Donaţie deghizată. Dovedire. Contract public de vânzare-cumpărare cu rezerva uzufructului. Revocare pentru neexecutarea sarcinii
| Comentarii |
|
C. civ., art. 829 pct. 1, art. 973, art. 1020, art. 1175
I. Instanţa de fond a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpă-rare autentificat de BNP A.A., reclamanta a vândut pârâtei nuda proprietate asupra apartamentului nr. 57 situat în Bucureşti, str. M. nr. 6, bl. 17, sc. 4, et. 4, sector 6, pentru preţul de 23.300 euro, vânzătoarea rezervându-şi dreptul de uzufruct viager asupra unei camere de locuit cu acces la dependinţe. Instanţa a reţinut că în cauză reclamanta a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cum-părare, invocând faptul că acesta ar reprezenta o donaţie deghizată, făcută de ea în favoarea pârâtei, cu sarcina uzufructului viager asupra unei camere şi, pentru nerespectarea dreptului de uzufruct viager, instanţa să dispună revocarea donaţiei.
Având în vedere prevederile art. 973 C. civ. şi art. 1175 C. civ., instanţa a constatat că în situaţia existenţei concomitente, între aceleaşi părţi, a unui act public, prin care se creează o anumită aparenţă juridică, şi a unui act secret, ce înlătură, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public, între părţi produce efecte actul secret, simulat, care dă expresia voinţei reale a părţilor, în timp ce faţă de terţi va produce efecte actul public, aparent.
în ceea ce priveşte dovada existenţei actului secret, instanţa de fond a constatat însă că noţiunea de „act secret” folosită de art. 1175 C. civ. nu impune condiţia sine qua non a existenţei unui înscris, ad probationem (în probatoriu), ci se referă la existenţa unui act juridic secret, în sens de negotium (operaţiune juridică) şi având în vedere că acest text nu aduce, din punct de vedere probatoriu, nicio derogare de la normele generale impuse de art. 1191-1998 C. civ., a apreciat ca fiind admisibilă între părţi dovedirea convenţiei prin proba testimonială, în cazul imposibilităţii morale de preconstituire a înscrisului, practica judiciară extinzând situaţiile prevăzute de art. 1198 pct. 1-3 C. civ. cu acest caz, în care nu operează art. 1191 C. civ. în speţă, având în vedere calitatea părţilor contractante - vânzătoarea fiind mama cumpărătoarei — s-a apreciat că legătura de rudenie este o premisă a neîntocmirii înscrisului secret, datorită încrederii reciproce conferită de relaţia de rudenie dintre acestea.
Din analiza probelor administrate, instanţa de fond a apreciat că în speţă s-a făcut dovada că, în fapt, contractul de vânzare-cumpărare a fost o donaţie deghizată, făcută de reclamantă în favoarea fiicei sale, pârâta, cu sarcina uzufructului viager asupra unei camere din imobil, cu acces la dependinţe, având în vedere declaraţiile martorei C.E., căreia reclamanta i-a spus că a făcut act de vânzare-cumpărare cu fiica sa, dar fără a primi vreun ban, întrucât este cadou din partea sa, dar că soţii F. au suportat toate cheltuielile legate de încheierea actului. în acelaşi sens este şi depoziţia martorei C.E., care a declarat că, din discuţia cu pârâta, a aflat că aceasta nu i-a dat bani mamei sale şi că nici nu o să-i dea bani, pentru că nu are.
în virtutea principiului conform căruia între părţi produce efecte juridice actul secret, care corespunde voinţei lor reale, instanţa a reţinut că pentru ca actul secret, deghizat, să îşi producă efectele juridice, el trebuie să îndeplinească cerinţele de fond şi formă prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă. Din toate aceste aspecte, reţinute mai sus, rezultă că, în fapt, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi reprezintă o donaţie deghizată în favoarea pârâtei, cu sarcina uzufructului viager asupra unei camere din imobil.
în susţinerea cererii de revocare a acestei donaţii, reclamanta a invocat faptul că pârâta nu i-a respectat dreptul de uzufruct viager asupra unei camere, convenit de părţi. Reţinând că nicio probă administrată nu a dovedit ce cameră din apartament a făcut obiectul înţelegerii părţilor privitoare la uzufruct, instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantei în această privinţă, întrucât ele pot fi interpretate ca o împiedicare de exercitare a dreptului de uzufruct, indiferent asupra cărei camere ar fi fost acesta stabilit: reclamanta susţine că pârâta i-a interzis accesul în apartament şi că i-a scos din imobil unele lucruri ce îi aparţineau. însă instanţa a constatat că reclamanta nu a făcut dovada unui astfel de comportament al pârâtei faţă de ea. Instanţa nu a reţinut susţinerea reclamantei că pârâta şi soţul său i-au interzis accesul în apartament, iar declaraţia martorei C.E. despre existenţa unui astfel de incident este una indirectă şi, în plus, declaraţia sa nu a putut fi coroborată cu nicio altă probă administrată în cauză.
