Contract de vânzare-cumpărare deghizat Contract public de donaţie. Nedovedire
| Comentarii |
|
C. civ., art. 948, art. 967, art. 1175, art. 1176, art. 1177
Contractul de donaţie din 3 august 1994 autentificat la notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti s-a încheiat între P.G., în calitate de donator şi B.T., împreună cu B.P.B., ambii în calitate de donatori, iar actul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 18 ianuarie 1992, s-a încheiat între P.G., în calitate de vânzător şi B.E. împreună cu B.T., în calitate de cumpărători, făcându-se menţiunea că de acest act a luat cunoştinţă şi pârâta U.S., care l-a şi semnat.
în ceea ce priveşte criticile aduse deciziei recurate sub aspectul interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 1176, art. 1177 şi art. 1175 C. civ., Curtea a reţinut că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instituţia juridică a simulaţiei presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public, aparent, denumit şi contract simulat şi altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public simulat; de asemenea, este necesar ca actul secret (contraînscrisul) să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
Simulaţia poate îmbrăca mai multe forme, respectiv: contractul aparent poate fi fictiv, contractul poate fi deghizat (când se urmăreşte a se ascunde însăşi natura actului secret sau a fi ignorate anumite elemente ale contractului secret) sau se poate apela la interpunerea de persoane.
Recurenta-pârâtă a susţinut că actul public este contractul de donaţie încheiat în formă autentică, iar actul secret este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat prin act sub semnătură privată la data de 18 ianuarie 1992.
Curtea a apreciat că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1175 C. civ., în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile simulaţiei, având în vedere lipsa identităţii totale a părţilor din cele două acte juridice şi intervalul mare de timp scurs între cele două operaţiuni juridice.
Curtea a reţinut, de asemenea, că, deşi instituţia simulaţiei nu este incompatibililă cu identitatea parţială de părţi în operaţiunile juridice analizate, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei înţelegeri între părţile din contraînscris (din actul secret care trebuie să fie anterior celui public dacă operaţiunile nu sunt concomitente) sub aspectul deghizării naturii juridice a contractului de vânzare-cumpărare în donaţie şi nici sub aspectul interpunerii unor persoane.
Relaţia de filiaţie între B.E. şi B.P.B. nu creează automat prezumţia de interpunere de persoane, întrucât indiferent de relaţia de rudenie, sunt subiecte de drept distincte.
împrejurarea că intimaţii-reclamanţi nu s-au prevalat în cererea lor de existenţa înscrisului sub semnătură privată încheiat la 18 ianuarie
1992, nu are relevanţă juridică sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 1175 C. civ., reclamanţii dorind să valorifice actul de donaţie care este translativ de proprietate şi nu era contestat, în vederea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
De asemenea, sunt lipsite de relevanţă juridică atât sub aspectul simulaţiei, cât şi sub aspectul condiţiilor de validitate ale contractului de donaţie, acceptul recurentei-pârâte la încheierea actului ori executarea voluntară a acesteia de către recurenta-pârâtă ori de autorul său, având în vedere că donaţia este un act juridic solemn, care a fost încheiat în forma cerută de lege de titularul dreptului de proprietate.
în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1176 şi art. 1177 C. civ., Curtea a reţinut că intimata-reclamantă nu a contestat valabilitatea actului sub semnătură privată (în calitate de succesor al promitentului-cumpărător B.T.), astfel că înscrisul sub semnătură privată indicat de recurenta-pârâtă poate produce, de principiu, efectele juridice specifice, însă vizând transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren, este necesară încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică; înscrisul încheiat la 18 ianuarie 1992 are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, împrejurare care nu are relevanţă juridică, întrucât operaţiunea juridică a simulaţiei nu a fost dovedită, iar defunctul B.T. nu a înţeles să valorifice acest antecontract de vânzare-cumpărare.
Ca urmare a încheierii actului de donaţie, nici succesoarea acestuia nu a înţeles să valorifice acest antecontract (eventual sub aspectul restituirii sumei de bani achitate cu titlu de preţ).
în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant B.P.B., acesta nu a avut calitatea de parte în antecontractul de vânzare-cumpărare, astfel că nu putea valorifica niciun drept din acest act juridic; acesta a semnat doar în calitate de martor.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile care vizează nevala-bilitatea actului de donaţie ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale legate de starea personală a donatorului, la încheierea contractului.
