Dezbaterea succesiunii în baza unui certificat de moştenitor. Cerere de anulare a certificatului de moştenitor şi de dezbatere a succesiunii. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat

 

Curtea a considerat că soluţia instanţei de apel este legală, luând în considerare că, într-adevăr, în mod greşit prima instanţă a reţinut îndeplinirea condiţiilor art. 1201 C. civ., constatând existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între acest litigiu şi cel care a făcut obiectul dosarului nr. 1925/1991 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3136/19 septembrie 1996 a Judecătoriei S.A.I., definitivă prin decizia civilă nr. 1484/19 iunie 1997 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2206/12 decembrie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă.

Astfel, în primul rând nu există identitate de părţi, în condiţiile în care reclamantul-apelant T.P. nu a fost parte în dosarul nr. 1925/1991.

Raportat la soluţionarea acestor capete de cerere în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat, nu au relevanţă menţiunile primei instanţe în sensul că reclamantul nu a dovedit calitatea de moştenitor al defunctei M.P., întrucât aceasta este o chestiune ce ţine de fondul pricinii, nu de soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, pentru admiterea căreia este necesară existenţa identităţii formale de părţi.

în al doilea rând, nu există identitate de cauză şi obiect, atât timp cât în dosarul nr. 1925/2001 al Judecătoriei S.A.I. dezbaterea succesorală de pe urma defunctei M.P. s-a făcut în baza certificatului de moştenitor nr. 69/1968, iar, în prezenta cauză, reclamantul urmăreşte tocmai constatarea nulităţii absolute a acestui certificat de moştenitor, invocând calitatea sa de moştenitor şi necitarea în procedura succesorală finalizată cu emiterea certificatului nr. 69/1968, capetele de cerere 2-5 fiind subsecvente primului capăt de cerere, care, dacă ar fi constatat întemeiat, ar duce la modificarea atât a numărului de succesori, cât şi a cotelor succesorale avute în vedere în cadrul primului litigiu.

 

C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int., decizia nr. 471/R din 10 noiembrie 2009

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dezbaterea succesiunii în baza unui certificat de moştenitor. Cerere de anulare a certificatului de moştenitor şi de dezbatere a succesiunii. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat