156 alin. (4) şi art. 1094 C. civ., Tribunalul a reţinut următoarele:
în conformitate cu art. 1156 alin. (4) C. civ., obligaţia se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligaţii.
Prin urmare, dacă moartea debitoarei este privită ca o cauză obiectivă a imposibilităţii de executare în continuare a obligaţiei de întreţinere, aceasta are ca efect stingerea obligaţiei de întreţinere, iar nu desfiinţarea contractului, al cărui risc este suportat astfel de creditoarea obligaţiei, care a înstrăinat în schimbul unui preţ şi al unei contra-prestaţii suplimentare bunul său, numai contraprestaţia suplimentară devenind imposibil de executat pentru circa cinci luni, cât creditoarea i-a supravieţuit debitoarei (după ce a fost executată timp de aproape
11 ani, aşa cum s-a stabilit prin hotărârile judecătoreşti anterioare).
De asemenea, potrivit art. 1094 C. civ., obligaţia de a face nu se poate achita de altă persoană în contra voinţei creditorului, când acesta are interes ca debitorul s-o îndeplinească.
per a contrario, dacă creditoarea întreţinerii a acceptat, iar membrii familiei debitoarei aflate în imposibilitate obiectivă de a presta efectiv şi personal întreţinerea înţeleg să execute ei obligaţia, desfiinţarea contractului pentru imposibilitatea fortuită de executare este împiedicată.
în speţă, Tribunalul a reţinut din probele administrate că, în mod evident, interesul creditoarei obligaţiei de întreţinere era de a primi în continuare această întreţinere, că prin chiar cererea introductivă de instanţă de la 1 august 2003, creditoarea nu numai că nu şi-a exprimat dezacordul ca întreţinerea să-i fie prestată de pârâţii moştenitori ai debitoarei, ci - dimpotrivă - s-a plâns că din luna ianuarie 2003, până la introducerea acţiunii, „autoarea pârâţilor până la decesul acesteia — şi moştenitorii ei, ulterior”, nu au vizitat-o niciodată la domiciliul său şi nu au îngrijit-o, încălcându-şi obligaţiile asumate.
în plus, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că obligaţia de întreţinere s-a executat sau cel puţin s-a încercat executarea obligaţiei de întreţinere, în mod continuu, inclusiv pe perioada internării debitoarei în spital, de către pârâţii M.
Tribunalul nu a putut ignora nici faptul că, chiar dacă obligaţia de întreţinere s-ar fi contractat exclusiv în considerarea persoanei debitoarei, creditoarea trebuia şi putea să aibă în vedere, faţă de vârsta înaintată şi starea de sănătate precară a debitoarei, posibilitatea pre-decesului apropiat al acesteia şi continuării prestării întreţinerii de către moştenitorii ei, semnând în aceste condiţii de bunăvoie contractul de întreţinere.
Or, potrivit art. 969 - 970 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună-credinţă.
în acest context, nu poate fi trecut cu vederea faptul că relaţiile conflictuale nu au existat între pârâţi şi creditoarea obligaţiei, ci ele au apărut şi au fost alimentate de piedicile puse de tutorele acesteia, reclamantul din prezenta cauză, care a introdus mai multe acţiuni în numele creditoarei, fără încuviinţarea autorităţii tutelare şi în condiţiile în care exista un evident conflict de interese (creditoarea semnând contractul pentru a-şi asigura anumite prestaţii, iar tutorele acesteia, beneficiar al legatului universal întocmit de creditoare, fiind interesat în întoarcerea bunului în patrimoniul acesteia pentru a-l putea moşteni).
Evident, Tribunalul nu a putut reţine susţinerea apelantului că ar fi devenit caduc contractul de întreţinere la decesul debitoarei (caducitatea fiind un efect specific actelor juridice unilaterale, iar nu contractelor sinalagmatice), şi încă prin „dispariţia unui element esenţial din contract”, construcţie total nejuridică şi lipsită de vreo relevanţă din punct de vedere legal.
II. Curtea a reţinut însă că în mod eronat Tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 969 - 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună-credinţă, precum şi dispoziţiile art. 1156 alin. (4) C. civ., privind stingerea obligaţiei ca urmare a intervenirii unei cauze neimputabile debitorului ce face imposibilă executarea, a apreciat că în speţă doar obligaţia de întreţinere asumată prin contract s-ar stinge conform acestui text legal, fără a avea loc desfiinţarea contractului, al cărui risc va fi suportat, definitiv, de creditoarea obligaţiei.
Curtea a constatat în acest sens că aplicarea principiului obligativităţii contractului legal încheiat, fundamentat pe prevederile art. 969 C. civ., trebuie analizată în speţă prin prisma caracteristicilor contractului de întreţinere.
Neavând o reglementare proprie, fiind deci un contract nenumit, permis de lege în virtutea principiului libertăţii contractuale, contractului de întreţinere i se aplică regulile generale din materia actului juridic, luându-se în considerare trăsăturile specifice ale acestei convenţii, examinate pe larg în doctrină şi jurisprudenţă
Este cunoscut că dreptul la întreţinere este un drept personal şi, ca atare, netransmisibil prin succesiune, moştenitorii neputând solicita ca prestaţia să continue în persoana lor sau ca prestaţia neefectuată în timpul vieţii beneficiarului să fie executată în persoana lor.