Atât din răspunsurile părţilor la interogatorii, cât şi din declaraţiile martorilor, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu şi-a exercitat, până în acest moment, dreptul de uzufruct asupra vreunei camere din imobil, ea locuind cu caracter de stabilitate la o altă adresă din Bucureşti încă dinainte de încheierea contractului. Incidentul care a avut loc între părţi a fost cauzat de solicitarea adresată de către pârâtă şi soţul acesteia, concubinului reclamantei — P.I. — să-şi ia din apartament lucrurile care îi aparţineau şi, întrucât acesta nu a venit să-şi ia lucrurile la ora stabilită de familia F., aceştia au scos lucrurile din casă şi le-au depozitat pe scara blocului.
Instanţa de fond a statuat că, în sine, fapta pârâtei nu reprezintă o împiedicare a reclamantei de a-şi exercita dreptul de uzufruct viager, întrucât bunurile scoase din imobil nu aparţineau reclamantei, ci concubinului acesteia, astfel cum rezultă atât din răspunsul reclamantei la interogatoriu, cât şi din declaraţiile martorilor, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect revocarea donaţiei.
II. Tribunalul a apreciat că, dat fiind cuantumul mare al sumei pretins plătite, respectiv echivalentul în lei a 23.200 euro, apelanta-pârâtă nu a probat sursa acestei sume de bani, (de exemplu, economii, împrumut, depozit bancar), fiind puţin credibil că o astfel de sumă să se fi achitat vânzătoarei în numerar. Dată fiind calitatea de rude între părţi, având şi art. 1191 pct. 1-3 C. civ., s-ar putea înţelege imposibilitatea
morală a preconstituirii unei chitanţe care să ateste plata preţului, dar neadministrarea niciunui mijloc de probă cu privire la împrejurările achitării acestui preţ nu face decât să susţină faptul că preţul a fost simulat.
Chiar martorul pârâtei indică faptul că „ştiu de soţii F. că aceştia au iăcut împrumuturi la bănci în decursul timpului, dar nu ştiu niciun detaliu despre achitarea preţului din contract”.
Tribunalul a constatat că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică în privinţa respingerii cererii de revocare a donaţiei pentru neexecutarea sarcinii.
Donaţia cu sarcină este, în limitele acesteia, un contract sinalag-matic, iar în caz de neîndeplinire a sarcinilor, partea vătămată prin neexecutare poate, în virtutea condiţiei rezolutorii tacite subînţelese în orice contract sinalagmatic (art. 1020 C. civ.), să solicite executarea obligaţiei sau rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea acesteia, iar art. 829 pct. 1 C civ., care prevede revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinii, nu este decât aplicarea dreptului comun în materie.
S-a considerat că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau, tocmai din cauza neclarităţii clauzei contractuale de constituire a uzufructului în favoarea donatoarei, care nu individualizează care este încăperea în care donatoarea îşi poate exercita dreptul real, dar şi a ambiguităţii comportamentului reclamantei în privinţa exercitării în concret a dreptului său de uzufruct, având în vedere că ea însăşi recunoaşte că posedă cheia de la imobil.
Din depoziţia martorei C.E. rezultă că intenţia reclamantei la constituirea acestui drept real a fost acela de a nu permite înstrăinarea imobilului donat de către fiica sa, pârâta din prezenta cauză şi nicidecum acela de a folosi pentru sine o cameră din imobilul donat. Mai mult, din însuşi răspunsul la interogatoriu administrat, rezultă că reclamanta are o cheie de la apartament, neînţelegerile dintre părţile contractuale intervenind pe fondul modului în care ele au înţeles să relaţioneze cu terţi, respectiv cu concubinul donatoarei, aspecte care ar fi putut fi depăşite cu maturitate şi înţelegerea care ar trebui să existe între un ascendent şi descendentul său.
III. Curtea a respins ambele recursuri ca nefondate.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi propr. int.,decizia nr. 495/R din 19 noiembrie 2009, nepublicată
| ← Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de... | Contract de donaţie, incidenţa art. 845 C. civ. Răsturnarea... → |
|---|
Felicitari echipei ste-ului, pentru munca depusa.