Pe baza situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond care nu poate face obiect de analiză în recurs, Curtea a reţinut că donatorul, deşi avea deficienţă de auz, avea aparat auditiv şi era alfabetizat, astfel că nu se impunea să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960 aprobat prin H.C.M. nr. 1518/1960; nu s-a făcut dovada că acesta nu purta aparatul auditiv la data autentificării actului de donaţie ori că se află într-o situaţie care să necesite asistarea de către o altă persoană ori instituirea curatelei.
Nu constituie motiv de nulitate lipsa cererii de întocmire/autentificare a actului din dosarul notarial, iar dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 36/1995 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât actul de donaţie a fost autentificat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Este de menţionat că sunt supuse ratificării doar actele juridice anulabile, situaţie care nu se regăseşte în speţă, iar problema executării voluntare a acestui contract de către recurenta-pârâtă este o critică lipsită de orice fundament având în vedere că efectul translativ de proprietate s-a produs la momentul încheierii actului de donaţie, iar recurenta-pârâtă nu avea nicio calitate cu privire la acest bun, de vreme ce, fiind în viaţă autorul său, acesta putea dispune de bunurile sale.
Nefondate sunt şi criticile privitoare la desfiinţarea actului de donaţie pentru considerentul că titlul de proprietate al donatorului menţionat în act a fost anulat.
Curtea a reţinut că sancţiunea nulităţii absolute sau relative este exclusiv judiciară, astfel că după intrarea în circuitul civil a unui act juridic instituţia care l-a emis nu poate să-l anuleze.
In speţă, reţinându-se efectuarea unor menţiuni pe titlul de proprietate al defunctului P.G., s-a procedat la eliberarea unui nou titlu prin hotărâre a consiliului local, cu date iniţiale. Această rectificare a titlului de proprietate nu influenţează valabilitatea actului de donaţie, întrucât dreptul de proprietate al donatorului nu a fost afectat prin eliberarea unui act înscris doveditor al acestui drept.
Aşa cum s-a arătat însă, în speţă nu a fost vorba de o desfiinţare a titlului de proprietate al donatorului, ci de eliberarea unui nou înscris doveditor al dreptului de proprietate cu datele din titlul iniţial, ca urmare a efectuării unor modificări de către o persoană neautorizată.
Curtea a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 847 C. civ., pot fi reduse liberalităţile care trec peste cotitatea disponibilă; potrivit dispoziţiilor art. 841 C. civ., defunctul P.G. putea dispune prin acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte de 1/2 din bunurile sale, întrucât a lăsat ca moştenitor un singur descendent, respectiv pe recurenta-pârâtă.
Recurenta-pârâtă a susţinut că dispoziţiile art. 847 C. civ. i-au fost încălcate, pentru că i-a fost afectat dreptul la moştenire asupra întregii mase succesorale, susţinere nefondată, întrucât art. 847 C. civ. ocroteşte doar rezerva succesorală, care în cazul său a fost respectată, întrucât autorul său a donat 1 ha din cele 6,94 ha pe care le deţinea; prin urmare, şi această critică este nefondată.
în ceea ce priveşte criticile referitoare la nevalabilitatea contractului de donaţie sub aspectul lipsei cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 948 C. civ., existenţa unei cauze licite este o condiţie esenţială pentru validitatea unei convenţii. Conform dispoziţiilor art. 967 C. civ., existenţa şi valabilitatea cauzei se prezumă până la dovada contrarie.
Recurenta-pârâtă a susţinut că nu a existat intenţia donatorului de a gratifica şi că nu s-a făcut dovada existenţei unei datorii băneşti a autorului său către donatari.
Curtea a reţinut că în mod corect instanţa de apel a apreciat nefondate criticile apelantei sub aspectul lipsei cauzei contractului de donaţie, având în vedere natura juridică a acestui contract a cărui cauză juridică este intenţia donatorului de a gratifica prin micşorarea patrimoniului propriu, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Prin urmare, nu era necesar ca intimaţii-reclamanţi să facă dovada existenţei unor relaţii apropiate cu defunctul donator, a abandonului acestuia de către familie, după cum este lipsit de relevanţă, sub aspectul cauzei, dacă donatorul a înştiinţat-o despre acest act juridic pe fiica sa. Aceasta nu a răsturnat prezumţia de existenţă şi valabilitate a cauzei, astfel că şi această critică a fost respinsă.
C.A. Bucureşti, s. a iii-a civ., min. şifam., decizia nr. 1579 din 17 noiembrie 2009, nepublicată
| ← Donaţie deghizată. Nedovedire. Contract public de... | Cauze de revocare pentru ingratitudine. Delicte, cruzimi sau... → |
|---|
