Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de vânzare-cumpărare încheiat între soţi şi părinţii unuia dintre aceştia
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1175
I. Pârâtul-reclamant S.M. a solicitat includerea în masa bunurilor comune şi a darului de nuntă, în cuantum de 12.000 euro, aflat în posesia reclamantei-pârâte, însă nu s-a făcut dovada acestui fapt.
Coroborând răspunsurile la interogatoriul luat reclamantei-pârâte cu depoziţiile martorilor, instanţa a reţinut că suma de bani primită ca dar de nuntă a fost folosită de cei doi soţi pentru cheltuielile efectuate în voiajul de nuntă, precum şi pentru achiziţionarea bunurilor imobile, dovadă fiind şi faptul că pârâtul-reclamant până în prezent (cu ocazia judecării acestui proces) nu a invocat luarea acestei sume de către reclamantă, din patrimoniul lor, fără acordul lui.
Cât priveşte critica privind neincluderea în masa partajabilă a sumei de 12.000 euro rest din darul de nuntă, aceasta este nefondată. Pârâtul nu a dovedit că această sumă s-ar afla la data cererii de partaj, în materialitatea ei, în posesia reclamantei, sau că ar fi fost folosită de reclamantă, exclusiv în interesul ei, în condiţiile în care în timpul căsătoriei, părţile au dobândit o serie de bunuri mobile şi imobile pentru achiziţionarea cărora au folosit şi darul de nuntă, concluzia instanţei de fond fiind corectă cu privire la acest aspect.
Nici critica privind refuzul instanţei de fond de reevaluare a bunurilor imobile supuse partajului nu este fondată. Evaluarea acestora nu a avut ca dată de referinţă data de 18 mai 2008, când expertul a analizat imobilele, ci decembrie 2008, când, ca urmare a obiecţiunilor pârâtului S.M., expertul imobiliar a stabilit valoarea totală de circulaţie a bunurilor imobile, dată apropiată de data pronunţării instanţei de fond, şi anume 25 martie 2009.
Cât priveşte apelul intervenienţilor S.C. şi S.I., Tribunalul l-a privit ca neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Părinţii pârâtului-reclamant S.M. au înţeles să formuleze în cauză cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând în principal să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2753/6 noiembrie 2002, autentificat de BNP I.T., prin care au înstrăinat familiei S.M. - S.(S.)M.E. suprafaţa de 696 mp teren intravilan situat în Urziceni, str. V., judeţul Ialomiţa, contra preţului de 10.000 lei; să fie obligaţi pârâţii la plata de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea actuală de piaţă a următoarelor imobile procurate pe numele acestora, dar cu fonduri băneşti puse exclusiv la dispoziţie de ei, intervenienţii, şi anume apartament cu 3 camere, situat în Urziceni, str. C.B., judeţul Ialomiţa, teren intravilan de 696 mp şi o construcţie tip vilă situată în Urziceni, str. V. şi teren intravilan de 2.384 mp, situat în Urziceni, str. M. V.
In subsidiar, în cadrul aceleiaşi cereri de intervenţie în interes propriu, intervenienţii solicită să se constate că S.M. (fiul lor) a avut o contribuţie de 100% la dobândirea bunurilor sus-menţionate, voinţa lor fiind de a-1 gratifica numai pe acesta, în calitate de fiu. Acest capăt subsidiar al cererii de intervenţie nu poate face obiectul unei cereri de intervenţie în interes propriu, ci, cel mult, al unei cereri de intervenţie în interesul pârâtului S.M. Dar acesta nu a cerut o cotă mai mare, iar intervenienţii au precizat că înţeleg să formuleze cerere de intervenţie în interes propriu. Or, conform teoriei şi practicii judiciare, intervenţia în interes propriu (principală) urmăreşte valorificarea unui drept propriu în confruntarea cu părţile principale, pe când în cazul intervenţiei accesorii terţul acţionează doar pentru a sprijini apărarea uneia din părţile principale. Din punct de vedere tehnic procedural, intervenţia în interes propriu sau principală presupune ca intervenientul să pretindă ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să i se recunoască lui, iar nu altei părţi, dreptul dedus judecăţii. în concluzie, deci, în cadrul intervenţiei în interes propriu, intervenienţii nu pot cere să i se recunoască pârâtului un drept (100% cotă-parte din masa bunurilor comune), în condiţiile în care nici măcar el nu a solicitat acest lucru.