Evident că şi obligaţia corelativă are ca obiect o prestaţie contractată intuitu personae, debitorul fiind obligat personal să o execute, neputând presta întreţinerea nicio altă persoană în contra voinţei creditorului (fiind incidente, cum de altfel şi Tribunalul a reţinut, dispoziţiile art. 1094 C. civ., potrivit cu care obligaţia de a face nu se poate achita de altă persoană în contra voinţei creditorului, când acesta are interes ca debitorul s-o îndeplinească).
Or, caracterul intuitu personae al unui contract este determinat întotdeauna de împrejurarea că respectivul act juridic bilateral se încheie în considerarea unei anumite persoane, ale cărei calităţi sunt esenţiale în desfăşurarea raporturilor juridice dintre părţi bazate pe acea convenţie, iar dacă intervine decesul acelei persoane, forţa obligatorie a contractului încetează, astfel încât efectele contractului nu se transmit la moştenitorii celui decedat.
în contractul de întreţinere, asumarea de către creditorul întreţinerii a obligaţiei de a transmite către întreţinător dreptul de proprietate asupra unui bun se face în considerarea obligaţiei de întreţinere pe care acesta din urmă şi-a asumat-o, astfel încât, în situaţia decesului între-ţinătorului (survenit anterior morţii creditorului întreţinerii), contractul nu îşi mai poate produce efectele specifice.
Suntem deci în prezenţa unui caz de desfiinţare a convenţiei, desfiinţare provocată de imposibilitatea prestării întreţinerii pe întreaga durată a vieţii beneficiarului prestaţiei.
Deşi în literatura juridică se afirmă că obligaţia de întreţinere trebuie considerată indivizibilă pasiv, chiar dacă nu avem de-a face cu o pluralitate de debitori, deoarece, în cazul morţii singurului debitor contractant, moştenitorii lui vor putea fi obligaţi pentru tot, în conformitate cu prevederile art. 1063 şi art. 1065 C. civ., această situaţie se poate regăsi numai dacă creditorul întreţinerii acceptă, iar ei înţeleg să execute obligaţia pentru a împiedica desfiinţarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreţinerii de către debitorul iniţial obligat intuitu personae.
Prin urmare, preluarea obligaţiei de întreţinere de către succesorii debitorului întreţinerii nu se poate realiza decât cu acordul neîndoielnic al beneficiarului întreţinerii, iar, în lipsa acestei acceptări, contractul se desfiinţează, fundamentul acestei disoluţii a convenţiei neimplicând culpa debitorului întreţinerii ori a succesorilor acestuia (nefiind incidenţă în cazul analizat sancţiunea rezoluţiunii conform art. 1020 - 1021 C. civ.), ci o imposibilitate a executării în condiţiile convenite datorată unui motiv neimputabil debitorului, ce determină neexecutarea - cu caracter definitiv - a obligaţiei principale.
Vârsta înaintată şi starea de sănătate precară a debitoarei la momentul perfectării contractului, precum şi posibilitatea predecesului apropiat al acesteia şi continuării prestării întreţinerii de către moştenitorii ei, chiar dacă au fost împrejurări avute probabil în vedere de creditoare, cum se reţine de către Tribunal (şi care, de altfel, nu puteau fi ignorate nici de debitoarea care îşi asuma o asemenea obligaţie cu executare succesivă), nu au nicio relevanţă, cât timp nu a existat o stipulaţie contractuală expresă privind continuarea obligaţiei de către o altă persoană după deces sau o acceptare neechivocă a prestării întreţinerii de către moştenitorii debitoarei, probată în cauză.
în legătură cu această ultimă situaţie, Curtea a constatat că Tribunalul nu a reţinut pe baza probelor administrate că s-ar regăsi în speţă, stabilind doar că interesul creditoarei obligaţiei de întreţinere era de a primi în continuare această întreţinere sau că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare s-a statuat cu putere de lucru judecat că obligaţia de întreţinere s-a executat sau cel puţin s-a încercat executarea obligaţiei de întreţinere în mod continuu, inclusiv pe perioada internării debitoarei în spital, de către pârâţii M.
Prin urmare, cât timp nu s-a reţinut că după moartea întreţinătoarei creditoarea întreţinerii a acceptat efectiv prestarea acesteia de către succesori, nu se poate constata că a intervenit o transmisiune consimţită de creditor a obligaţiei de întreţinere care să salveze contractul.
Nici împrejurarea că întreţinerea a fost prestată de autoarea intimaţilor o lungă perioadă de timp nu are relevanţă asupra cauzei de desfiinţare a contractului ce face obiectul acţiunii, neputând constitui un impediment din această perspectivă.
Rezultă deci că, în cazul imposibilităţii de executare, contractul de întreţinere devenind inapt să-şi producă efectele specifice, conform celor arătate anterior, trebuie aplicată teoria riscului contractual, ce presupune suportarea riscului de către debitorul obligaţiei imposibil de executat, în speţă debitorul întreţinerii, care nu mai poate păstra în patrimoniul său (şi, prin urmare, nici transmite către succesorii lui) bunul primit, impunându-se totodată şi restituirea sumei de bani (actualizată) primită de creditor - ce ar fi deţinută în continuare fără cauză —, nu însă şi a valorii întreţinerii de care eventual a beneficiat acesta până la acel moment, ţinând seama de caracterul aleatoriu al contractului.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 428 din 29 martie 2010
| ← Contract de cesionare de drepturi litigioase în schimbul... | Repararea prejudiciului moral. Transmiterea dreptului pe cale... → |
|---|
