Neacceptarea moştenirii. Lipsa de relevanţă a recunoaşterii calităţii de moştenitor de către un alt succesor
| Comentarii |
|
Tribunalul a reţinut că la data de 2 decembrie 2001 a decedat mama reclamantului P.A., iar reclamantul are calitatea de succesibil al defunctei, fiind fiul acesteia înfiat, respectiv rudă de gradul I, având vocaţie succesorală generală şi concretă la moştenirea defunctei, cu atât mai mult cu cât defuncta a încheiat testamentul autentificat sub nr. 1314 din 12 martie 1999 la Biroul Notarului Public M.D., prin care l-a instituit pe reclamant legatar universal, lăsându-i acestuia toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi la data decesului în patrimoniul său.
Ulterior, de pe urma defunctei P.A. a fost emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 169/2002 de către Biroul Notarului Public C.I., conform căruia de pe urma defunctei P.A. a rămas ca unic moştenitor legal, pârâta B.P., în calitate de fiică.
Tribunalul a apreciat că în mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă şi, prin urmare, prin încheierea din 21 aprilie 2008 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, cu motivarea că reclamantul ar fi acceptat tacit succesiunea, pentru următoarele considerente:
Susţinerile reclamantului în sensul că pârâta l-a recunoscut moştenitor prin introducerea dosarului nr. 701/2002 au fost total nefondate şi irelevante întrucât, pe de o parte, poziţia procesuală a pârâtei în sensul că ar recunoaşte calitatea de moştenitor a reclamantului nu echivalează cu o acceptare tacită sau expresă a succesiunii şi nu îl scuteşte pe reclamant de formalitatea acceptării succesiunii în termenul de şase luni, prevăzut de lege.
De asemenea, s-a apreciat că succesibilul poate fi repus, într-adevăr, în termenul de prescripţie dacă se constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, cu condiţia ca moştenitorul să fi cerut repunerea în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie (art. 19 din Decretul nr. 167/1958).
Or, în speţa dedusă judecăţii, reclamantul nu a formulat cerere de repunere în termenul de o lună prevăzut de lege şi oricum nu a indicat o pretinsă împiedicare care a determinat depăşirea termenului de prescripţie.
Aşadar, vocaţia succesorală a reclamantului nu era suficientă pentru a deveni moştenitorul unui defunct, fiind necesar ca în termenul de opţiune succesorală acesta să îşi manifeste dreptul de opţiune într-una dintre formele prevăzute de lege, în caz contrar urmând a se considera că reclamantul este străin de moştenire.
în aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, nu prezintă importanţă nici faptul că succesibilul locuieşte în altă localitate, din ţară sau străinătate, decât locul deschiderii moştenirii, nu interesează nici cunoaşterea de către succesibili a componenţei patrimoniului succesoral şi, cu atât mai puţin, faptul că a fost chemat în judecată de către partea adversă în cadrul unui alt dosar.
II. Soluţia a fost menţinută în recurs.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 1119 din 25 iunie 2009
| ← Certificat de moştenitor eliberat pe baza unei tranzacţii.... | Dezbaterea succesiunii în baza unui certificat de moştenitor.... → |
|---|