în ceea ce priveşte capătul principal al cererii de intervenţie de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2753/6 noiembrie 2002, soluţia instanţei de fond de respingere a acestei cereri este corectă. Intervenienţii oscilează în ceea ce priveşte motivul de nulitate absolută, invocând fie neplata preţului, fie caracterul neserios al acestuia, fie caracterul simulat al contractului, care în fapt ar fi o donaţie deghizată, ei înţelegând în fapt să-l gratifice doar pe fiul lor. Dincolo de reţinerile instanţei de fond privind situaţia de fapt, temeinice în totalitate, în sensul că intervenienţii nu au dovedit că, deşi având posibilităţi materiale, ar fi contribuit efectiv, în totalitate, la dobândirea de către tânăra familie S. a bunurilor comune, în considerarea doar a persoanei fiului lor, instanţa de apel mai reţine că situaţia de fapt, aşa cum e prezentată chiar de intervenienţi contrazice cererile acestora. Astfel, intervenienţii au susţinut constant că iniţial au vrut să încheie cu fiul lor un contract de donaţie pentru suprafaţa de 656 mp, însă, ca urmare a reproşurilor nurorii lor — cum că nu ar avea încredere în ea şi i-ar submina căsătoria - au încheiat un alt contract, de vânzare-cumpărare, pe numele ambilor soţi. Cu alte cuvinte, din anumite considerente, nu au mai donat doar fiului lor terenul, ci l-au vândut ambilor soţi, renunţând astfel a-1 mai gratifica pe acesta, înţelegând consecinţele acestui fapt. împotriva unui înscris autentic, intervenienţii nu au făcut dovada că nu s-a plătit preţul sau că acesta ar fi neserios, aceste aspecte relevându-le doar cu ocazia partajului fiului lor. Cum motivele de nulitate absolută a contractului nr. 2753/2002 încheiat de intervenienţi cu părţile nu se confirmă, în mod corect a fost respins acest capăt de cerere ca nefondat.
II. Curtea a constatat cu privire la recursul declarat de intervenienţi următoarele:
Intervenienţii solicită, practic, constatarea caracterului simulat a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2753/6 noiembrie 2002 de către BNP l.T. sub două aspecte, respectiv sub aspectul naturii contractului încheiat, în realitate fiind încheiat un contract de donaţie, deşi actul public este de vânzare-cumpărare şi sub aspectul preţului contractului, fiind inserat un preţ mai mic chiar decât cel prevăzut în baremul minimal al notarilor.
Trecând peste aspectul referitor la contradicţia între cele două aspecte ce ar fi simulate, în sensul că, în situaţia în care s-ar fi încheiat un act de donaţie, nu este posibil să se fi achitat şi un preţ, chiar mai mic decât cel prevăzut în grile, recurenţii sunt într-o veritabilă eroare, întrucât niciunul dintre aceste aspecte, chiar dovedite, nu atrag nulitatea actului, deoarece, potrivit legislaţiei în vigoare, simulaţia în sine nu este sancţionată cu nulitatea. Sancţiunea simulaţiei este aceea că, între părţi numai contractul secret, contraînscrisul produce efecte, dar numai în măsura în care, privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă.
Un prim aspect reţinut de Curte este acela referitor la nedovedirea existenţei concomitente a două acte între părţi, diferite cu privire la natura contractului, cel secret reprezentat de încheierea unui contract de donaţie şi cel public reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare. Nici chiar recurenţii nu susţin că ar fi încheiat două acte, contractul de donaţie deghizat prin contractul de vânzare-cumpărare, ci exclusiv că au intenţionat să încheie un contract de donaţie, la care au renunţat, întrucât nora lor nu a fost de acord şi astfel au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, situaţie în care este evident că între părţi a fost încheiat un singur contract, cel de vânzare-cumpărare. Prin urmare, chiar şi în cazul în care legea acceptă imposibilitatea morală a întocmirii actului secret, recurenţii ar fi trebuit să dovedească existenţa unei convenţii reale de donaţie între părţi, a înţelegerii dintre ei, nematerializată printr-un înscris, or, chiar ei au arătat că intimata-reclamantă nu şi-a dat niciodată acordul în acest sens.
Cât priveşte simulaţia sub aspectul preţului, aceasta nu atrage, cum eronat susţin recurenţii, nulitatea actului, ci, eventual, consecinţe de ordin fiscal şi de ordin penal.
C.A. Bucureşti, s. a iii-a civ., mirt. şi fam., decizia nr. 636 din 26 mai 2010, nepublicată
| ← Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de... | Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de... → |
|---|
